Un copil mare

1 IUNIE 2017, să fie copilărie - spun!
Este greu să fii copil? Cine știe să crească și să educe un copil? Există o școală pentru asta? Eu cred că trebuie să ai suflet pentru copii. Eu cred că sufletul acesta trebuie să fie el însuși un copil. Copiii se diferențiază? Nu! Doar lipsa îngrijirii umane îi diferențiază. Pe nedrept. Copiii sunt însăși divinitatea în formele ei creatoare. Copiii sunt formele incipiente, gingașe ale lui Dumnezeu. El le dă drumul pe apa dorințelor celor care își doresc un copil. Mai mulți. Dar câtă responsabilitate. Dumnezeu zice că suntem în stare! De câte ori s-o fi înșelat... De câte ori o fi plâns... L-am înțeles vreodată? Am încercat să-i mulțumim pentru darul vieții?!
Laura tocmai încearcă: copiii au toți înțeleasă menire/ Odihnă să n-aibă piciorului jocul
Laura este un suflet-copil. Este umbra dată huța între două grinzi/ Doar copiii pot, toamna ea îi lasă
Laura este Apa de plânset a fricii/ Cu un singur cuvânt (un poem mamă-fiică: mama scapă cer de vânt – o fi vântul copilăriei?; noi copiii urcam mamei gândul – echilibru prestabilit!)
Laura întreabă: Soare, tu n-ai copii/ Așteptând să mai crească – o întrebare firească a celei/celui care nu concepe viața, sub toate aspectele, fără copii.
Până și somnul este copil: Somnul-copil, la trompete/ umezindu-le glasul/ la lumini și la aur banchete/ lasă părinților dansul. / Cuvintele îi sunt copilăroase: orele-n minute curate/ mâlce tac una-n alta. / Dorm în zbor încuiate
Laura este unde norii-și țin apa-n avuții/ gerului, cu grabă, vorba să ajute/ picătura-n fulg, muncă să te ții!/ La cer dimineți, încă pe tăcute,
Laura este Zborului lumina căutându-i pielea: pasărea cu ața după vânt,/.../ zmeul fără grija piciului bălai.
Laura este un fel de șeherezadă ale cărei povești sunt cu și despre copii și copii-oameni, voi exemplifica prin penultima copilăreală a cărții de față: Oamenii cei mari, de copii părinți (exemplificând totodată inversiunile din topica firească, ludică și expresivă): lumea în deschis uită s-o măsoare/ în cuvântul lor ne-așezăm cuminți/ să ne dea/nvățat, la știut strânsoare./ Așteptând la noi cum să-i înțelegem/ punem înălțimea cotului pe toate/ uitând din silabe, câte-avem, și mergem/ unde-i pas, pământ; unde-i cer, tot roate./ Îl încheg ori crește și cu rod îi urcă/ min tea, unde brațe spre făcut a pus/ buna-nvățătură vieții îi descurcă/ taine adunate, tot cum e și-i spus.
Laura este împăcare, joc, rod, lumină, cale, mamă și tată!
Cartea imaginii și a copilăriei în oglindă!

Ottilia ARDELEANU,
Năvodari, 4 iunie 2017