Ruxandra Moholea

\"lama singurătății își face crestătura zilnică pe inimă
a treizecișitreia oară eșuează într-o adâncitură stranie
mă inundă spaima de corpul celălalt
spaima de a fi o lentă tortură dragostea\"

Mă opresc deocamdată aici...la imaginea care mi-a atras cel mai mult atenția...
\"A treizecișitreia oară\"- multiplu de 11, număr al feminității, pe de o parte. În același timp 11 este semn al excesului , al nemăsurării, al revărsării, anunțând un conflict. Cele două cifre componente au ca rezultat al adunării, 2, adică numărul nefast al luptei și al opoziției- conflictul interior.
Dacă privim altfel lucrurile, 33 este un 36 incomplet, având în vedere eșuarea într-o \"adâncitură stranie\".36 ar fi numărul ciclului complet, deci al împlinirii...care aici...eșuează și ea...
Dar destul cu numerologia.

\"mă inundă spaima de corpul celălalt
spaima de a fi o lentă tortură dragostea\"

Mi se par cele mai reușite , poate pentru că exprimă inexprimabilul meu acum...

mă inundă spaima că sunt corpul celuilalt
și nu aș putea să-i simt interiorul
pentru că interiorul sunt eu
și atunci cum îți ating mâinile...
și cum îți sărut ochii

Și atunci... ai dreptate... mă înspăimântă ideea de a fi o lentă tortură dragostea...

Gând bun mereu,

păstrează ritmul unui accelerat mai curând :-)
Sunt fluturi, sunt șerpi, sunt găini de aur...și toate sub imperiul cuvântului...
un joc reușit de-a poezia.M-a dus cu gândul departe.
Gând bun.

O \"ea\"- fum- care-și caută trup pe măsură , trup care să-i cuprindă spiritul.
un \"el\"-doar trup- pictează întămplări ale căror protagonistă este ea, dar nu reușește să o surprindă și se confundă cu cotidianul decăzut- \"un telefon fără ton\".
Finalul este firesc: un \"noi\" care nu există din cauza lui niciodată. Nu răzbate decât lupta cu singurătatea...
Interesant textul deși poate nu împărtășim aceeași viziune...
Gând bun.

\" i-am ținut capul în brațe nu știu cât după aceea.\" un gest final de tandrețe, aproape maternă, în același timp o consolare cu destinul care nici de această dată nu se dezminte.E atâta firesc în acest gest încât toate lucrurile păstrează liniaritatea cotidiană și monotonă: \" s-au oprit toate tramvaiele metroul trenurile
și mersul pe jos\"

\"o limbă de clopot în mine\"- M. este un alter ego , este vocea care urla dinlăuntru pentru că limba dinafară nu are atâta putere să articuleze necuvintele.Cu toate acestea, călcat de nepăsare, nu este adulmecat decât de câinele galben al stepei, rătăcit și el de undeva de dincolo, \"în curtea spitalului\".

\"ca o vrabie\"...
vrăbiile mor cu piciorușee în sus, agățate în disperare parcă de cerul de care nu vor să se desprindă, ca un zbor invers spre eternitate.

\"nu plâng\"...revenirea simetrică la același firesc de la început când universul, Marele, nu pare a fi tulburat de acest...\"incident\"...

Voiam doar să spun că mi-a plăcut...și pe undeva...m-am regăsit...

Gând bun.

Eu văd așa:o desprindere de propriul trup, o condamnare la moarte a eului. E o falsitate a prezenței altuia! E de fapt \"am plâns când am aflat că VOI muri.\"

\"dar trebuie să moară căci nu-l mai pot cuprinde\"- nu e o moarte fizică, e cu siguranță o...\"dezbrăcare\", precedată de un ritual de purificare:
\"te-am spălat, te-am invelit.
și-am fugit să curăț să ard
urmele, semnele noastre amestecate.\"

Iar golul din final e însuși Începutul!

