Raluca-Stefania Mihai

Gandurile mi-alergau spre cea din urma bruma. Intins-am mainile spre asfintit dar... tacere! Toamna si atat..

\"Singuratatea are atat de multe glasuri pentru cei care nu mai au putere sa strige: unde esti, omule?\" Ma intreb uneori ce face singuratatea din om. Il schimba sau il face sa se simta si mai

mușcasem cu frenezie din merele pe care le uitaseși în copacii toamnei. \"de ce nu mai crezi în toamnă, în brumele care-și uită lacrimile pe frunze?\" zâmbisem amar... nu știam

n-am știut că neliniștile tale își pierd culoarea în umbra cuvintelor... dezgolindu-mi privirea am crezut că tu ești lumină... \"je suis l\'automne... les traces de

Ai iubit vreodată o ploaie? sau vreo aripă care si-a uitat tăcerea? Îmi murmurai trist: \"Unde-și poate pierde un copac, umbra?\" Oare unde, dacă nu in tine? Ai iubit vreodată întaia

MOTO: \"Some people want it all/ but I don\'t wanna give it all/ it feel ain\'t you/ if i aint\'t got !u, baby/ some people want diamond rings/ some want just everything/ but everything means

Motto: \"Stau de veghe pentru tine atunci când tu veghezi în altă parte de alți prea aproape, de mine...prea departe.\" (W. Shakespeare) Mi-ai zâmbit când ți-am spus că-mi va fi dor de tine. Am

De multe ori am incercat sa redevin copil. Sa alerg, sa rad, sa plang, sa plutesc pe aripi de vis, sa plamadesc din vazduh, chipuri. E ciudat sa privesc in urma... imi dau seama ca numai sunt

Și nu mi-ai spus că merele toamna se iubesc, că doi copii demult s-au plimbat de mâna spre asfințit... dar alerg spre tine... mă întrebi dacă umbrele își au începutul și sfârșitul în

Nu îmi spune că e toamnă că frunzele își scriu cu trupul ploii, cuvintele de adio, că tu ești un copac ce și-a pierdut umbra Nu îmi spune că e toamnă și că literele de lumină ale

Aripile uitarii intomnand in tine

Trupul toamnei și-a dezgolit umbra în așteptarea ta... sunt încă o privire de rouă ce-și așteaptă cerul tomnatic... cu frunze de arțar... tu unde-ai poposit? în ce grăunte

Taci, nu-mi aminti de aripile de înger ce-au căzut în acel septembrie secat de poveștile toamnei. nu-mi rosti amare cuvinte ce-au murmurat regretul nemuririi. nu-mi

Era o vreme în care credeam în oameni, în puterea lor dea ma face să zâmbesc, dar acum îmi dau seama de faptul că am fost și încă sunt nemaipomenit de naivă. Am impresia că prin intermediul acestei

Așa toamnă, răstignește frunzele pe crucea de aramă a nopții. Vântul îți foșnește rochia de gleznele ploii... Iubesc ploile albe ale asfințitului... Așa toamnă,

Motto: \"Voi cei care mă citiți, alegeți să credeți în toamnă! Nu am scris pentru a deveni banală, ci pentru a-l regăsi pe el...\" Era lumină cerească. Era iluzie. Sfere de lumină sfântă se ciocneau

Mă tem că toamna-mi va ucide clipele... Albastru să-mi fii!

Anotimpul desculț aleargă spre palmele zării... toamna a apus... în acel septembrie când secundele de ceară ale timpului scrâșneau pierdut... cerurile de frunze

In hora asta tarzie Anotimpurile-si ascund umbrele în violetul toamnei... Rece...trist...uitare

Privesc acum în urmă și realizez că timpul trece prea repede. Pentru unii, o oră este o veșnicie. Pentru alții se duce ca o boare de vânt. Pentru majoritatea dintre noi el își uită umbra lângă

Desculta imbratisam copacii umbrele frunzelor cazute in acel inceput de...tristete. Aripile frante, talpile de ploaie ale toamnei eu... cantul... nici sa astern cuvinte nu mai pot

\"știai că pe brațe de frunze aurite în privirea cenușie a începutului te voi purta?\" mi-ai șoptit în acea toamnă care-și uitase foșnetul de iubire... \"copilă azură, știai că fiecare dintre

Literele aleargă pe hârtia fără de care eu nu aș mai fi fără de care rândurile n-ar mai smulge umbrele de ceară ale asfințitului. Scrisoarea de adio a trupu-mi și-a împrăștiat în vid

Soarele ma cheama cu un alt nume... din palmele pierdute ale nisipului se scurg ca niste clipe, pasii tai. Oare sunt eu? ma cauta aerul tau, altarul ultimei veri isi rosteste ruga