Poezie
Azuriu
...de toamnă
1 min lectură·
Mediu
Așa toamnă, răstignește
frunzele pe crucea de aramă
a nopții.
Vântul îți foșnește rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfințitului...
Așa toamnă, scrijelește
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculți
acum eu sunt toamnă,
nu-i așa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii
095.142
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 45
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Raluca-Stefania Mihai. “Azuriu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/raluca-stefania-mihai/poezie/86001/azuriuComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CVCred ca ar suna mai bine sa modifici versul patru astfel: vantu-ti fosneste rochia. In rest, o poezie sugestiva despre toamna ce \"scrijelește/povestea ultimului anotimp\".
Bine te-am gasit!
Bine te-am gasit!
0
RMBine v-am gasit si eu... va multumesc de comentarii
0
CI\"Frunzele cazand-
ramane adevarul
in copacii goi\" (Serban Codrin)
ramane adevarul
in copacii goi\" (Serban Codrin)
0
RMA fost o surpriza placuta.. va multumesc
0
DBDistincție acordată
Poezie nostalgica, sfasietoare pe alocuri, atmosfera bacoviana. Metaforele insolite (\"crucea de arama a noptii\", \"trupul copacilor desculti\") se aseaza firesc in tabloul toamnei.
Vocativul da semnal invocatiei si ascunsei revolte.
Interogatiile parca sunt scrise pe o lacrima amestecata cu ploaia, identificarea cu anotimpul, care da spatialitate starii, doare, sfasie, dar e considerata necesara, ca un panaceu.
Finalul, definitie a intregului poem si a sinelui, induce ingustarea universului si naste un alt paradox fermecator: \"Uitarea - pasarea cu aripi azurii\" - deci nu cerul senin e acoperit de nori, el pleaca in pribegie, zvarcolind aripile, cel statornic pare a fi numai plafonul de nori, tot mai jos simtit, plafon care fixeaza domol, dar ferm, inaltarea, uitarea.
Felicitari, Raluca
P.S. Codrina are dreptate, ai un typo la \"Vântul-ți\". Eu cred, la fel, ca versul merge fara dubla genitivare, adica: \"Vantul iti fosneste rochia de gleznele ploii\" sau varianta Codrinei.
Vocativul da semnal invocatiei si ascunsei revolte.
Interogatiile parca sunt scrise pe o lacrima amestecata cu ploaia, identificarea cu anotimpul, care da spatialitate starii, doare, sfasie, dar e considerata necesara, ca un panaceu.
Finalul, definitie a intregului poem si a sinelui, induce ingustarea universului si naste un alt paradox fermecator: \"Uitarea - pasarea cu aripi azurii\" - deci nu cerul senin e acoperit de nori, el pleaca in pribegie, zvarcolind aripile, cel statornic pare a fi numai plafonul de nori, tot mai jos simtit, plafon care fixeaza domol, dar ferm, inaltarea, uitarea.
Felicitari, Raluca
P.S. Codrina are dreptate, ai un typo la \"Vântul-ți\". Eu cred, la fel, ca versul merge fara dubla genitivare, adica: \"Vantul iti fosneste rochia de gleznele ploii\" sau varianta Codrinei.
0
RMÎți mulțumesc...nu mai am cuvinte...mă plictisesc de moarte în această redacție...nici chef de scris nu mai am
0
ULbunisoara... oare de ce toamna ne inspira cel mai mult?
0
ploile albe ale asfințitului...\"
iubesc apusul, asa toamna, cand ma agat de pasarile care pleaca. unde ma duc? spre care nor apuca frunzele toamnei mele?