vestea

\"I-am zis Doamne,
uite lumea ca la Început ce loc mare si gol. \"
frumos. ai reusit sa transmiti, nu tristete sau blazare, ci o melancolie constructiva. ca si cum ne-am putea opri un pic din loc reflectand pret de cateva secunde la faptele noastre....

și-am fugit să curăț să ard
urmele, semnele noastre amestecate.
Doamne, Nastia, ce faci tu aici? Sfâșii cu lacrimi. Sfâșii cu resemnare. Sfâșii cu speranță.
Sfâșii cu curajul de a te arâta așa cum ești: vitează. Știu că sună aiurea, dar, doar un viteaz putea să scrie așa ceva. Mulțumesc. Cu admirație,

lumina.

Am plâns, nu pentru că ar fi murit cu adevărat, refuz să văd așa! Ci pentru că \"dar trebuie să moară căci nu-l mai pot cuprinde\", poate că moare doar pentru tine... (sper și eu să fie doar atât)Vorba mea : \"nu mă rog să te întorci la mine/ ci doar să te întorci\".. altfel de ce ai arde \"urmele, semnele noastre amestecate.\"?
Sfârșitul.. da.. \"ce loc mare si gol. \"...

Eu văd așa:o desprindere de propriul trup, o condamnare la moarte a eului. E o falsitate a prezenței altuia! E de fapt \"am plâns când am aflat că VOI muri.\"

\"dar trebuie să moară căci nu-l mai pot cuprinde\"- nu e o moarte fizică, e cu siguranță o...\"dezbrăcare\", precedată de un ritual de purificare:
\"te-am spălat, te-am invelit.
și-am fugit să curăț să ard
urmele, semnele noastre amestecate.\"

Iar golul din final e însuși Începutul!

tu poate nici nu stii cat de frumoase sunt aceste versuri ale tale! tin, de aceea, neaparat sa iti spun! O constructie aproape perfecta catre un sfarsit imprevizibil si puternic.
Ma gandesc doar ca poate ar trebui zis \"Am zis Doamne...\" ca sa fie acordul corect, dar eu ce stiu despre gramatica...?!
Tulburator acest final care probabil o sa-mi ramana multa vreme in minte, o atat de expresiva viziune a pierderii, a golului ramas, a nimicului din urma...!
felicitari, maria!

Amelii,
dupa \'dezastrul\' infaptuit in poemul asta cred ca da, m-am oprit o clipa in loc si am reflectat la fapta mea...
Carmen,
nu e vorba de curaj sau vitejie ci de neputinta...
Lucia,
vreau sa te linistesc, nu e o moarte \'adevarata\', si eu refuz sa vad asa!
Ruxandra,
comentariul tau este un fel de \'vezi verso\', o completare a poemului cu ceea ce nu fusese spus.
Teea,
iti multumesc, este o viziune a pierderii, intr-adevar.
va multumesc tuturor.

Cred ca Marele Anonim la filosofiei romane nu ar fi putut spune mai concis sau mai plastic ceea ce ai spus tu... sau cel putin asta inteleg eu... maladiile limbajului ne dau diferite perspective... din cea pe care o privesc eu ... ar fi invidios datorita conciziunii cuprinzatoare pe care o afisezi. de asa ceva avem nevoie...
multumesc pentru bucuria neuronala pe care mi-ai declasnsat-o

vlad-mihai, uite ca maladiile de care amintesti ...mi-au venit in ajutor iscand \'bucurii neuronale\'.
multumesc pentru semn.

Maria Balan vin la tine
imi tin caciula in mana
ca la o nunta ca la un botez

o ardere de tot albeste lumea

mi-am pus si eu
in buzunarul de la piept oglinda
pieptanul mai la indemana
un ban pe frunte sau poate pe ochi
si-mi strang mainile peste sufletul dat cu var
crezi ca sunt pregatit
pentru fratele meu lemnul
crezi ca sunt pregatit
pentru sora mea cruce

am fugit sa curat sa ard
urmele semnele noastre amestecate
Doamne uite
uite Doamne lumea ca la inceput
fara pacatele noastre-nclestate
e un loc mare ...
si cat de pustiu

ultima data
m-ai certat ca stiu
acum
cearta-ma daca simt
asa

moartea unei sperante desarte, poate a unei iubiri fara rost, poate a unei idei fara sanse, ce-ti poate umple sufletul si mintea mult prea multa vreme, in acelasi timp sfasiindu-te dezamagirea neimplinirii. E moartea eliberatoare a unei parti din Sine, un fel de sinucidere partiala, ruperea de crezul drag si tradator, metamorfoza viermelui in fluture. Frumos.

Maria

...si cred ca e cea mai frumoasa poezie de dragoste pe care am putut-o scrie.
regret intarzierea cu care raspund, maria, n-am mai intrat pe aceasta pagina de multa, multa vreme.