Ottilia Ardeleanu

acel ceva apăsător se simte din ce în ce mai pregnant în cuvinte ca un mod de a se salva cumva de realitate, apelând întruna la acea perioadă a jocului, a indiferenței față de ceea ce se petrece cu viața, cu omul - adultul de fapt, cu trăirile sale care se tot amplifică până la durerea din oase.

despre cum se face să ajungă în felul acesta cuvintele nu pot spune decât: frumos de grav! sau mai bine zis: grav de frumos!

un poet are ce spune, te ajută mult să-ți construiești impresiile despre actul său creator. susțin faptul că este importantă constanța lecturii, mai ales atunci când singura modalitate de a face cunoștință cu creația autorului este aceea a virtualului, pentru a avea o minimă pretenție în a descrie acest act ca și cum ar fi/ s-ar face conform intențiilor proprietarului lui.
Așadar, dacă aceste cuvinte relative la melancolie de sticlă a lui Marin Badea se constituie într-un ansamblu de atribute care întâmpină cititorul și i-l dezvăluie și i-l apropie pe autor, atunci se cheamă că am reușit să stabilesc acele conexiuni poetic-sufletești. Cu atât mai mult cu cât găsesc aici semnul de apreciere al unei doamne de o vizibilă delicatețe poetică.

Mulțumesc foarte mult, Nuța.

n-aduce anu' ce-aduce ceasu'... și dacă a găsit și el un loc cald, poate că o să fie mai bine.
o idee bună care, iată, a și fost pusă în practică.

la mulți ani, Ioan!

puritate extraordinară acest discurs pentru mama, pentru Flori, cea pe care "niște mâini o acoperă în fiecare noapte.", cea ale cărei lacrimi "s-au preschimbat în cercei fini de aur". o mamă care a trudit și pentru care rădăcinile - la propriu și la figurat - au cea mai mare importanță.
casa de chirpici văruită are farmecul și sufletul ei. e bine că există și el, cel care "repară o bicicletă" și vede de ogradă.

versuri sensibile și bine conturate în jurul celei/ celor dragi. delicat exprimate!

La mulți ani, Agonia!

Îți doresc un An Nou!

Iliescu, frumos gestul dumneavostră. am cântat și eu deseori în familie, la evenimente speciale, este un mod de a ura, de a dărui un gând bun, de a crea atmosferă.
mi se pare un gest (și) mai aproape de sufletul omului.

Un An Nou cu bucurii și toate cele bune vă urez și eu!

Ioan!

Liviu, dintotdeauna sărbătorile de iarnă au darul de a ne face mai buni. în toate sensurile. este o bucurie pentru mine să pot transmite ceea ce simt în zile de sărbătoare sufletească. și mulțumesc pentru reacție.

că nu ar fi o idee bună, numai că eu nu mă refeream la gropile celor de îngropat, ci la gropile de dat în gropi. a fost doar o paranteză. atât.

cert este că lecturând ceea ce ai scris mi-a trecut prin față o serie de imagini de/ din cimitir/ e, unele dintre ele grave, altele chiar smulgând un zâmbet (conotație pozitivă/ negativă).

poemul este frumos. nu trebuie să spunem altfel dacă substanța lui este de altă natură, nu-i așa?!

se pare că ești cel mai oropsit. și totuși, ți-a mai rămas și poezia! :)

cel mai mult din secvență mi-au plăcut prima și a doua.

proști de dăm în gropi!
ironic și totuși nelipsit de un zâmbet, poemul acesta, traversat de multe sensuri și de exprimări care pleacă de la/conduc la expresii cunoscute și interpretabile, are și un strop de filozofie. mi-a plăcut modul dinamic în care s-a scris poemul, condimentat atât cât trebuie pentru o bună (de)gustare.

bună idee aceea de a interzice gropile!

o apreciere de lector,

și singurătate este anonimatul și o infimă iluzie care bântuie între anotimpuri așa cum amorțeala pune stăpânire pe un suflet descurajat. ca în majoritatea poemelor tale, durerea este protagonistă.