Pentru unii dintre noi, pământenii, e mei greu să vedem lumina născută din sorii propriului cer...Trebuie să o vezi altfel...
Numele mi se pare și mie că mă reprezintă, deși abia de curând am redescoprit ce frumos sună...
Un gând bun și ție.

Mulțumesc pentru căldură și îngăduință.
Omul care vede îngeri mi-a luminat o parte a drumului.Restul trebuie să îl descopăr singură.Sau poate nu...

\"facem dragoste între versuri niciodată carne\"
E versul cel mai aproape de sufletul meu, poate pentru că îl simt și nu caut să-l înțeleg...

Iar
\"ne întâlnim
să ucidem zâmbetul
copil rătăcit la marginea trupului
și nici măcar nu ne doare\"

(poate părea ciudat)îmi dă o stare plăcută de liniște...Să fie oare pentru că știu că se întâmplă să nu fii singurul care vede lumea altfel?

Așa cum ne-ai obișnuit, o lume zugrăvită în maniera Ela, după rețeta proprie. Se pune puțină melancolie care să dea gust trecutului, puțină culoare cât să se vadă încă albul, iluzii, cât cuprinde, iar la final, când e aproape gata, se \"pudrează\" cu firimituri de turtă dulce,
mirosind a scorțișoară.
Paradoxal, finalul nu arată \"copilul din mine\", ci femeia, care alege să pășească \"fugar spre iarba frumuseții din altă poveste\". E teamă? De rozul poveștii? De mirosul de scorțișoară? De ploaie? Hmmm...

Recunosc, primul contact cu textul nu a fost unul de natură să creeze senzații pozitive. M-am încăpățânat să-l duc până la capăt și am decsoperit încă o dată sensul banalei expresiei \"nimic nu este ceea ce pare\".
Remarc atitudinea filosofică: \"desigur orice fericire costă
iar liberatea este doar o formă a însingurării\"
Mi-a plăcut folosirea lui \"eu\". Îmi dă senzația unei ruperi negată până acum de mulți. Și în același timp pare că e încă un film, mut, la Patria, pe care îl urmăresc fără să aștept \"restul poveștii\" care \"dispare undeva în ceață\".

\"după îndelungate ezitări
zorile
se desprind din bântuita noapte
o cascadă de pași te străbate
nimeni în jur

doar
sângele tău viu coboară
pe o scara ce întrece cerul\"

Sunt secvențele care par mai...\"lirice\" decât celelalte, care dau o senzație de epic. Sună interesant titlul,deși recunosc că încă nu am trecut... dincolo. Dar voi reveni cu siguranță să mai descopăr... dedesubturile jocului de-a obișnuința, liniștea care nu liniștește sau nimicul.
Gând bun,
Ruxandra

\"dar peretele la care mă rog
are tristețea lui\"

Un \"dar\" amărui care pregătește antiteza aproape bruscă dintre \"bucuria\" din secvența poetică anterioară și \"tristețea\" peretelui gol. Icoana oglindă, absentă, firește, din decor, este simbol al suferinței ca modalitate de mântuire. Iar urmarea, la fel de firească: îndoiala.
Dinn nou simplu, din nou frumos...

\"vine o clipă și mă smulge din trup
mă gonește prin degete pe urmele inimii
ciugulindu-mi ochii până când lumina
se oprește descheiată de simțuri
la ora exactă a păcatului\"

Un Prometeu...\"dezlănțuit\"? Un timp călău care torturează la ora stabilită pentru execuție \"ciugulind\"...

Și totuși, \"puiului de șarpe îi e frică de mine\": ești cel care i-a înfruntat părintele viclean, otrăvindu-l cu propriul măr.

