Poezie
Dincolo de irisul timpului
între tâmple odihnim Înălțarea
1 min lectură·
Mediu
deschid crisalinda clipei
sunt aici iubite
aceeași vocală ne respiră timpul în fagurul lumii
mestecă oasele păcatelor fără de nume aruncăm genunea în noi să găsim echilibrul
mai scoatem spleenul la plimbare în târg să-și desprăfuiască plămânii
la ghereta magiilor
pictăm inocenți hărți virusate de infinit sub aceeași baghetă
prinsă în capcana muririi nu știu nimic despre tine
și-aș vrea să cuprind în palmă
supernova ce face dragoste în patul inimii tale
lăuze sosiile cad precum frunzele în buza pământului bulimică stare
și nici o soluție
știu totul despre tot fără a ști nimica și n-aș vrea să respir fără de voie
polenul de pe flutur ce irizează desenul tău în lume
iau o vocală rotundă ca cerul ce se-mpreună cu sine
și-nvăț să ciobesc miracolul florii de cireș
draperia cade
taina eclozează ecouri
024629
0

Remarc desavarsirea fiorului transmis de versul:
" Iti tulbura cateodata
Serenitatea clipei ce-si cauta izvorul"
Puteai sa folosesti foarte bine in loc de "serenitate "-"seninatate" are aceeasi structura si incarcatura semantica dar asupra mea nu ar fi avut acelasi fulminant efect. Poate si unde Italia este singura tara pe care am vizitat-o si unde se foloseste extrem de des cuvantul vizat. Deja m-am intins cam mult asa ca-ti acord si eu plecaciunile meritate si ma retrag.