Ottilia Ardeleanu

felicit prezența românilor într-o astfel de carte. mă bucură că am și câteva nume cunoscute aici. foarte frumoasă pagina care ți-a fost dedicată, Lori, de fapt cunosc felul acesta de prezentare poem-desen. despre Ion Codrescu am scris și eu ceva mai demult:
http://agonia.ro/index.php/personals/13937424/O_carte,_un_scriitor_%C5%9Fi_eu

Bravo!

acesta vrea să spună multe lucruri dinlăuntru, de dincoace de gratii. "situația" a rămas la fel, se pare. nu întâmplător ți-ai ales micile personaje și le-ai atribuit roluri importante. repetițiile nu sunt în zadar. este un strigăt care se dorește auzit. sentimentul de durere interioară este bine reliefat prin acel gest de a da la câini chiar dragostea.

este un poem care trebuie citit cu atenție, el are o mare încărcătură, un explozibil...

Ottilia Ardeleanu

dragă, mă bucur că de data aceasta încercarea mea "poetică" a ajuns cu tot cu titlu la tine :). ce poate fi mai plăcut pentru cineva care tratează cu respect cuvintele decât să aibă rezonanță, prin acestea, asupra celui care, într-un fel sau altul, le "ascultă".
poate că am să renunț la cele două versuri.
mulțumesc,

Ottilia

să fii iubită! restul vine de la sine.

cu drag,

Ottilia

mi-a plăcut, în mod special: "clădirea bătrână care ne fură 6 ore din dragoste" și ultimul vers: "iubirea asta crescută ca un arbore în mijlocul pustiului." - dovada că iubirea animează orice pustiu.

frumos!

nu aveți idee cât mă onorează trecerea dumneavoastră pe aici.

Domnule Ioan-Mircea Popovici, mă bucură nespus cuvintele "dintr-un susur", iar lumina devine călăuză pe un drum pe care îmi place să merg. Vă mulțumesc.

Adrian, semnul lăsat este dovadă că există ceva poezie aici și asta mă impulsionează, îți mulțumesc.

vă mulțumesc, din nou, pentru aprecieri,

Ottilia Ardeleanu

mai văd. de legat se leagă, se leagă. acum chiar nu mai fac nicio modificare. dacă voi mai umbla la poem, voi regândi, probabil și titlul.
mulțumesc pentru atenția acordată acestui poem, Anca.

cu drag,
Ottilia

Anca? cum îți sună titlul acesta?

merci, încă o dată.

Anca, am făcut o schimbare de titlu, zic eu, în favoarea conținutului. în legătură cu versul acela, Valentin a dat o explicație plauzibilă. despre renunțarea la ultimul vers nu pot spune decât că mă mai gândesc. îți mulțumesc, Anca, sper să fie pe placul tău acum.

Valentin, așa e, uneori e greu să alegi un titlu care să nu te dea de gol, ori să nu fie învechit, ori să nu zgârie timpanele, în fine, sper ca acest titlu să fie ok și pentru tine. mulțumesc pentru revenire.

onorată de prezențele voastre,

Ottilia

am recitit cu plăcere discursul tău. ce frumos îți aduci tu amintirile aproape, înotând, mușcând cu poftă, ținând de mâini pe cei dragi. și totul pornește de la o fetiță...

fain!

“grup statuar” spune mai mult decât aș putea eu vorbi cu privire la această poezie-taxonomie originală, descinsă parcă în piața sufletului cititorului fără lozinci tocmai pentru că acesta le are în fața ochilor, le trăiește prin cuvinte, prin expresii scrupuloase.
Indelebilă ideea „scăpării” – ca o formă de ludic - prin gaura drapelului, ca și taxa de „înscriere-n aer”, de altfel, lucru pe care-l afirm și eu de mult, cum că din lista de taxe lipsește cea pe aerul inspirat și până la urmă este vorba de taxe pe tot ceea ce este vital!
„Puii de lanțuri” – sute, mii - au același sens de vizualizare, cel al unui colac făcut în jurul gâtului, al unei strânsori cum nici din iubire (de țară) n-ar fi mai puternică.
La fel de dureros este și că „votantul... nu votează fiindcă n-a putut decola” – iată o expresie relevantă a nedesprinderii de condiția umană care se află la nivelul tălpilor.
Ce mă răvășește de-a dreptul este nu neapărat starea de mocnire interioară, de lucruri care se doresc înfăptuite și parcă nu se mai întâmplă odată, ci mai cu seamă cele care țin de înăsprirea sinelui, repulsia, lehamitea etc. vis-a-vis de stările de batjocură, umilire, jignire, ignorare a celui care a făcut „Facultatea Uterului”. Satirizarea culminează cu „acest columb fără ou fără flotă”.
Iar ultimul vers face cât tot discursul: „minunea aceasta-i înfăptuită cu pâine” – nu pot să nu privesc fotografia!


