Ottilia Ardeleanu

orașul meu din umbrele rotunde înțepate cenușii cu linii negre pe care nu se așază rândunici cu franjuri cozi de șoareci speriați unul lângă altul fiidcă citiseră ceva într-o carte cu margini

mi-am căutat potrivirea în fel și fel de oameni i-am lăsat să împrumute din felul meu simplu și nu am plâns de durere când au mușcat mi-au lăsat poteci de sânge tot adn-ul acestora e în

de atâta purtat s-au subțiat cuvintele ies rar și se așază pe despicătura unei fraze din două în două silabe e umbră mereu în dosul acestei fibre și același aer irespirabil versurile nu mai

steluțele se oferă pentru suflet pentru starea aceea de resuscitare când îți dai seama că moartea este pe lumea cealaltă iar tu o sfidezi pur și simplu privind prin oameni ca printr-un film

mă lași fără cuvinte îmi pierd identitatea nu mă găsesc pe nicăieri aș putea da o căutare rapidă dar mi s-ar întoarce acel ipocrit not found când eu sunt peste tot pe unde te scriu fără

Dacă soarele nu iese în vreo zi pe cer, îl pun eu de mână. Îi pun diacriticele să se înțeleagă de ce neam e. Îi pun și punctuație. Virgulele, să nu-i lipsească vreo rază. Toate cratimele cât ține

mă păcat de saitu ăsta e ca și cum aș avea o bucată de pământ și o las în paragină mă vine altul să o lucreze și nu iese nimic ori se umple de rod dar o fură hoții păcat să ne dea Dumnezeu fie

nu am venit aici pentru a fi lovită trântită jupuită de tot elanul meu cu sfinții tăi ochi privindu-mi goliciunea sufletului îi e de ajuns timpului care mi-a lăsat riduri doar pentru a ghici

pun câteva frunze din tutunul verde-lipicios al dragostei în foița fiebinte a pielii o lipesc doar cât preumblu limba de la un hotar la celălalt cu toate papilele ei metaforice fosforescentă

bucătărioara mea dragă unde pun la uscat acele mirodenii care mă feresc de insecte de făcături de necurat cu tot ce ating de parcă ai fi tu care când intri spui că ești în lumea poveștilor și fiecare

Lu este zaharoasă great again de femeie care-și încearcă măiestria fie și-ntr-un bloc de gheață cam diminutivă vizavi de el cu mult cerebel covăsit iubirea n-are corespondent în altă

toate tufele își fac nevoile în văzul lumii chiar și singurătatea umblă ca o sticlă goală își desface picioarele peste rondurile din parc inscripțiile sunt mereu umede cauciucurile

fotografiile noastre se întâlnesc în cloud coborâm din alb-negru ori color și vizităm timpul de mână strâns ne bucurăm că nu mai trebuie să facem alegeri pe rewind avem același suflet de

între mintea albastră și inima roșie se scutură frunze deghizate în prințese cu câte un condur pierdut prin gropile universului trăim primele zile de toamnă ușor îmbufnate că nu au prins un

dă jos de pe mine acest neglijeu brodat în puncte cu multe virgule de mătase în franjuri și bretele ca niște semne de întrebare spuse poezia unui creion încrezut și pătimaș care făcu uz de

unii vorbesc despre moarte în cuvinte frumoase ca și cum ar ademeni-o și ar ruga-o să facă ritualuri să danseze polca mai întâi ori vreo sârbă care să o epuizeze ar supune-o la bilanțuri și

ea face totul totul cu mâinile ei le apreciezi dintr-un ochi întoarce pământul și cerul internetul cu toate ale lui ideile îi vin mănușă și boala asta mă tot gândesc cum poate să țină

pe colacii de zăpadă ghiocei luminează drumul babelor de bătrânețe se urnesc așa alegoric nu nu mai degrabă își scot hainele în timp ce se afundă în lume (doamne doar n-or face

din scoarța unui copac îmi aud inima o ciocănitoare încrustează nume cerul a prins o plasă de frunze se zbat de parcă de disperarea lor îmi arde trece trenul de opt sau în orice caz

viața e un macro- azil nimeni nu iese din program acum râdem acum stăm pe o bancă rezemați de uitare cerul o pălărie cu care ne facem vânt ușor într-o lume fără semnificații câteva păsări

copacii cresc din cer din rădăcini nori ori păsări câteodată și curcubeu coroanele sunt colorate după sufletul fiecăruia cer ca o rețea de rădăcini internetul! în coroana coroanelor stăm

vin unduindu-se cu trupuri în flăcări ca un răsărit eșuat pe mare vin cu trupuri saline mici clepsidre de carne numărând dorințele tale vin pe drumuri de flori cu sandalele-n mâini și poale din