Poezie
Prima piele
1 min lectură·
Mediu
Zâmbesc tâmp de aproape treizeci de zile
De când m-am trezit iarăși
Cu miros de cafea rafinată în nări.
Am visat timp de nouăzeci de zile că
Voi revedea fiarele, șoseaua națională,
Cutiile colorate în case și calea ferată.
Acolo trenurile cu nume de oameni ajung rar.
În acea gară trenurile tac.
Mi-am oprit pașii doar să rămâi dincolo.
Nu știu să-mi mișc buzele de sus în jos
Pentru că limba ta mi-e necunoscută.
Privesc tâmp spre gară
Las foamea de piele să mă închidă
Dincolo cu tine.
033
0
Cert- poemul meu pe ziua de azi.