Criză și Pedeapsă

Se pare că la momentul actual singura realizare benefică e că toate ușile sunt deschise dar e o bătaie pe deschiderea asta de ne va lua circul. Toți au soluții și cînd colo nu e practic nicio ieșire. Toți resimt criza din plin ca pe o binemeritată pedeapsă administrată societății de consum. Acest consum peste nevoi e invocat pretutindeni drept cauză a lipselor generalizate. Mai lipsește doar apocaLipsa. Numai și numai cu ea vom ajunge la luminița de la capătul răbdărilor, acolo unde nu mai e întristare și suspin. Dar, spre deosebire de Mesia, care mai are o șansă ( poate ultima) ea nu va veni niciodată. Are prea multă ficțiune și imaginație ca să devină și realmente posibilă. E doar o exagerare de dragul lui degeaba și de spaima închipuită a greșiților noștri. Tot ce se poate reeduca și reforma cu aport punitiv revine crizei și efectelor ei aducătoare cu picioarele pe pămînt. Deunăzi pe Realitatea se dezbăteau avatarurile crizaților și, unul dintre șefii opoziției, Victor Ponta, am impresia, spunea că măcar să ne asigurăm din p.d.v. alimentar în fața acestei calamități și că sunt semne bune că toamna va fi bogată în ciuda faptului că agricultura e ”la pămînt”. A uitat să menționeze și faptul că agricultorului, care mai subzistă miraculos ici și colo, i se pregătește o faină lovitură de grație: amenzi rupte din rai, pentru pămîntul ne-lucrat. Care ne-lucrare reprezintă de fapt o formă tăcută și cronică de protest la adresa unei subvenții imposibile din partea statului, pentru culturile agricole. Și care pedeapsă nu va face altceva decît că va obliga micul proprietar să vîndă tot la preț de nimic, să facă statul fericit că vin investitorii și păpăm roșii turcești umflate cu pompa, chiar de la noi de-acasă. Această vînzare a totului la preț de nimic, călărită de incompetență și corupție, e de fapt și grosso-modo, tradiția noastră politică oficială. Toate bunele intenții și bunul simț și conștiința, cîte ne-au mai animat de la revoluție încoace au fost îngropate în mormane de nesimțire, ieftinătate și prost gust. Iar criza actuală vine să le pună cireașa de pe tort. Din păcate nu s-a recalificat tot omul să fie mai al dracului decît dracu și să reziste la toate rahaturile posibile. Așa devine sinuciderea un fapt divers la ordinea zilei, un fel de datorie naturală, de al cărei absurd și deznădejde nu se mai miră nimeni. Dimpotrivă e încă un motiv de auto-felicitare și profit pentru supraviețuitori. Am spus că ne va răbda pămîntul încă un pic, pînă trece Muma Pădurii ăsteia de criză. Apăi ne-am înșelat măi oameni buni că boierii ăia de sus de la Guvern scot și pămîntul la piața de vechituri. Mîine fac pe dracu-n patru și-mi iau o pușcă. Așa e moda în estul sălbatic tre* să fii capabil de criză și pedeapsă… În ce ne privește vom fi mai realiști inclusiv cu frumusețea ei nenorocită de visătorie. Dar e bine s-o luăm așa ușor cu pianul pe scări. Ca să nu se rupă naibii ceva în noi, nu de alta.