și așteptăm să se facă seară

să ne legăm gândurile de perne
rostogolind trupurile unul spre altul
să ne privim prin două stele căzătoare
apoi
să țintuim tavanul și de acolo
două rachete singuratice
să depășim spațiul atingerilor
ne petrecem ultimele visuri treji
nenumărând vreo oaie
de parcă asistăm la nunta mută
ne ținem de mână
trup lângă trup
arzând primar
dogorind pereții grei de întuneric
cu niște umbre
ar putea fi pâlpâirile lumânării comune
sufocați în spațiul de trei pe patru împreună
cu boarfe mobile cărți
si nelipsitul tv
ne tânguim până în zori
cu întrebări fără răspunsuri
ne contrazicem doar
ca să ne lipim și mai tare unul de celălalt
să simțim cum se strânge pe noi
pielea disperării
fiindcă s-ar putea să fim nevoiți
să nu mai împărțim același aer
aceeași atingere
același sărut
aceeași iubire
două suflete ce se chinuie
să intre fiecare în trupul celuilalt
dar nu-l mai recunosc
e încă o zi cu colți de aprilie
patimile trec dintr-o inimă în cealaltă
unul altuia îngenunchem
față în față rugându-ne
citind liturghia sufletului
inca gustăm din pâinea obrajilor
sorbind din vinul buzelor
inca juram
să nu ne mai vindem
iubirea

Florine, e o variantă altfel așezată și din care ai eliminat câte ceva ce poate că este surplus. voi reflecta asupra acestor modificări.
mă bucur de trecere și semn.