Radu Herjeu

E atâta tăcere Că-mi aud cuvintele Șoptindu-mă

privirea mea și-a pierdut rostul și palme uscate s-au grăbit s-o închidă în temniți de-oglinzi intersecția dintre mine și ceilalți a devenit dintr-o dată prea pustie pentru efortul de-a indica

Pădure de gânduri răstignite Care m-ar fi putut izbăvi De păcatul credinței în voi Se-ntinde pe versantul stâng Dezgolit de un râu Care s-a retras, însingurat, În mare. Cerul n-are suficiente

Candva mă gândeam că-n fiecare zi e câte-o cină cea de taină. Acum, îmbătrânind, am ajuns să cred c-a fost una singură și noi îi strângem, de-atunci, în fiecare zi, firimiturile.

ce frumos ar fi spuseră îndrăgostiții dacă de mâine ar ninge cu petale de trandafiri mătăsos mirositor miraculos aiurea pufni florăreasa ce de cărți poștale s-ar putea face cu orașele acoperite cu

Și noaptea a venit din nou Ca de fiecare dată Rostogolindu-se Peste marginea privirilor Ca un uriaș tăvălug elastic A umplut fiecare colț Cu rabdarea celui care Are prea mult timp Umbrele

Aș vrea să știu uneori De ce cad frunzele palmelor mele Peste pământul tâmplelor În care stau îngropate Toate lumile posibile ale viselor. De ce toamna primăverilor mele Mă prinde mereu

frig și-o bucată de cer a-nghețat cu ochii la el nepăsarea albă ne pătrunde adânc sub piele e iarnă și câte ierni de-acum încolo

Plange. Discret, ca si cand n-ar fi vrut sa deranjeze pe nimeni. Plange elegant, asa cum e si imbracata. Intr-un colt, cu fata la perete, cautandu-si in geanta, cu miscari grabite, dar fara umbra de

Intelectualii de dreapta sunt un compromis al istoriei cu greșelile ei.

mă-ntind peste zare și-aștept o rotație completă să treacă prin mine din zi și din noapte fac hrană de degete lungi frământând secunde stropite cu ploi tac și fiece rază de lună se sparge de

Am revazut de curand Naufragiatul. Nici prima data, nici a doua oara si nici acum nu mi s-a parut o transbordare convingatoare a framantarilor lui Robinson Crusoe in universul de celuloid al acestui

m-am născut deja vinovat am ieșit sângerândă cenușă de eretic ars pe rug în fiecare zi dau dijmă să trăiesc plătesc cuvintele s-ajungă la ceilalți doare toată tăcerea răsuflărilor

nu-ți răspund i-am spus arătându-i decis spatele universului rămas mofluz de când îl doare pe el ce mă doare pe mine ce de curiozitate bruscă din cauza concurenței copacii mă-ntreabă de ce se