Ottilia Ardeleanu

fiecare om o peșteră un monstru zgârie pereții să nu-i fie urât desenează ce crede el că înseamnă singurătatea sub alte chipuri cioplite din propriul chip brut adună bețe și le

pe culoarele acelea trăiesc numai țipete au picioare lungi și dezechilibrate ochii încercănați printre pleoape vineții trupuri zdrobite în goană de pași cărucioare tăvi care plimbă inoxuri de

eu sunt de vină așa i-am învățat cu zâmbetul pe buze în timp ce inima vâslește cu putere la cursul vieții într-o dimineață n-am mai suportat au cășunat dracii pe mine și cred că se vedeau

de un timp mă locuiește o nebună aleargă prin țesuturi cu picioarele goale și albe se întinde pe inimă pe diafragmă urme de falange își flutură pletele prin ochii mei ca

Lu este zaharoasă great again de femeie care-și încearcă măiestria fie și-ntr-un bloc de gheață cam diminutivă vizavi de el cu mult cerebel covăsit iubirea n-are corespondent în altă limbă și nici

mă întreb unde se duce praful care s-a ales din mașină din casă din viață din noi ceva de neînțeles spun burlanele de la streașină lacustru și cenușiu îmi vine să mă duc pe funiile adipoase

zorile duse – felinarul ruginit agățat pe ram

din mine pleacă mereu câte un om și pierd consistența oaselor se face prea mult loc pentru inima mea învățată cu strâmtorile uneori îmi caut plămânii să te pot respira prin pielea

Alzeimer. E ca un sistem de operare. Odată penetrat pe limba computerului, se despachetează, se copiază, se configurează. Îşi caută regiunea. Ai de ales(?)! Te invită să-ţi laşi credenţialele la

când ții de un om ții și de necazurile lui de cum vine acasă trist de cum își lasă geanta hainele privirea cum își ține capul în palme în timp ce povestește despre nereușite și câte eforturi și

voiam să te întreb așa cum se întreabă prietenii nu ești cam exagerat de politicos oamenii trec prin tine fiecare cum e îmbrăcat mai nuștiucum uită uneori bocancii

viața este o risipă un meniu aristocratic servit sub candelabre care plagiază lumina un aer condiționat de rochii bătute cu swarovski și papioane o formație de dansatori greci îmbrăcați un

la naiba toți dar toți sunt niște dependenți de lapte de mamă destin droguri iubire mătușatamara efectul de seră fmi de picioarele lor crescute din memorie și cum străpung aerul cu

mă aprind ca o lampă de grădină peste primăvară în lipsa ta zilele îmi par niște bocitoare plouă peste îmbrățișarea mea gălbuie mă defectez sentimental un timp mai pâlpâi cu efect

mi-am scos gândurile la plimbare animale de companie mor și se nasc de nenumărate ori într-o viață fără ele n-aș fi om le hrănesc bio cu poezie uscat sau umed au meniu zilnic îmbogățit cu

cum stăm relaxați în fața unui smart derulăm reclame la tot felul de lucruri care oricum nu ajung la noi motivele o garnitură de substanțe inflamabile în dreptului orașului unul vehiculează

de partea cealaltă n-a fost nimic atât mă doare scuturarea florilor de corcoduș atât mă doare sufletul păsării decapitate cu trupul fără viață cum și sufletul meu ca o zi anunțată cu

flori vor crește pe pântecul ce-a zămislit viermi vor săpa cicatrici până vor crăpa albul în cenușiu se vor înrădăcina arborii viețuind printre păsări răzvrătite nu-și vor potoli plânsul din

intru într-o casă în camera bună trec de antreu frigiderul fram rece și gol de camera de oaspeți cu aceeași zugrăveală în romburi colorate dormitorul are un suspin al lui dacă îl asculți

fără tine iarna nu e iarnă nici gândurile nu-mi ning e un tablou neterminat copacii goi se alintă de vânt nici el nu mai are putere îmbătrânit peisajul mă ține la geam nici eu nu am puține

sunt sigură c-o să le treacă de război cum le-a trecut și de pace trag pe nas metal explozibil ură pentru asta trăim nu e mai bine să murim fumez dar nu se compară chiar dacă nu mai

liniște de mormânt citesc fiecare nume rece pe pietrele funerare pare un alt cimitir vesel fiecare poem un epitaf nu plângi nu te miri ba chiar e hilar faci poze din ochi niște strofe rămân