la cumpănă

...scrisa cu rasuflarea intre-taiata, amintiri incalcite ce pastreaza simtamintele de atunci din copilarie, mi-a placut expresia "burțile goale ale caselor" , mai apoi"nu înceta până nu
rămânea Dumnezeu
împăcat " trimiterea la pacatele noastre omenesti cu finalul "ieșea soarele și
lumea
spășită
ca el". Este un tablou minutios descris care naste nostalgii.
citit cu interes, placut, Diana Slavu

mulțumesc pentru "răsuflarea întretăiată", pentru ceea ce ai simțit citind aceste cuvinte așezate după "chipul și asemănarea" mea.

Ottilia

”

Imaginea arhaică și idilică a satului care mai trăiește aproape numai în amintirile noastre sau în versurile cu iz de mere coapte în cuptorul bunicii, „bune rău” cum ar spune tot ea. Între „cumpăna” fântânii ca oglindire a vieții și pulsului satului, și cumpăna vremurilor, vremuirilor ce macină, înghit, transformă totul în ceva, alceva.
„Jucau paparudele” cândva – chemătoarele ploii, se trăia urmărindu-se flora și fauna înconjurătoare – toate erau „oracolele vii” (Pitia) care le descifrau înțelesurile timpurilor prezente și viitoare „moșilor” noștri, care priveau viața ca pe un tot unitar – nu fragmentar cum o facem noi acum, în aceste vremuri de „cumpănă”! E vremea să presărăm sare pe praguri și să lăsăm soarele să se smerească în noi și să iasă!
Mă-nclin cu drag în fața verbului tău! Maria

vremurile noastre nu se vor mai întoarce (pentru noi). mulțumesc, Maria, din nou.