Petru Teodor

Buna seara, VV! Mulțumesc de com., mă bucur sa te revad! Am sa scriu răspunzand treptat, scriu greu de pe un ecran minuscul, așa încât... Titlul - hmm, da si nu, va trebui sa mă mai gândesc la el; l-am ales urmând primul gest... Nu m-am gândit la disonanta din el! "Goluri de aer" cred ca e următorul pe lista! Poate o sa scriu un text in care sa-mi descarc bateria plină de atâta departare!

Oasele elastice descrie o capacitate de adaptare, pe când vertebre de ceara o imposibilitate structurala de a trece peste anumite limite, de aici rezultand o sfarmare, o meduza "mutanta".

Continui într-o secunda, îmi plac cârligele mioape, ține de o copilărie a dragostei pe care eu o apreciez mult... Cumva e un pleonasm ! Ai auzit cumva de inima a fi altcumva decât mioapa? Eu... nu! (Ce enervant e autocorect-ul - îți pune litera mare acolo unde abia indraznesti a rosti cu litera mică!)

mulțumesc frumos de bunele sfaturi!
și de îndiguirile frumos asfaltate ale unei văi de mult secate! (un zâmbet din suflet)
aici jurnalul anacondei a prins ceva miez...
punctual:
* a glimpse of an old man (privind către vârsta a 3-a ca înspre un liman, în timp ce încarci pușca, ochești și tragi, rugându-te la Dumnezeul obuzelor, schijelor, gloanțelor, în timp ce tunurile își varsă pântecele și fumul se ridică în rotocoale din gurile lor arse, crestate, bolânde).
* am mai eliminat din balast în cele subliniate cu roșu (digital etc.) și am mai conturat un pic din atmosfera (zic eu!) de zbatere/luptă; mai trebuie tăiat, dar asta o voi mai face după o distanță de text; "do you think that this is..." e o reverberație din Vanghelis, care în anumite momente mă acaparează; poezia am scris-o sub ritmurile Vanghelis/Pink Floyd, muzică rulând în surdină la casetofonul memoriei...
* partea aceea cu "concertul ce cântă" evident este o greșeală ce n-am remarcat-o; valul (?) și vântul, în timp ce visam mioritic la anaconda aceea vicleană, ce pot să zic.

mulțumesc de atentul pas peste și
vă mai aștept!

(pt.)

P.S.: ar fi prea mult de aș cere un feedback la modificările aduse textului?

mulțumesc AG!
copilul se regăsește în toate, într-adevăr!
mă mai întorc aici să mai văd dupa o limpezire a gândurilor!


mai te aștept ( :) )

(pt.)

err.: 20 de primáveri ale / 20 de ani ai plodului.
(imi cer scuze)

ai o delicatețe aici pornind din titlu, pe care o resimt arzând ceva mai profund în primul vers.

umbra aceea a femeii eu o văd cu inima strânsă, cu fericirea cumva confuz amestecată printre gângurelile pruncului.
cu inima strânsă o văd și la cei 1-2-...-20 de ani etc ale plodului.
deh e mamă.

ca o ceată de țânci, mai probabil în ultimul vers.

frumos!...

(pt.)

err.:
♦ colaj = procedeu de execuție a unor lucrări de pictură sau de ornamentație prin lipirea sau alipirea a diferite materiale sau elemente.
♦ ființa umană este un colaj prin definiție; atunci nu văd de ce nu și lucrarea mâinilor lui;
♦ n-am criticat, nici nu am ridicat vreo piatră ca să înalț vreun zid sau să pietruiesc (Petru-iesc) vreo cărare, ci doar m-am relaxat zâmbind alături!

(pt.)

am modificat un pic poezia pentru a atenua puțin din acea senzație (a copilului albastru), la care drept să spun m-am gândit doar ca notă secundă de interpretare a textului! am jonglat un pic (stângaci ori ba!) cu imaginea neîntrupatul (neanimatul) - întrupatul (focul pe ape) și abstractul pentru a exprima o inocență (suflarea atinsă) ce tinde să dispară lăsând atât de vagi urme între cei bolnavi încă de singurătate.

se pare că trebuie să mai lucrez la acest tablou!

cu mulțumiri de popas si de sfat,
(pt.)

"zadarnic lumina" (o, cât adevăr în suficiența asta de-a fi doi! Frumos, frumos!)

și finalul e plăcut!
dar se simte constructivismul, se văd schelele pe lângă zidul netencuit încă!

mai merită o finisare acest text, zic eu!


(fără nici o intenție de-a supăra,)
(pt.)

Interesantă în câteva versuri această scrisoare către noi, mai ales în trecere.
Dar sub influența ultimei cetiri, nu pot să nu remarc un ton de ardență malițioasă.

cuvântul e viu, literele sunt doar trepte.
dar sunt de-acord - acea carte are șanse de-a rămâne viului, în timp ce noi...

(pt.)

hehehe!

bun popas, relaxant!

să bage muza în spărieți, dragă domnule Pașa!
dacă sunt tineri și voinici, de ce nu?

satirică această poezie se vrea un colaj peste alte colaje.
dar nu acoperă, zic eu, aria lirică!

(cu zâmbet,)
(pt.)

amuzant acest text (slash) două puncte îți spun și de ce
"împart intimitatea camerei
cu un păianjen
el țese nade
eu iluzii"
"această capcană de șoareci
de un gri îmbâcsit"
"viața trece hodorogit
ca douăștreiul vechi
pe drumul cu [...] gropi"
"[în timp ce] ne luptăm pe aceeași
singurătate
[aprins]"

(pt.)

