Firimiturile cinei de taină

Poate că așa ne-a fost dat, după cădere, să ne mulțumim cu ce rămâne de la masa zeilor! dar, vorba proverbului, picătură cu picătură se face lacul.

Da, dar firimitura cu firimitura... nu va fi niciodata un intreg. Poate unii se vor satura si asa... dar... Nu e vorba doar de a te satura...

Eu cred încă că fiecare zi are cina ei de taină dar mereu la sfârșitul ei noi tot singuri ne simțim și dezorientați adunăm doar firmiturile uitând să culegem rodul cel mai de preț:prietenia,iubirea.Ne izolăm miezul cald al sufletului temându-ne să nu fim răniți,ironizați,biciuiți de răutatea omniprezentă a cotidianului.Cu drag,Anne-Marie.

se pare ca am coborat standardele intr-atat incat rasuflam usurati ca nu se mai respecta cina cea de taina a fiecarei zile
nu mai avem puterea sa traim miracolul zi de zi si nicidecum sa-l mai purtam cu noi/in noi, raspandindu-l si celor din jurul nostru
ne adaptam la lumea fada, unde cina nu-i decat cina si taina se pastreaza ascunsa adanc sub straturile de impuritati cotidiene
oare cum ar fi daca ne-am ocupa si de restaurarea icoanelor ce le adapostim in suflet

Anne-Marie, Andreea Veronica - pentru mine, Cina cea de taina e momentul in care tradarea exista deja intre oameni.

Ca la o cină de taină - se schimbă doar trădătorii...