acolo unde liniștea are sens

Radu, eu zic să pui puțină viață, puțină mișcare în poeziile tale, pentru că, după cum am observat, sunt doar descrieri, pasteluri împopoțonate și sterpe. În plus, imaginile nu reușesc să intre pe sub pielea cititorului întodeauna.
Aici doar ultimul vers a reușit să îmi spună ceva, în rest, deșert... deșert.

Mda... imi pare rau ca nu pot scrie despre \"viata\" mea hormonala ca sa para putina miscare pe-aici... Stiu ca textele despre oameni si relatiile lor nesexuale nu sunt in ochii unora decat desert... Dar poate o fi cineva pe strada care sa gaseasca si ceva nesterp pe-acolo... daca nu, asta-i viata... Mai nepastelata pentru unii.
Oricum, apreciez \"grija\" ta de a ma salva din pericolul de a scrie poezie proasta...

Acolo unde neliniștea nu are sens, “zborul lovit de unghiurile drepte” ale unui cub de aer tasat cu latura – finitatea noastră – cade și se prăbușește de “pieptul pământului”.
“Sub copitele cailor albi” se strivesc “orizonturile concentrice” obligând privirea să se întoarcă în semințele irișilor.
Deosebit de expresiv și reușit mi se pare versul : “pun urechea și m-aud ascultându-mă”.

Foarte frumos știi să accepți o critică, musiu, să îți spun ceva - nu există poezie proastă, există pseudopoeți.
și stai liniștit, că nu mă învârt doar printre organe genitale și scursuri, crime și tragedii congenitale, ci știu să apreciez un Liviu Nanu, un Peia, un Nicolae Popa, o Ela Luca, aaaa, să nu uit de Vladimir Negru, de Mihai Tita, de Iris Bărbulescu, să nu uit de Ioana Cheregi Crișan și Ioana Barac Grigore, și încă câțiva de pe-aici, dar totuși, domnule Herjeu, oameni în versurile cărora simți fiorul. ei, la mata nu prea m-am lovit decât de o scrânteală a celebrității, nu de poezie.
Mă refer bineînțeles la a simți. Totul ține de suflul care te trăsnește în ceafă atunci când citești, când te scufunzi în poezie, în oceanul ăsta schimbător...
atât.

Nu stiu de ce te-ai simtit, dar dupa ce-am citit ultima ta creatie poetica, am inceput sa banuiesc. Cam care-i fiorul de care vorbesti. Nu vad de ce atacul asta, dar, probabil, oi avea si tu ceva de-mpartit cu mine si eu nu stiam...
Cat priveste pseudopoetii... Ei s-or numara printre cei care se cred poeti... Cred ca ai omis sa citesti si categoria la care imi inscriu eu textele.
Eu prefer suflul ala care te loveste in creier, nu in ceafa... Ala care contine si niste idei... Dar, desigur, e o chestie de gusturi... de aceea nu-mi permit sa comentez unele creatii... cu ton si despartitul picioarelor.
Asa ca, hai sa ne vedem fiecare de universurile noastre.

Radu, să fie clar, eu am început o critică, atacul l-ai deschis tu, cu eticheta aplicată pe lecturările mele...
a, dar uite, de fapt am greșit cu ceafa, prefer sufletul creierului. categoria la care îți înscrii tu poemele nu mă interesează și nu e o scuză, ar trebui să știi, doar nu te-ai publicat și pe hârtie tot la personale, au ba?

smart girl Radule.. am observat ca femeile ne intrec in multe dar nu avem curajul sa o recunoastem. Iar opinia e onoarea cititorului si nu discordia. Eu zic ca fara critica arta nu face 2 bani. Hai sa ne gindim la pictura acum 100 de ani. Toti cei mari erau trimesi cu huo la gunoi .Azi sunt la Louvre sau la National Gallery. Pe de alta parte e greu sa mai gasim ceva proaspat in gramada de vorbe. 1000 de ani de literatura au cam epuizat rezervele, dar mereu mai sunt imagini de scormonit. Pe mine ma sperie atitudinea celor tineri care sunt plictisiti de litere si poezie, imi zice o tipa de 27 de ani, care lucreaza la o banca : cine are nevoie de fleacurile astea domnule ? banii si barbatii misto sunt pe Wall Street, ai vreun text adus de acolo?

Da, fiecare are definitia lui pentru \"smart\"... Ca si pentru arta.

Acolo unde liniștea are sens este locul în care aruncăm măștile și rămânem doar noi și sufletul nostru într-o permanentă așteptare cu urechea lipită de pământ.El vrea să ne cunoască mai bine, noi vrem să-l auzim și-atunci timizi purtăm un dialog mut,al tăcerii.
Visul să fie oare acel loc? Sau poate universul interior al fiecăruia?(Nu mă certa prea tare dacă am greșit.\"Te mai gândesc\")

\"zborul lovit de unghiuri drepte se prăbușește
la pieptul pământului\"- imagine deosebit creată

Cu prietenie,Anne-Marie.

