Silvia Bitere

și fără \"și\" \"mă ridic/o iau/o pun lângă mine/\" și atât:) sau cel puțin eu așa o citesc.

textul foarte bun, după a mea părere, tot el, textul, trebuie să se oprească la:
\"mă ridic o iau și o pun lîngă mine\"
mi-a plăcut!

Adevărul este bleg și \"cel mai adevărat: doar dacă tu îl manipulezi și vrei să fie bleg, altfel zis sună mai drăguț un adevăr meschin, cu două fețe, pentru că nu prea știi ce să faci cu ăsta, adică devine șmecher, de cartier, cuțitaș și te poate lovi atât de tare în piept, zic de adevărul ăsta cu două tăișuri, adică e ca în bancul acela numai că hai să-l introducem la bancuri despre adevăr. cică: un om avea un bumerang. acu, eu am înețeles unde bateți în tot textul și adevărul se susține doar prin ce ne prezentați dumneavostră sub \"oci\" acum și bine faceți, că uite, eu vă citesc (citesc orice ca să nu mor într-o zi proastă) Știți, nu sunt de acord cu ăla care zice. De ce să mai mă zbat. mai bine mor prost. e mai bine să mori informat, părerea mea, dar mă opresc aici că iar e de discutat la cafea... bun.
ziceți undeva, citez: \"Până la urmă, adevărul e de mai multe feluri, adică e ambiguu, așa cum am mai spus!\" adevărat! și zic și eu de ce în felul meu, firește. păi dacă este ambiguu, este neclar, da? păi și cine își dorește un adevăr clar în ziua de azi și aiurea? când este ambiguu este așa călduț... adică te ia așa cu o moleșeală plăcută... vezi pisica cum toarce lângă teracotă... cotnariul lângă noi, mai jos de picior, istoria religiilor sau chiar o narghilea care să ne ducă cu gândul spre a fost o dată în România o mână de oameni, un grup care întorceau adevărul pe toate fețele lui., și el adevărul devenea tot mai ambiguu.
așa este. adevărul este ambiguu și este foarte bine că este așa. eu sunt de acord. că dacă ar fi adevăr adevărat nu ar mai fi pe pământ, niciun om. de aceea eu cred că numai religios ne putem salva și adevărul este unul singur și știți la ce mă refer. până atunci ne rămâne doar să fim mâncați de mici sfinți telurici care se cred dumnezei. și asta nu ar fi un mare dezastru dacă ar ști cum să facă niște reguli calumea. ede discuta și aici. cam de o nuvelă și mai bine.
aici: \"Iar fumez pe sub apă, pe onoarea mea! Sunt hollywoodian, bată-mă să mă bată!\"
din ciclul smoke on the water, pe onoarea mea, vă spun și eu cum ne zice caragiale, MARE OM, să nu cumva, mi-e teamă să nu rămânem cu \"onoarea nereperată\"
în rest, să vă spun și eu una, de pe la TV, că nu prea am înțeles mesajul. Cică săraca soție actuală a lui borcea a stat, micuța, sărăcuța de ea, 8 ani ani, măi, să aștepte ca borcea să dea divorț de soția lui. of, sărăcuța, cât a îndurat. nu m-a deranjat chestiunea asta prea tare, că fiecare le știe pe ale lui, deci nu judecăm, hai să zicem că nu, să ne abținem, da? dar, tu , ca cel care ne spui treaba asta la TV, spune-o, domnule, pe alt ton că de-asta am ajuns cum am ajuns...

nu știu... ambiguu adevăr... vorba dumneavostră...

