Ottilia Ardeleanu

cum stăm relaxați în fața unui smart derulăm reclame la tot felul de lucruri care oricum nu ajung la noi motivele o garnitură de substanțe inflamabile în dreptului orașului unul vehiculează

de partea cealaltă n-a fost nimic atât mă doare scuturarea florilor de corcoduș atât mă doare sufletul păsării decapitate cu trupul fără viață cum și sufletul meu ca o zi anunțată cu

flori vor crește pe pântecul ce-a zămislit viermi vor săpa cicatrici până vor crăpa albul în cenușiu se vor înrădăcina arborii viețuind printre păsări răzvrătite nu-și vor potoli plânsul din

intru într-o casă în camera bună trec de antreu frigiderul fram rece și gol de camera de oaspeți cu aceeași zugrăveală în romburi colorate dormitorul are un suspin al lui dacă îl asculți

fără tine iarna nu e iarnă nici gândurile nu-mi ning e un tablou neterminat copacii goi se alintă de vânt nici el nu mai are putere îmbătrânit peisajul mă ține la geam nici eu nu am puține

sunt sigură c-o să le treacă de război cum le-a trecut și de pace trag pe nas metal explozibil ură pentru asta trăim nu e mai bine să murim fumez dar nu se compară chiar dacă nu mai

liniște de mormânt citesc fiecare nume rece pe pietrele funerare pare un alt cimitir vesel fiecare poem un epitaf nu plângi nu te miri ba chiar e hilar faci poze din ochi niște strofe rămân

se cațără pe zid uneori ajunge la geamul înalt fără să mă zărească alunecă înapoi supărată își adună copiii scâncind înveliți în aerosoli grijulie îi adoarme cu basme marinărești îi lasă

am absolvit niște ani de viață studii firești de la cei șapte ani de-acasă până la singurătatea asta care a trișat m-am specializat în iubire chiar dacă la început am pornit prin a săpa

se strecoară îmi adulmecă papilele și mă linge ca o cățea puiul umed excitant curge filon de miere polenizez florile de mușețel cu gustul unui sărut exploratorul acestui loc sacru unde mă

să ne legăm gândurile de perne să ne rostogolim trupurile unul spre altul să ne privim prin două stele căzătoare apoi să țintuim tavanul și de acolo două rachete singulare să depășim

nu sunt în apele mele am primit un telefon aseară m-a neliniştit am fumat mult dacă arunc o privire în scrumieră zac vreo zece mucuri fără chef de viaţă mi-am făcut un ceai am citit ceva

dăduse toamna în oameni dumnezeu tânăr și trist făcea autostopul iubitule să-l luăm cu noi mai singur ca niciodată mai neîncrezător a intrat în vorbă o turbulență bizară ne îngrijora nu știam

În liniștea deocheată se plimbă o mâță complet albă. Pare un palimpsest aruncat pe iarba înrourată de câteva cicori. Un flutur la fel de alb virează pe lângă o frăguță aplecată peste gard ca o țață

lumea suferă de cancer moare lumea noi ascuțim cuvinte de îndepărtat căutăm doctori căutăm remedii ne căutăm nicăieri cerul nostru de tumori s-a întins dintr-atâta injectare cu oameni îi

viața e făcută din chestii iubiri trecătoare dezamăgiri stivă așteptând să fie duse la marginea lumii așa cum visele mele cu tine cu nopțile acelea în care îmi spuneai tot felul de lucruri mi

o vegetație explozivă nerăbdarea pe atunci pașii tăi cunoșteau un drum verde împrumutat din mersul pământului șerpuiau toate și toate ieșeau dintr-o tăcere senzuală ochi de copil aproape în

se iscă din te miri ce odată o vezi că se întunecă și te învârte pe deget inel inel de aur dezlănțuită și burlescă de se crapă norii în patru se despică zările și apele își ies din

unii ar putea spune că am buze inestetice fiindcă sunt pline dar jur că nu mi-am injectat siliconi altora li se par senzuale așa în nesomnul nopții când se îngână le găsesc de multe ori în

iubirea intră pe furiș cum pătrunde lumina acestui april în catedrală se înfășoară de câteva ori de piciorul mesei liturgice apoi de picioarele noastre coapsă lângă coapsă ne atinge pielea în

frate de miștocăreală suntem buni bagă tu din minte lemne și cărbuni de ar arde lumea ca pe jar încins scriitorul lumii azi ar fi aprins să ardă grătare de literatură scuipă frate scuipă

2 ore și jumătate de poezie, muzică, dans, recitare, actorie, prezentare editorială, revedere cu oameni dragi, cunoștințe noi, imortalizare, aură divină! Muzeul de artă Constanța - o gazdă mai mult