Bag seama că Radu salvează ce-a mai rămas din poezie. El își încadrează textele la \"personale\" fiindcă nu are nevoie de critici făcute de \"a-tot-știutori\". Impresia unuia sau a altuia că poezia se află-n curtea lui este hilară. Mă rog... pentru mine a devenit hilară. Erau vremuri când mai aveam suflet să pun în ceea ce spun.
Să trec și pe la text acum.
\"acolo unde frunzele își întâlnesc rădăcinile...\", să nu fie asta poezie, oare? E adevărat, nu se amintește de lame-n sânge și de mirosul câinilor plouați... dar este poezie!
\"iarbă nenăscută sub copitele cailor albi...\", o imagine la care vibrez, la care răspund fără dubii.
\"lumina deschide ferestre de os...\", altă mostră de reținut.
\"acolo timpul se uită pe sine\", hai să fim serioși! orice text ar putea fi acuzat de lipsă a unei poetici, dar acesta nu. și merg până-n pânzele albe.
Este adevărat, există texte care nu ajung la o anumită cotă dinamică dar imagistica echilibrează până la sublim.
Până și titlul vorbește despre \"dinamica\" pe care Radu a urmărit-o, parcă e ceva cu liniște, nu? :) Nu putem scrie numai \"așa\", ci și \"așa\" : \"...degetele strivesc întunericul.../ pun urechea și m-aud ascultându-mă/\".
ok

e prea concentrata poesia asta, iar eu, amaritul de mine, prea farimitat ontologic.

Într-un tratat de critică literară se spune că o poezie (\"Opera imperfectă\" se numea subcapitolul, am mai amintit de asta) poate să fie frumoasă îm ciuda unuor mici imperfecțiuni, cum ar fi de exemplu legăturile dintre idei, versuri sau metafore. Eu cred că aici ai avut tendința de a spune totul în cîteva rînduri, aglomerezi metaforele pe tot parcursul textului și asta ar putea duce la oboseala unor cititori mai grăbiți. De acord cu partea finală, poate chiar ar fi trebuit să lași un rînd liber înaintea ultimului vers pentru a-l scoate în evidență. Eu aș propune să nu vă mai contrați, tu și Livia, amîndoi scrieți o poezie interesantă și de calitate, chiar dacă exploatați alte filoane lirice în/din convenția poetică a momentului.

Poem concentrat, de esență metaforică, în care versurile par că se creează unul pe celălalt. Remarc o ușoară adiere stănesciană (\"în timpul somnului mirosul de iarbă nenăscută\"), care nu diminuează însă cu nimic originalitatea. O singură observație , \"stele dărâmate de vânt\", e o mică disonanță aici, poate ar fi mers mai bine \"spulberate\", este doar o părere.

Anne-Marie - da... ai simtit exact... acolo are sens linistea. In rest e doar tacere.

Costin - din punctul meu de vedere, fiecare se poate crede poet. Dar s-o faca in intimitatea lui. Si credinta aceasta ar trebui sa ramana acolo, in intimitate, asa cum ar trebui sa ramana multe alte lucruri...
Si eu sunt convins ca inca mai pui suflet in ceea ce spui :)

Bogdan - nu e o poesie... Si da, e foarte concentrata. probabil ca, atunci cand am scris-o, eram mult prea plin ...

Liviu - stii ca asta e defectul meu... vreau sa spun mereu prea mult. E, intr-adevar, o mare aglomeratie in randurile astea, dar sa fiu iertat... eram mult mai tanar :)
Cat priveste contrarea... poate ai observat ca n-am tinut niciodata sa comentez textele cuiva, daca nu mi-au placut. Eu imi cam stiu locul pe lume. Asa ca indemnul nu-mi trebuie adresat mie. Eu nu fac decat sa raspund si nici asta n-o s-o mai fac cand o sa-mi dau seama ca exista rea vointa.

Gheorghe Deaconu - multumesc de cuvinte. \"Daramat\" are o mai mare conotatie \"sus-jos\"... decat \"spulberate\". Si asta a fost intentia mea... Sa \"daram\" stelele de acolo de sus, de unde sunt ele :)

Raduuuuu, de ce, ce vrei tu sa pari ce nu esti ?
E supreb poemul, e superb mersul tau poetic.
Comentariile tale insa sunt vulgare. Ahhh, sa nu-mi sari in gat. Nu te atac personal. Te atac mai mult de atat, te atac intim, acolo in poezie, acolo unde esti asa cum simti si tu ca esti. Netrait sau foarte trait. Viu sau dincolo de viu. Nah, cam asa cumva.
Am spus \"vulgar\" in sensul acela dumnezeiesc care suporta orice prabusire.

Acum poti arunca si dupa mine. Dar n-ai sa ma nimeresti.