Ottilia Ardeleanu

schimbarea: "NOUA DREAPTÃ"!

VII mici bijuterii de la meeting - o nouă formă de rendez-vous :)

sănătate! :)

îndeosebi:
"liniștea este o taxă pe sunete
diminețile când te trezești cu fața la soare și palma la gură falit de cuvinte
te scormonești în pungile ochilor să o plătești" fiindcă s-ar putea numi simplu: realitate, dar și pentru faptul că este chiar o imagine a naturii care se "trezește" și ea în situațiile prin care trecem.
mi-a atras atenția și acea privire asupra realității și anume cu "ochi publici", ceea ce indică faptul că, întotdeauna, în astfel de situații va exista o (com)uniune între oameni.

Ottilia Ardeleanu

Anca, nu am vrut să te supăr, sub nicio formă. doar pentru că nici tu nu păreai prea hotărâtă în privința titlului propus de tine ("poate l-ar fi chemat 'no pc'"), am decis că-l voi păstra pe cel actual. deocamdată nu știu în ce s-ar putea schimba. deci, nu trebuie să existe vreun dubiu că te-aș fi contrazis sau, dimpotrivă, că te-aș fi luat "tare".
la ps. era vorba doar de numele meu, nu avea legătură cu textul.

îți mulțumesc încă o dată, Anca, sper că am lămurit neînțelegerea.


Anni, mă bucur că ai trecut și ai rezonat. titlul ar trebui citit ca "nimicul..."

vă mulțumesc și vă mai aștept,

Ottilia

dar fiindcă l-am scris eu, va rămâne așa, deși nu spun că e genial, spun că e al meu și asta face cu mult mai mult. mulțumesc din nou, Anca. ești binevenită.

ps. vreau să-ți spun că eu nu mă ascund în spatele pseudonimelor deoarece eu sunt așa cum sunt, nu vreau să par că sunt altceva decât sunt,

Ottilia

se joacă șah, aici se privește și se judecă. depinde doar din ce unghi. frumos titlul.
e bine că încerci să te pui și în situația "adversă".

"îmi ceri albul ca pe o ultimă șansă
negrul devine acoperiș unei lumi nelocuite"!

când treci pe aici,
te așteaptă o tăcere.
inima se umple de mister
ochii de culoare.
doar cuvintele foșnesc.
și nu știi dacă e vântul ori
cineva ascuns după.

frumos!

felicitări!

bucuroasă de trecerea ta pe aici și de semnalările făcute - zic așa că tot ți se pare titlul de "știre", chiar am vrut să dau de știre, însă nu la modul de tabloid. aștep o sugestie, ceva. din punctul meu de vedere este chiar un nimic și chiar informatic fiindcă totul este un trim interior și exterior.
fiindcă ți-a plăcut ultima parte mai am o speranță și anume că a mai rămas măcar o urmă de "mâzgăleală" de poem în inimă. :)

mulțumesc, te mai aștept.

mulțumesc pentru citire și pentru reacție. acolo m-ai înțeles greșit. voiam să spun faptul că mi se pare corect să comentatăm ori să fim comentați pe texte nu din obligație ci din plăcere, la modul critic, desigur. însă ceea ce ai afirmat acum clarifică orice urmă de neînțelegere din partea amândurora, dacă a existat cumva.

un poet așa cum a fost și rămâne Nichita cred că privirile (se) aprindeau (.) felinarele. o dedicație aprinsă și ea.
se simte!

Ottilia Ardeleanu