Charles Aznavour m-a atras aici.
foarte interesante primele două strofe.
cumva există o diluție în strofa 3.
(nu mă pot abține - ai auzit de dragostea unui porumbel/guguștiuc? e cumva mai tragica decât cea a păsării paradis, ce mie îmi lasă impresia de păun.)

șșș nu plânge lolita
(copilăria întreagă în aceste cuvinte)
închide ochii

(în final redundanța îmi dă impresia de suflet tânăr, ceea ce-i bine, zic eu, pe de o parte, dar poate să împiedice cumva saltul ce l-ai dori într-un final, pe de altă parte).

(pt.)

ultima strofă te trimite din nou către prima.
interesantă prima impresie (singurătatea-intonație, un soi de "declarându-mă la primul pas insulă") și-apoi a doua (singurătatea, dar nuanțată cu accent pe versurile "și dacă vreodată ne-am întâlnit am fost prieteni sau numai am visat / totuna va-nsemna pentru acela nevindecat").

poezia. oricine. cântecul unei frunze.

este un abandon în această singurătate.
(ei și asta mă face să revin la titlu (abia acum, deh, îl citesc cu atenție răsturnată; m-a atras columb prima dată) - mărginește-mă, dar nu mă închide între - asta schimbă ușor poezia și invită la o recitire (declarativă, poezia asta devine dialog cu poezia celuilalt).

simplu, nu?

cu zâmbet,
pt.

un dans armonios ("dar femeile de acolo") desena conturul printre rotocoale de fum
"fiindcă iubeam ca un scafandru în costum
de bărbat o femeie în costum de copil și nu-mi era permis"
(mă întreb oare dincolo, unde nu mai exista determinative cum se albăstrește dragostea?).

un ușor întuneric în final (la început e atâta lumină (până la "nu
e voie să mă îndrăgostesc", pe care îl simt redundant în vers).

există o tristețe-n tristețe (în limbajul comun - dragostea), dar aici ai căutat mai mult durerea și nu iubirea și, cumva, asta se simte (tușa din final ar trebui conturată mai aspru cumva, dacă am înțeles eu bine senzația).

mi-a plăcut, ai o melodie ce-ar trebui continuată (mă refer la partea de sus cuprinsă-n lumină), aș vrea să mai văd astfel de cântece-n A-ncuta (L.A.).

cu zâmbet,
pt.

n-aș zice că este o poveste, ci un flash mai degrabă!
este jumătatea lui Florar si încep să resimt acerb oboseala ce se strecoară în această poezie.
înstrăinarea de sine, alienarea din prea mult "eu", "se bălăcesc în somn ca într-o vană murdară din orașul acoperit / cu ceață [și] nu îmi mai amintesc multe: liziera unei păduri de brazi / [...] o navă părăsită"
nu știu despre textele publicate pe site în ultima perioadă, dar acesta merită răgazul unui respir!

(pt.)

"nebunia de a fi mut paralizat sau pur și simplu plecat" - frumos..., frumos!
dar unde pleci? sau ai plecat deja?

merele... prima strofá este foarte reușită per-ansamblu, deși sunt unele versuri pe care le-aș mai scurta (err. "de parcă S-ar ține de mâini sau ar face pod între ei", zic eu...).

dar există o imagine ce se recompune din fragmente, repetiții, reveniri (mi-ar placea să scriu o poezie numai din reveniri obsesive) și aceasta pictură merită un pic de zăbavă - a noastră în privire, a ta în trudă și migală.

despre luni - multe răbufniri de intensitate lirică, dar nu-mi crează aceași conexiune cu trăirea poetului (trăirea ta) precum o face prima strofă.

sunt curios ce urmează!

cu zâmbet,
(pt.)

Prima strofă este superbă, îmi plac mai ales ultimele două versuri ale acesteia...
Despre firul de umbră - văd multe în el (Tunelul Lui Ernesto Sabato și cei o mie de ochi din filmul acela japonez al lui Hayao Miyazaki - Spirited Away, mă rog, mă poartă la scrierile lui Eminescu apoi) - într-un cuvânt văd aprinderea spiritului, fumul din spatele acestei aprinderi ca un semn...
De aceea, poate, am citit poezia cu o alta pereche de ochi și mi-a uns sufletul ("dacă nu mă așteaptă spuneam mă adăpostesc într-un cuțit asta e" - mi-a adus aminte de un pasaj biblic; "pământul rămăsese cu ochii mari/ ar fi ridicat și brațul cu o mie de degete să arate spre picături / dar purta un bebeluș în pântece trebuia să nu-l zgâlțâie" - foarte frumos cuprins simbolul fertilității în cupa asta de pământ - de aceea poate în final adresarea se face către o ea, dar prin geamlâc - poarta sufletului, în scrieri/bilețele - gânduri, cameră-trup, sân-hrană).

m-a șocat cumva osânza norilor, dar trebuie să recunosc că nu m-am gândid la supernatant - ceea ce plutește deasupra norilor!

Frumos!

(pt.)

Ce efect obții prin repetitia ceea! Foarte interesant! Exista o muzica peste muzica in poezia aceasta, iar tocmai aceasta juxtapunere ce se decanteaza abia după a doua si a treia citire atrage! Frumos, delicat!

(pt)

așa am ajuns și eu
să tușesc de o boală pe care nu cântă
nici fereastra, nici poteca de sub ea pe care se umblă
în fiecare duminecă spre cișmea cu gălețile goale
de sete

mă întreb cine-or fi prietenii ăștia
din pozele prinse cu pioneze pe-o pâslă sub soarele
ce decolorează cântecele?

pt.

P.S.: plăcut și antipodul II.

încă mi se întâmplă să vreau nespus de mult
acolo
of câtă uitare și câtă încordare
sub un petec de umbră

de ce uităm să sărim când
ajungem la margine?

pt.