A)

totul e să faci în așa fel încât să strălucească. e necesar să privești înspre cer, înspre adânc. metaforică filozofie, în toată măreția gândului! iluzorie contopire...
dar, fiecare cu steaua lui!

Pare un teren deja bătătorit de alții, însă remarc o schimbare de atitudine creatoare, cel puțin la nivel de limbaj, de unde nu mai răzbat încercări de forțare a limbajului. Și chiar dacă nu vine cu formulări noi, finalul aduce o idee interesantă, de parcă săgeata aia a lui Cupidon ar trece de la cer la pământ și de la pământ la cer, ființa fiind doar un bun conductor de iubire. Și contopirea, atunci, nu poate fi altceva decât electricitate.
Oricum, că e concret, că e abstract, nu rămâne decât senzația vagă a unei străluciri (posibil și a oaselor străluminând). De aici poate și recrența termenilor din câmpul lexico-semantic al luminii ("strălucirii", "scapără", "steaua").

vă mulțumesc pentru interpretările personale și modul de interpretare a textului. Doream să fie înțeles mai mult în sens filosofic. Poate am ratat mesajul principal.

Probabil un altfel de hyperion inspirat de muza sa astrală... sau terestra.

ești singura care a înțeles Hyperionul respectiv. Pentru că de stea e vorba, nu de ea, aici, în poem. Mie mi se pare destul de explicit, poate că unii caută printre rînduri. Deci nu e loc de întrebare, chiar este!