locul tau gol

Îmi place acest „ar putea”, cum e folosit, dar nu și imposibilul pe care încearcă a-l ascunde sub haine frumoase... căci toate s-ar... putea întâmpla numai “dacă lumea ar fi o bibliotecă”…Îmi place mult imaginea pe care ar avea-o ochii lui. Și locul lui, Anana… m-a întristat locul lui…
Nici nu știi cât mă bucur că te-ai întors.
Cu mult drag,
Licurici.

Mi-am imaginat acele ceasuri moi precum Dali, insa ce ma tulbura mai mult este umbra peretelui.. Templul dinauntrul unui om este poate cea mai de pret bijuterie a sa si pentru sine. Anana, tu stii sa transmiti enorm dupa fiecare cuvant.

Cât de frumos este acest condițional, atât de frumos încât aș renunța la biblioteca mea din stânga pentru ca măcar un singur ceas norocos să poată sări din ea, iar de va fi gol peretele, orice îndoială ar căpăta muguri și la primăvară ar crește o grădină cu certitudini: tu vei rămâne scriind, el va regreta locul gol. Și jur și eu, alături de tine, \"pe bucurie/că templele din noi/vor dura mai mult decât timpul\".
Și rugăciunea poate lumina peretele, în tine așa va fi.

Ela

\"dar peretele la care mă rog
are tristețea lui\"

Un \"dar\" amărui care pregătește antiteza aproape bruscă dintre \"bucuria\" din secvența poetică anterioară și \"tristețea\" peretelui gol. Icoana oglindă, absentă, firește, din decor, este simbol al suferinței ca modalitate de mântuire. Iar urmarea, la fel de firească: îndoiala.
Dinn nou simplu, din nou frumos...

Licurici

si eu ma bucur ca m-am intors licurici,
iti multumesc ca-mi impartasesti tristetea locului gol,
din pacate locul de langa mine cred ca va ramane intotdeauna asa, ceasurile norocoase nu vor putea lumina peretele, care oricum are tristetea lui:)
felicitari pentru ultimele poeme!

Adina

eu cred ca ceasurile norocoase exista, trebuie doar facilitata cumva intalnirea cu ele:) iar templele se cladesc inauntru nostru, nu in afara... astea sunt doar niste convingeri ca niste exercitii pentru spirit

Ela

povestea locului gol este povestea unei vieti...
bine intuiesti tu ca uneori mi-e cumplit de dor de toate
neintamplarile, dar el ...nu cred ca-si regreta locul :(
daca as prinde macar un ceas norocos, stii ce-as face?
l-as zidi in perete pana s-ar lumina ziua:)

Ruxandra

amarui cuvantul acesta, da, iar antiteza ai surprins-o
multumesc, tocmai vorbeam cu cineva despre suferinta prin mantuire...
si despre indoiala si adevar, cine ne poate preciza insa doza? pe lume e tot mai putin adevar, si tot mai multa rutina, din pacate, iar noi tot mai indoielnici:)

va multumesc cu drag, m-ati ajutat sa prind o clipa
norocoasa:)

Îmi plac cuvintele tale cele noi care fac din nostalgie o altă patrie. \"Cu îndoiala înflorită / în colțul buzelor\" se poate totuși între/re/răzvedea:

blândețea cailor ce pasc
lăsarea serii

daca el a plecat, macar locul lui sa ramana nemiscat, sa ramana locului. :) foarte frumos, magnific vers! fiecare perete la care te rogi este trist, nu poate fi altcumva. Anana, sunt foarte placut impresionat de cum scrii. daca nu ma insel ai adus pe poezie.ro un text(poate si mai multe dar eu unu singur am vazut) de Borges, sper sa nu ma insel... asta e bine e foarte bine...
m-a coplesit de asemenea imaginea cailor ce pasc in amurg... ce pot sa spun despre asta...?
poezia ta spune ceva, este esential, daca nu se intampla asa inseamna ca e de rau
o sa te urmaresc de-acum cu mai multa atentie
felicitari

Corneliu

cuvintele mele cele noi, au ca patrie resemnarea, ea este nostalgia care-mi paste acum inserarile, daca asta are ceva comun cu poezia, mi-am primit revansa, si cine stie poate candva un ceas norocos va sari din pagini albe
multumesc de semnul tau


Costin

cred ca locul a fost dintotdeauna gol Costin, doar ca eu abia acum am realizat:)
iar fiecare lucru are tristetea lui, de aceea n-am cui impartasi ce simt, mai rau ma doare pentru indoiala inflorita (ironic), dar imi adancesc credinta in ceasurile norocoase si incerc sa cladesc temple in interior ...

despre Borges, da am introdus ceva in biblioteca virtuala si sper sa mai reusesc; \"Cartea de nisip\" este inegalabila
multumesc pentru increderea ta si... sper sa nu te dezamagesc prea tare

Acum imi dau seama ca fara sa vreau am acelasi titlu poeziei mele ultime.Imi cer scuze daca fara intentie am suparat.
\"dar peretele la care mă rog
are tristețea lui

locul tău rămâne gol
stă nemișcat
cu îndoiala înflorită
în colțul buzelor\"
Peretele la care ma rog l-am umplut cu imaginile vietii lui scurte dar atat de intense si-l privesc cu aceeasi indoiala \"inflorita/in coltul buzelor\" ca ar mai fi putut trai si ca ar mai fi putut fi bucurie in universurile noastre contopite.Cu prietenie,Anne-Marie.

gandurile noastre au coincis pentru un moment,
daca nu exista pagina asta nici nu am fi stiut,
cum as putea sa ma supar? ;))
ti-am citit si eu poemul aseara si am realizat asta,
multumesc de cuvintele tale, o sa-mi fac timp sa vin
mai des in pagina ta, avem lucruri care vibreaza comun

cu drag Anana