Azuriu

Poezie nostalgica, sfasietoare pe alocuri, atmosfera bacoviana. Metaforele insolite (\"crucea de arama a noptii\", \"trupul copacilor desculti\") se aseaza firesc in tabloul toamnei.
Vocativul da semnal invocatiei si ascunsei revolte.
Interogatiile parca sunt scrise pe o lacrima amestecata cu ploaia, identificarea cu anotimpul, care da spatialitate starii, doare, sfasie, dar e considerata necesara, ca un panaceu.
Finalul, definitie a intregului poem si a sinelui, induce ingustarea universului si naste un alt paradox fermecator: \"Uitarea - pasarea cu aripi azurii\" - deci nu cerul senin e acoperit de nori, el pleaca in pribegie, zvarcolind aripile, cel statornic pare a fi numai plafonul de nori, tot mai jos simtit, plafon care fixeaza domol, dar ferm, inaltarea, uitarea.

Felicitari, Raluca

P.S. Codrina are dreptate, ai un typo la \"Vântul-ți\". Eu cred, la fel, ca versul merge fara dubla genitivare, adica: \"Vantul iti fosneste rochia de gleznele ploii\" sau varianta Codrinei.