Domnule Firică, aveți dreptate! teatrul de păpuși există. este lângă mare.lângă el se află biserica greacă unde mergeam cu bunica mea (dumnezeu să o ierte) în zilele de duminică.îi plăcea să cânte în strană... doamne, și ce frumos cânta... eh... vremuri. mai sus cum mergi pe tomis, pe un colț se afla cândva La maximilian, un băruleț discret în care ne plăcea să ne pierdem vremea la o țigară, pe vremea când eram și eu mai tânără. acum, nu mai fumez. ce vreau să spun de fapt, căci iubesc vorba multă și nu fără rost mi-aș dori,așa... acolo nu mai există Maximilian. a fost magazin de încălțăminte, apoi hotel. vedeți ce repede evoluăm? avem gânduri serioase să pornim spre India, și de ce nu să pătrundem în secretele profesorului honigberger. până una alta propun levitația. care Adrian Firică? Și-a vândut biblioteca, draga mea, acu 20 de ani... regret, coraline...

mulțumesc de trecere, domnule!

P.S. titlul este corect.așa este!

pentru că ea e numai suflet în care umblă. pentru că ea dincolo de uși va găsi cel mai frumos dar de pe pământ: celălalt pământ cu rod.
frumos și lin curge acest text căci nici nu avea cum.
Maria, la mulți ani!

cu drag și prietenie,
silvia

și mie mi-au plăcut capetele de creștini pentru atmosfera pe care mi-au sugerat-o \"dincolo\" de ele. personal, mă opresc până la \"meditează trecutul\". restul vine din alt tablou.

am citit cu mare plăcere această povestioară. mi-a mers la suflet cu tot cu \"pitica veninoasă\" că are farmecul ei în poveste așa cum nemaipomenit de bine vizualizez, acasă la bunica mea, \"peștele multicolor\", \"bibilou\" cum îl numeau ai noștri cei bătrîni, de atunci. și toate astea, atmosfera este minunată căci se țese sub privirea cititorului pe câmp. acțiunea e pe câmp de fapt după părerea mea și biciclistul e tot pe câmp, cel de la masă care citește din descartes e tot pe câmp, cerul e tot pe câmp. o lume de scurt metraj în care e bine să hoinărești prin \"Absolut\", plus e \"Perfect\" că efectul are miză sub cut-uri gen playlist/soundtrack și excelent plasată, venită de la mama naibii de undeva de prin decor extraordinara, inegalabila \"Femeia Care Nu Poate Aparține Nimănui\"


un text ce m-a dus cu mintea la setul de povestioare ale lui marquez chiar dacă stilul e diferit.

nu încerc nimic, domnule profesor, o spun.
Poetul Ioan Mircea Popovici se lasă locuit: \"când mă întorc de pe mare
grădinăreasc între cele trei case
care mi le-ai lăsat Tu\"
există ceva care scoate poetul prin mărturisire, din adânc la suprafață. să fie martor la propria lui întâmplare care avea să se întâmple: \"ce greșeală făceam
dacă plecam prea devreme\"

\"țărmul înalt
s-a iubit cu marea
și cu insula din vecinătate
născându-se Peninsula\" - așa pășește omul înalt prin viață, așa se naște valoarea din om, printr-o iubire de \"țărm înalt\" și-o \"mare\"

cu mare drag, Domnule profesor! veți cunoaște elita constanței (glumesc, firește!). pe soțul meu, profesor de matematică... și el.
coraline o să vă scrie pe adresa lui neptun. avem multe de discutat mai cu seamă că și tatăl meu a navigat ani de zile. vă spune ceva oare: drăgășani? oare să fi fost pe vremea lui Neptun?:) Aflăm la o bere, că mare avem cât să ne săturăm și cred că intuiesc răspunsul omului care a văzut și simțit marea și firul de iarbă.

așteptați veste de la coraline. trebuie să vorbească și cu stăpânul ei:)

eu cred că anumite lucruri se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple iar asta nu avem de unde să știm. omul nu știe mai nimic, de aceea și veșnica lui căutare. e ca un năuc. îmi place cum scrii. nu cred că aglomerarea sau forțarea te ucid în scris atâta timp cât ea vine de la sine, e foarte bine. precum ai spus victor, toate la timpul lor. și dacă este să fie ceva, acel ceva va veni, dacă nu, știi vorba înțeleaptă: eu măcar am încercat. cred că orice om de bun simț își spune așa. adică nu am zis mare chestie. mă rog. un text din care înțeleg și e suficient. de ce predicatul e pus ca în latină sau de ce construcția x nu sună bine tehnic nu are prea mare importanță în economia textului. e doar o părere. nu operez cu verdict dar asta nu însemnează nu nu pot și spânzura. râd.
succes în continuare cu scrisul.