\"și o femeie care așteaptă încă
să mă potrivească vieții
în lungi așteptări cu masa întinsă
cotrobăind prin vintrele lumii\"

Femeia-mamă ne dă vieții fără să se împotrivească ursitoarelor. Înseamnă că trebuie să fie...cealaltă care încearcă \"potrivirea în nepotrivire\".
Poate ar trebui schimbat ceva în \"așteaptă...în lungi așteptări\". sau poate nu...

Apropo de omizi, dincolo de faptul real, sunt considerate un simbol al transmigrației...

\" mă las și eu în genunchi să fiu aidoma secundei în care m-am născut tu\"

Un androgin, o secundă care \"uzează\" de privilegiul de a naște completul...în \"a noua lună din secunde\"
\"Luna cea nouă admiră îngemănarea dintre doi prunci-curcubeu\"
În același timp, un cerc, precum timpul care vine și pleacă de fiecare dată, însă, din același punct.Simetria poemei...Astfel că totul este dual aici...
O frumoasă poveste despre geneză...
Gând bun...

Despre \"munți care coboară sub noi\"! Despre munți care devin ape, dincolo de albastru, \"dincolo de dincolo\"... Un \"Tango\" que va parar el ruido del mar y el silencio del cielo hasta que el grito dentro de las venas va convertirse en unos alas.Que bonito sabes cantar!Voi a regresar para oirte de nuevo!

\"nu mai stiu sa-ti strig numele
caci ma tac greierii clipei in ruga lor
pentru viori despletite\"
Un început care mă face să simt cum \"mă tac greierii clipei\"...Tara mult mi-a plăcut cum le-ai găsit rost nou cuvintelor ăstora...Am să revin să-mi caut pulsul...despletit...

O oră de iubire echivalează aici cu prima lecție a alfabetului: \"vom semăna vocale\". În acelați timp surprinde ideea renașterii continue(și uite de unde și cromozomul :-)): sudoare născută din tăceri, tăceri născute din cuvinte, cercuri crescute din inima bisericii de piatră, plânsetul nopților născut din \"tine\", lumină născută din umbra albastră a lunii, poeme răsărite din vocale, nebuni născuți din iubire, iubire născută din nebuni...
Foarte plăcut...

\"dacă aș săpa șanțul acesta în cer cu picioarele
iar cerul scos l-aș aduce în casă
tot n-ai veni să zbori lângă masa mea
de scris de mâncat de tăiat capetele
zorilor\"

Este strofa care mă atinge cel mai tare, deși întreg \"gândul\" tău, adevăr grăiește. Nu vreau să îi stric farmecul, așa încât mă opresc doar...savurând-o.

\"eu rătăcesc printre cuvinte
ca să le văd înăuntrul\"- sunt atât de parșive cuvintele încât au dat naștere chiar și unor războaie. Tocmai \"înăuntrul\" lor te face să rătăcești.

Distanța între \"azi\" și \"mâine\" este uneori o prăpastie:
\"mâine să intri...
să domnești să râzi și să cânți în palatele mele\"

\"dar azi împarte cuvântul în două
să facem dragoste în miezul fiecărei vorbe\"- un soi de...\"răzbunare\". O taină a ta contra \"înăuntrului\" cuvintelor.

Gând bun,
Ruxandra

Poezia îmi pare că se strânge treptat ca un melc în cochilie până la acel \"singură\".\"Umbra\", \"fântâna fără ape\", \"întunericul\", \"somnul veșnic\", \"tălpi dezvelite\", \"am obosit\", \"caut\", \"singură\", totul pare un \"popas\" în interiorul propriei ființe. Călătorul ești tu. E umbra care stă între tine și \"întunericul pământului\". Mă bucur să te regăsesc la fel.
A! Poezia este \"de azi\".Tocmai mi-am văzut și eu călătorul...

venită din munți, mă delectez cu prima poezie pe care o citesc pe site. ca de obicei, aparent simplă...Simt gustul merelor coapte...și al \"dăriurii necurmate tuturor lucrurilor\"...
gând bun,
Ruxandra