Ottilia Ardeleanu

nu știu de ce stă cu mâinile întinse ce vrea să pun în ele îi dau într-o zi o hârtie scrisă un poem de dragoste desenasem și inimioare pe margini aplicasem buzele cu sidef apoi dedesubt mi-am

oamenii se închină ies la porți și se întreabă cine a mai murit convoaie de nori cu frunțile plecate trec în urmă jelind furtunile înfășurate în broboade la răscruci aruncă mărunțiș

îmbrac echipamentul în rucsac îndes provizii și cartea de poeme pe care mi-ai trimis-o urcușul e spinos tai câte-o fâșie de timp nu mi-e teamă de răceală tenebre ori bestii închipui micul

îngrijorare îngerii adună încă rămășițe sub dărâmături alice caută țara minunilor nu mai există gemenii se grăbesc la serviciu neștiind că au ajuns într-o stațiune la odihnă nedumeriți unii

tot una cu gât scurt picioare lungi șolduri pline aș vreau să fiu să am etichetă de firmă m-ai vizita în fiecare dimineață fără să-ți dezlipești buzele ca la un concurs în care marele

i-a tras-o a țipat isteric s-a născut din răni cu ombilicul fumegând și inima pârjolită (10 sept. 2010)

mi-am pierdut casa dintr-odată a avut rău de mare și-a căzut peste punte cu toată bucătăria atunci le-am pierdut tot de atunci un colț de stâncă înfipt în țărm ca un amurg rănit de

o bătea pe mama se lipeau amurguri vinete alungate de furtuni care nu se mai terminau îmi vuiau urechile fugeam cu lacrimi în pumni în pod întunericul își înfigea dinții nu țipam m-ar fi

toamna aceea s-a întins rece pe linoleum făceam dragoste ploaia bătea speriată la ușă râcâia cu unghii vineții nu aveam nicio pătură să-i dăm eram fierbinți ne frigeau buzele tăciuni ne ațâțam

spirală energetică piramida fericirii când nu știi asculți la bohème te arcuiești omega un curent nou cum ți-a băgat în cap diriga și-apoi te-a dus pe fir se întindea forța de

este fierbinte pâinea lui Dumnezeu miezuri unele găunoase dospim lăuntric ne umflăm doar briza cu vârful ne mai încearcă anemic tăciunii din tălpi ne ațâță răbufnim unii pe alții

are aripi și toate rănile pe care le face croind zboruri picurează lacrimi de iisus curcubeu jertfit pe care impregnăm după fiecare ploaie cade peste noi încearcă noul zbor (7

s-a adăpostit în mine toamna asta cu sânii de mere cândva le adunam în coșuri împletite surâsul lor îmi amintea de albăcazăpada copilăriei un fior amărui șerpuia printre vertebre din

de o vreme salcia se tânguie aplecându-se pe fereastra mea printre crăpături degete uscățive par că mă plesnesc îmi crestează trupul ascult pământul își taie venele și tot veninul

toamna fabrică holzșuruburi multe multe pereții vecinului fac implanturi cu pâlnii când vin din schimbul 3 mamă ce mai șuieră se desfac și le înghit unul după altul până li se lipesc

se nasc triști pentru că părinții sunt timpul este în grădiniță toate florile și-au pus chipuri ofilite au scrijelit existența pe o placentă primul contact neștiind unde duce schimbul de

se scutură de vremuri răspândind polen din trecut strănut imagini voalate se răzlețesc la pândă tăcerea scorbură pentru timp doamnă cu suflet singurătatea își lasă papucii pe trepte

valurile s-au acuzat unele pe celelalte un țipăt continuu a despicat cerul cum crapă un pepene de sănătate soarele a judecat îndelung din scaunul lui s-a ridicat de câteva ori bătând strategic

nu mă citiți treceți pe lângă mine impasibili strâmbați-vă figurile înspre dincolo unde lumea se distrează hohotește înțeapă ruinează se sfâșie-n laude aruncă paiul de la unul la altul dă

ninja alergând prin cotloane cu fața acoperită de șaluri negre sabia pregătită de atac se rostogolește se pitește printre tufe spionând întinde gâtul girofarul scrutează cu un deget la

o cireașă nurlie roșcovană și uleioasă în priviri care se lasă atinsă de soare în toate părțile o bate vântul cu degete indecente pe umerii grăsunei pe molatecul sân frecat ușor între

pe culoarele acelea trăiesc numai țipete au picioare lungi și dezechilibrate ochii încercănați printre pleoape vineții trupuri zdrobite în goană de pași cărucioare tăvi care plimbă inoxuri de

vom aduce toamna ca pe-o găleată de struguri și încă una o s-o răsturnăm în căruța de timp vom struni un singur cal vom lăsa câmpurile cu pântecele dezvelite să rotească frunzele în iureș să

viața își face numărul de circ la trapez aruncând leul în foc prin meridian râdem pe față ni se citește libertatea de expresie din cuvinte facem bășcălie teatru pe stradă cultura e un