\"și după ce copii-au adormit
dând casei foc în semn de noapte bună\"

două versuri pe care le rețin și le păstrez cu ghilimelele de rigoare. mi-au smuls un zâmbet a bine pentru că \"mi s-a întâmplat\". numai că nu a dat foc la casă fata mea, - înainte să o văd cum doarme ca un măr dulce pe pernă, după atâta obrăznicie, căci ce făcuse omulețul meu drag? răsturnase cana cu suc pe tot patul înainte de culcare și de aceea ei sunt așa dulci când dorm. de la suc!:) cred...

de altfel bun ritm. o poezie șugubeață, numai bună pentru descrețirea frunților.

Domnule profesor, mi-a plăcut foarte mult această strofă cât un poem.
\"te-ai uitat în balon
i-ai văzut
fugiți sub partitură
călare pe diezi
fumând bemoli răsuciți în frunze de mac sălbatec
vocația iubirii risipite
în șah cu hazardul\"

sunteți atât de tânăr și de frumos. cu siguranță marea este secretul dumneavoastră! pentru că \"diez, bemoli, frunze, sălbatic, în hazard\", nu pot decât să vă observ veșnic tânăr...și tablou să fie acesta despre care știm că este viu pentru că el nu se face singur, ci de o mână de om cu suflet , exceptând tabloul naturii, firește... toată admirația pentru versul dumneavoastră.
vă citesc de multă vreme și nici măcar nu ați știut.

iulia,
\"poemele cu coraline se citesc și se simt, nu prea poți face mare filosofie pe baza lor. ori îți plac, ori nu :)\" - nici nu se putea mai bine zis. mulțumesc pentru constantă!
să ne citim cu bine!

Domnule profesor, ce poate fi mai copleșitor, pentru cel care scrie, decât citirea cu ghilimele, de către un bun cititor, a celor spuse chiar de cel care scrie. și dumneavoastră știți mai bine decât mine acest fapt.
să-mi spuneți ADDA! aș fi onorată!


vă mulțumesc!

Alexandru, rămâi ca să afli! mulțumesc pentru fidelitate literară!

dacă nu se înțelege printre rânduri de unele persoane, menționez că acest comentariu este de bine!:)

aprecieri sincere,
cu tușă,
silvia

excelent acest discurs în care mă simt nevoită să te clasez drept un nebun genial al metroului în care fiecare persoană cu bun simț îl așteaptă pe iisus întru mântuirea pașilor lui. dincolo de acest aspect, mi-a plăcut foarte mult tușa pe crochiu și să faci tușă pe crochiu trebuie să fii cel puțin bazat pe ce vorbești, mă refer că fără 3 de c (ccc) nici nu poți să treci de nivelul interfeței unui calculator, al unei scrumiere, frigider, mașină de cusut, etc.,
ce vreau să spun ca să nu mă pierd, ce ai spus tu aici foarte expresiv:
\"nu! nimeni nu mai ține bani în seifuri
ci inimi –
Iisus va veni și sigur
va avea nevoie de transplant
și de un marș funebru pentru-a mântui metroul\"
apoi așa să fie!

între timp mai dăm drumul și la T.V., ca să nu uităm de bere. de clasica telecomandă și de bere. păi nu? sau cum?