o altă răscruce, o altă singurătate. este o cadență care se păstrează, ca și când bărbatul nu are moarte tocmai din cauza acestei singurătăți care așteaptă să fie cucerită. definitiv!

ton grav, constant, apăsător!

totul e să faci în așa fel încât să strălucească. e necesar să privești înspre cer, înspre adânc. metaforică filozofie, în toată măreția gândului! iluzorie contopire...
dar, fiecare cu steaua lui!

textul de mai sus este cumva rezultatul unei convorbiri telefonice cu o doamnă distinsă care mi-a povestit că inima i-a jucat feste până acolo încât a trebuit să cheme salvarea. o doamnă cu un spirit foarte tânăr; cu toate astea, vârsta biologică nu se dezminte. una dintre cauze a fost și influența fenomenelor atmosferice...
sigur că am adaptat acest subiect câtorva evenimente (mediatizate) petrecute recent.

țin mult la acest oraș, din anumite puncte de vedere. uneori, îmi place să-i dăruiesc câte un gând scris. ca acum.

mulțumesc mult, Răzvan, comentariul tău îmi demonstrează că există interes și apreciere.
onorată.

nu am considerat că aș fi prima care ar fi abordat o temă. Pentru că este imposibil având în vedere câți oameni au fost inspirați și cu câtă vreme înainte de momentul actual. Tot ce fac este să dau o tentă personală acelorași, mereu acelorași.

Eu nu mă văd decât într-un dinamism continuu. Cum altfel? Schimbarea se produce de la sine. Uneori stau pe loc și lucrurile, oamenii sunt cei care modifică, diversifică... alteori, universul stă iar eu îi dau acel impuls de care are nevoie să intre în mișcare.
Aș vrea să nu mă întorc la începuturi, să continuu spre înainte, deși nu știu cum arată acela: mai bine, mai rău. (Îmi) rămâne de văzut. Și cât voi mai avea de parcurs până la acel înainte?! Îl voi ajunge oare până la capăt?!

Referitor la text, eu nu am dorit să contest aici (ne)performanțele vreunui sait. Poate fi vorba la fel de bine de un sait personal, de un blog ori cum se mai poate numi un spațiu virtual care ne permirte să ne exprimăm, să interacționăm. Sunt convinsă că s-a perceput nuanța de generalitate, nuanța că se poate întâmpla (oriunde, oricui), nuanța că dacă se întâmplă, se fac, cineva face eforturi de restabilire. Nu pot omite nuanța că... (de-) acolo și eu !
L-am vrut un experiment și, iată!

Vasile Munteanu, devin cu atât mai merituoasă pentru munca mea aici cu cât am primit acest semn din partea unui editor care are și cuvinte pozitive vizavi de ceea ce aștern eu pe pagina mea virtuală.

Mulțumiri adânci,


eu, în această formă (de) azi

domnule Crețu, nici eu nu am cuvinte să exprim cum aș dori acele trăiri din departe. mă bucur că v-a plăcut.

departe și de mine să lezez vreun spirit :).

cum am spus și dincolo, saiturile de față se exclud.
agonia este de departe unul dintre cele mai bune dacă nu cel mai bun. în orice caz, saitul numărul unu pentru mine. aici m-am înscris prima oară. aici am primit primele muștruluieli. aici mi-am făcut primii prieteni literar-virtuali. aici am învățat, am evoluat...

la mulți ani, agonia, am privilegiul să fiu prima care urează în prag de sărbători de iarnă!

cuvintele tale sunt mai mult decât o stea. simplu. ele reflectă emoția pe care am simțit-o scriind cele de mai sus.

îți mulțumesc foarte mult.

onorată de cuvintele voastre. Vastica a existat cu adevărat. o figură pregnantă a satului. mi-e tare dor de satul ăsta. românesc. mă bucur mult că v-am trezit amintiri, gânduri...
și vă mulțumesc tot pe atâta!

matematic, istoric, filosofic, e în toate felurile alcătuit mesajul acestui text ca să descifreze un singur lucru: iubirea, cu fațetele ei multiple, dar cu o singură inimă.
e vivace discursul, deși are traiectoria lui înspre "never(again)"...

mai trec,