Poezie
inima nu
1 min lectură·
Mediu
aici există disperare, există mult fals
și nu există ceea ce pot să fac. există doar forme pe care nu le înțeleg
și multe muchii.
când desenez și nu există azi
în care să nu visez, unul dintre noi ar putea fi dumnezeu
și asta mă nelinișteste. nu știu dacă îmi este teamă
sau poate că ar trebui să-mi fie teamă și atât.
uneori pot să opresc lucrurile în jurul meu, dar ceva e greșit.
totul ar putea fi greșit. de fapt noi
nu suntem oamenii
suntem ceea ce se spune despre noi,
nimic mai mult
și locul în care mă aflu!
avem foarte mult pamant și e ciudat,
mai departe nu există.
există doar un semn,
parcă ar fi un șotron în care se pierd toți ceilalți
și încerc să mă ridic.
pot să văd cioburile cum se lovesc,
dar nu mai văd umbrele lor
si nu vreau să fiu!
există foarte multă moarte și toți oamenii ei.
așa ar trebui să rămână
în mainile despre care nu ți-am vorbit
niciodată.
053.398
0

iar asta cred că este o linie pe care poți continua, atunci când simți să spui lucruri care nu-ți dau pace și care, iată, ies din coconul/autismul discursiv/discursul repliat pe sine (zi-i cum vrei) pe care ai marșat excesiv (în opinia mea) o lungă perioadă.