Ottilia Ardeleanu

Visătoriceala nu-mi face bine. E ca un tren săgeată fără șine, ducând singurătăceala către cer printre toți acei nori din lână

n-o să mai știm să vorbim vom trece străin unul pe lângă celălalt capăt al iubirii va fi în aer deconectați ne vom căuta la infinit într-o carte cu destin aruncat la spate sufletul singurul

mă văd în camera noastră așezată la masă scriu în legătură cu tine anotimpul se dezbracă de frunze și tot ce e catifelat în jurul meu lâncezesc amintirile mă țin de vorbă până noaptea târziu se

în toate articulațiile bărbatului sunt însemnele femeii iubitule care-mi ești pe pământ sfințească-se venirea ta vie dragostea ta facă-se inima ta precum în carne așa și în univers nu ne

ninge peste dragostea mea face mormânt alb monoton ninge cu fantome neașteptate dune imaculate înghit roboți de gheață aplecați asupra vieții ninge năvalnic astupă tot ce e al nostru

pâș pâș vin după mine fulgii din palma lui Dumnezeu care nu-și face planuri de an nou ca primaru care se gândește ce să facă din toate fondurile străzi spitale cimitire și pompe azi le urez

cu felul lui comercial de a suci hârtiile încât să strălucească de alb deși cifrele sunt uneori îngrijorătoare iar rapoartele au semnături grele abia le ține subraț cu privirea lui strivind

într-o zi Dumnezeu a rătăcit drumul L-am întâlnit în market complet dezorientat nici urmă de locul pe care îl crease cândva era artificial chiar și oamenii aveau altă înfățișare decât le-o

nu vreau să mă uit la tine cum mori să ies cu tine pe terasă eu să admir priveliștea să fac inhalații cu cetină iar tu să fumezi iubirea noastră să o dai pe un pachet de țigări zilnic să o

oamenii vin și iau câte o poveste din mine mai târziu spun că e povestea lor că și ei au trăit tristețile amăgirile furtișagurile vieții așa cu fruntea spre panglici de lumină tăiate golurile din

nimic nu mă face să gust mai mult viața decât musca surprinsă între geamuri pare să știe mai bine cum i se numără secundele cum să economisească aerul ca pe o prietenie etalon scrie cu

când deja te-ai despărțit o dată de destin la ce bun să riști să-l întărâți știi că pentru tine nu există decât calea singurătății pe măsură unii vorbesc de fenomene paranormale cum aș

azi sunt trup paraschevă de cuvinte hârtie unsă cu diacritice urme de sfială bunătate în pânză de in îngeri pe coaja copacilor strigând cerule deschide suntem noi cei care

cerul un ecran mare derulează trăirile s-au urcat într-un tren pe scări suntem un sfert de oraș lipiți cu acest aracet dragostea ne îndreptăm spre ziua unei lumi necunoscute fericiri străbat

luna a rămas prinsă în plasa de pește a tatei se zbate sub șopru mă tem c-o să se usuce întunericul răsfir fotografiile pe masa din antreu frigul își bagă și el nasul adie amintirile ies

limba română este baia mea caldă cu spumant de lăcrămioare un bețigaș parfumat o muzică după inima mea clasică încet și blând clipocitul semn că respir din când în când tăcerea sapă în

mașinile ard în parcări li se topesc parbrizele nu rupe filtrul către zări se bâlbâie-n cor brizele adorm în mine muzele și vântul zace-ntr-un copac amiezile mofluzele au bani de aur pe

mergeam prin aburul orașului nu știam încotro și deodată Iisus m-a luat de braț mi-a spus că-I e rău mi s-au înmuiat picioarele figurii de ceară îi aduceam aerul cu un evantai de doi

Lu este zaharoasă great again de femeie care-și încearcă măiestria fie și-ntr-un bloc de gheață cam diminutivă vizavi de el cu mult cerebel covăsit iubirea n-are corespondent în altă limbă și nici