oglindire în A minor

în preajma lui 1 iunie nostalgia copilărie se înclină în fața lacrimilor "sălcii cuminți și mioape"...prima senzație a fost că a-i scris despre un copil plecat spre zările albastre, acum încerc să cred că-i imaginea copilăriei care a trecut și care mai sălășluiește în sufletul tău.

corect este "ai scris", scuze...eram cu gândul la tragedia unui copil care te-a impresionat..

am modificat un pic poezia pentru a atenua puțin din acea senzație (a copilului albastru), la care drept să spun m-am gândit doar ca notă secundă de interpretare a textului! am jonglat un pic (stângaci ori ba!) cu imaginea neîntrupatul (neanimatul) - întrupatul (focul pe ape) și abstractul pentru a exprima o inocență (suflarea atinsă) ce tinde să dispară lăsând atât de vagi urme între cei bolnavi încă de singurătate.

se pare că trebuie să mai lucrez la acest tablou!

cu mulțumiri de popas si de sfat,
(pt.)

eu zic că-i faină oglindirea aici.
e interesant cum apare/ re-apare (chiar dacă doar la suprafața apelor) imaginea copilului, apoi totul spre a vedea "cât de adâncă e lumea atârnată de-asfalt"...
mie îmi apare pe alocuri creată o lume cu susul în jos, deci proiecția, reflectarea e ok :)
mai trec

mulțumesc AG!
copilul se regăsește în toate, într-adevăr!
mă mai întorc aici să mai văd dupa o limpezire a gândurilor!


mai te aștept ( :) )

(pt.)