Ottilia Ardeleanu

în rochia de mireasă aduni toate zăpezile anilor topite sau nu păstrează puritatea copilăriei între falduri și cute între sânii pe care urmează să-i dăruiești pentru viețile care îți vor urma se

îmi trag ziua pe cap sufocată de singurătate stau așa în pielea goală a gândurilor lipsită de bărbat hălăduiește o umbră sumară pe șubrezii pereți răciți cu fiecare șir de litere lung și fără

pare în siguranță firul de care atârnă rugină depusă cu grijă dintr-odată sare automat totul cade în întuneric bâjbâie până la candelă (14 august 2010)

de la bunica știu săpunul de casă spală orice pată pesemne de aceea tenebrele au curățat trupuri fragede Dumnezeu nu știe în ce apă să boteze (17 august 2010)

nestemată iubirea de el nu face lucrurile să-mi fie mai ușoare la fel de aplecată de păcate seara un înger îmi coase aripile durere cu durere îndeplinesc voința lui nestemată iubirea

de ce ar trebui să mă înțeleagă cineva tocmai acum când nu vreau să mă fac înțeleasă chiar acum când nici înțelegerea nu ar încăpea în mine dinadins locul acesta e bine zidit închis în

nu prea am prețuit apropierea ne făceam de lucru fiecare în peticul lui de viață fugeam de atingeri ca de un rău de mare greșeală din greșeală urcam treptele despărțirii prea curioși de a ști ce

poeții au câini de cuvinte în suflet mușcă în gând din buzele femeilor ies mai înfometați ca niciodată dragostea o scriu printre dinți cu salivă ca și când pe oriunde visează se află

1 IUNIE 2017, să fie copilărie - spun! Este greu să fii copil? Cine știe să crească și să educe un copil? Există o școală pentru asta? Eu cred că trebuie să ai suflet pentru copii. Eu cred că

vrei nu vrei furișate pe alei frunze mii și durdulii dau târcoale pline poale de gutui șui-gălbui se răsfiră florile din clorofilă se scutură de petale țes covorul cel mai moale vin în hore

un perete umărul o cârpă stoarsă și cineva îl șterge cu melancolie în picăturile purpurii sunt eu bat în zidul de cărămidă să-mi răspundă înăuntru e totul alb ca o ninsoare de cireși

cineva a căzut în ochiul meu drept pare-mi-se când l-am privit ori s-a apropiat în gene de lumină tras înlăuntru picura estetic și- a alunecat în inimă țipătul unei lacrimi de

Dumnezeu e Omul de dincolo câteodată Îl strig Vecine mă înspăimântă lipsa Lui face oameni din cărămidă cândva construiam case nu știam că din oameni mă durea piciorul pe care îmi

din degete îi alergau murgi pe o pajiște care se sfârșea la un semn cum ai închide o carte cu pinteni de gânduri loviți se auzeau tropotind pe sub mâna arcuită ca un căpăstru de

dă-te la o parte îi spun sufletului care mă privește ca pe un mort prin curbura lunii trei stele se aprind de parcă vor să-mi liniștească trecerea mă impinge în albul patului zăpada

întunericul este o reprezentare asemenea expresiei unui motan negru mort de somn aproape de discul de vinil rotind sub ac mahavishnu orchestra birds of fire când ceața se destramă în zdrențe de

moartea e o săgeată sărită din arc locuiește o tolbă niciodată singură ascute săgeți rezervă pentru zile negre moartea are și ea un suflet moartea are și ea dorințe moartea are și ea

mă vei cuprinde în îmbrățișarea ta cât o lume camera se va umple cu fericire cum vom sta așa cromozom în cromozom nici nu vom simți cât va scobi soarele în ochii noștri nicio separație

acele viori acele viori așezate într-o orchestră fără oameni muzica lemnului și a golului gândurile mele acolo sunt liniște de sepultură acele acorduri acele acorduri mii de furnici pe

tramvaiul pornește matinal din stația tristă cu lacrimi pe geamuri vatmanul indispus la toamne rebele se șterge de frunze la ochi se face ziuă când intră în refugiul gol al unei poezii aprinse

propria sepultură oamenii îmi caută numele pe google poți descoperi totul până la os aici în mine gâze nu bănuiți cât de repede se înmulțesc pe carnea mea mângâiată de vântul cu clopoței un