Nu îmi spune

iti spun cauma: sunt o frunza. na!

mai ales prima parte. a doua parte este mai puțin sugestivă.
acolo frunza aș vedea-o ca lacrimă uscată în arțar... ceva de genul ăsta. succes!

totul si eu voi fi o frunza uitata si pustie..

poți lăsa comentariul, într-o primă fază, acolo unde este poezia. mie mi-este mai ușor cu diacritice... vezi dacă te ajută.
\"mainile noastre nu mai
deseneaza povestea toamnei
in amurg... \"
o văd cam așa
\"mâinile noastre nu mai pictează
cu amurg...
povestea toamnei
\"
\"în trupul\"
aș scoate versurile cu sufletele și întomnarea...
\"nu mi-ai spus\"... parcă mai degrabă \"nu-mi spune\"
aș scoate și \"că tu ești o frunză\"
Astfel accentul va cădea pe trei imagini -
frunzele care desenează
arabescuri de toamna
literele stinse
și mâinile noastre
pictând în amurg.
... desigur, părerea mea.
nu te feri să scrii, dă-i înainte!

Versuri frumoase, ocrotind senin despărțirea de lumină, căldură, soare, iubit.
Spațiul tridimensional al experienței “asfințitului” în stingere se reflectă, în final, bidimensional, în fețele frunzei, ca-ntr-o sfârșire a copacului, o data cu alt anotimp.
Negația vocativă repetată gradat dă semn unei implicării sentimentale aparte, specifice melancolicei întoarceri în sine.
Metafore pline de har, levitand firesc în amurguri, se cer evidențiate:
„frunzele își scriu
cu trupul ploii, cuvintele de adio,” (virgula este ori în plus, între “ploii” și “cuvintele”, ori în minus, între “scriu” și “cu”)
“…copac
ce și-a pierdut umbra”
„literele de lumină
ale asfințitului”
“mâinile noastre nu mai
desenează cu amurg
povestea toamnei”

Aș reproșa versurilor o anumită împiedicare a muzicalității în multiplele prepoziții. Ele sunt induse de nuanța explicativă a verbului, dar repetarea lor supără, oarecum. Pot fi gasite alte subordonari mai atragatoare.
E doar o opinie, vorba senatorială – „părerea mea”.

Toamna, iubirile mor. Mor frunzele, florile, greierii... Imi plac versurile tale. Dar nu-mi spune ca esti doar frunza ...
st