la cămin aveam oglindă născocită

otillia, mie îmi sună mai bine așa:

în camera cu zece paturi o colegă nouă
mărunțică și oacheșă
își puse geamantanul de carton pe noptieră
părea un ceaslov

avea un aer de văduvă
fără zâmbetul risipit undeva
îmi vorbea numai mie despre lucruri stânjenitoare

noaptea când nu aveam somn
tăciunii din ochi ei mă ardeau
se lipea de mine ca o siameză

repeta cu voce tare gesticulând
în fața unei oglinzi născocite
nu nu era nebună
îi plăcea să joace teatru fără oameni

dimineața se furișa într-un fel de mansardă

sunt multe cuvinte de prisos care încorsetează poemul, fapt care nu constituie un avantaj. un titlu mai artistic și ar fi demn de recomandare pentru că mesajul are greutate și un înțeles profund. părerea mea. silvia

uitasem
ar merge titlul: oglinda născocită
scuze

că o să iasă un ciclu poetic de aici, cel al amintirilor din timpul căminului, filtrate și actualizate prin lupa timpului. Interesant.
LIM.

Silvia, mulțumesc foarte frumos. intervenția ta îmi este benefică. promit să revin asupra textului, să mai arunc din balast.

Liviu, mulțumesc mult. da, sunt atâtea amintiri. ar fi păcat să nu le pun pe versuri. mă voi strădui. promit.

bucuria să vă am alături este mare!

Ottilia