\"(cel mai mic semn)\" sau punctul din care plecăm cu ochiul peste mare este viață:)
mulțumesc, domnule profesor de popas și nu suntem departe de-o mare...

mădălina, îți voi răspunde rapid din lipsă de timp. dar știi cum este. dacă vrei să faci ceva, trebuie să-ți faci timp pentru acel ceva.
prin urmare,
spuneai că nu am încredere în conținut sau în mesajul pe care vreau să-l transmit. nu este vorba despre asta. eu sunt o persoană care vorbește în viața de zi cu zi foarte mult, aș spune că ador să fac asta. poate din acest motiv scrisul meu prezintă lacune, poate nu este timpul sau momentul nu e potrivit, încă, pentru a scrie dezvoltat. eu nu mi-am propus să scot ceva în evidență trecând câteva nume mari prin textul de față. în forma în care se vede este un avorton. un text avorton. de ce l-am inclus pe patapievici e foarte simplu. mi-am luat un reper când am pornit pe text, la momentul respectiv. am zis: mă situez între patapievici și între ce vreau să spun despre ce pot eu, puteam să-l aleg pe Blaga sau podul de la agigea.
că nu s-a înțeles, că nu a exprimat mare lucru (textul fiind deosebit de mic ca și întindere, tu, ca cititor, ai tot dreptul să pleci să zicem de la spectacol dezamăgit, nu am ce să mai fac, piesa s-a jucat. dar pot să-ți dau banii pe bilet și să te invit la următorul spectacol în semn de mulțumire că nu am jucat cu sala goală și să am convingerea că nu am trăit o simulare.
la voltaire e de cârcotit, recunosc. nu se justifică prezența lui în context. citeam pe undeva, cândva, și mi-am amintit și la momentul acela mi-am pus niște întrebări. zice voltaire că puterea este a celui care poartă barbă, referindu-se la partea masculină. nu am fost de-acord și-am purtat niște discuții cu o seamă de prieteni pe marginea acestei chestiuni.
s-ar putea aici să cadă fix ca nuca în perete dar las așa.
cred că sunt omul dialogului stradal dar nu de stradă.
dacă îmi permiți (fără să consideri personal ce voi spune) se întâlnește la o cafea cioran cu țuțea. și cioran îi zice lui țuțea: măi, Petre, tu nu prea scrii, de ce nu scrii și tu ceva? și tot cioran ne povestește țuțea - și mi s-a părut de-adreptul vulgar ce-a spus despre mine, prietenul cioran. măi, petre, pentru că tu ești \"geniul oralității\" și punea în ghilimele geniul oralității.
sunt încercări, sunt nici nu știu cum să le numesc, scrierile astea ale mele. că nici poezie nu este (deși nu am putut să găsesc o definiție pentru poezie și de când mă tot gândesc)eliade yicea despre roman că nu are definiție, păcat că nu a zis (sau nu am citit despre asta)și despre poezie. dacă despre nuvelă, zicea el, putem spune că avem întâmplările, despre roman spunea că nu ii poate găsi definiție. în roman poate să funcționeze un singur om. tot romanul să prezinte un singur om de la început până la sfârșit și în final să se sinucidă.
nu știu dacă am fost clară dar cred că ai înțeles ce vreau să spun.
mulțumesc frumos pentru timpul alocat comentariului tău și te mai aștept cu bune dar mai cu seamă cu: atenție!aici ar fi mai bine așa sau pe viitor ar fi bine să...
mi-ai face un bine și nu glumesc.

george, părerea mea este că nici în romane nu se mai pretează să te sinucizi că nu mai are valoare și nici farmec. adică personajul \"omul\" acolo avea și el o cauză pentru care să-și merite statutul, în alte condiții, cum ar fi în zilele noastre, e bine să le conservăm (pe ele zilele) cât putem mai bine, să strângem din fund și să jucăm trecea un prinț călare sau nouă pietre și de ce nu, carolina e o fată minunată din povești/are ochii ca și marea/are părul castaniu/ ca să înțelegem niștre treburi care se-ntâmplă pe viu în țărișoara asta dragă.

dilemă:
băi, da idiotul e roman sau idioții?

vreau să spun spun studentul domnului profesor Ioan-Mircea Popovici.
bună critică, domnule Pașa!