Sanda Daniela

Ploua printre versuri Iar eu pășeam printre cuvinte Cu măreția reginei mirărilor. Străbăteam murmurând Jungle de metafore Ce scuturau în jur Semințe mirifice Cu explozie

Ca și tine, recunosc gândul acesta neliniștit, pur-sânge din herghelia ideilor, cu coama electrizată de furtună, ce gonește cu glezne nervoase, scăpărând întrebări fără

Bombardați de particule-timp cu traiect vibratoriu, ne scurgem prin vremuri spre obștescul semn giratoriu… Uităm că suntem doar stropi cu trai iluzoriu Cu iubirea efemer decor accesoriu…

De unde să știu cum? Mai bine  cobor spre înalt, urc lateral, ignor păreri, anulez cu un gînd timpan, auz, privirea mi-ascund, mă obosește prea mult să observ și s-ascult… Acțiunea-drogul

Neputință captivă ca într-un joc de șotron, Intr-o gara bizară, pe un straniu peron, Nu pot zice, instant, un nu absolut Tăcerii active, limbajului mut… Partidă de șah între mâine și ieri, Pe

Dacă tot e un joc cum ar fi să transformăm simetria din noi și să o împăturim în o mie și una de foi, poveștile Șeherezadei să le pliem în compoziții efemere și să le expunem din adâncurile 

Zâmbește iar și lasă ploaia să curgă-n neștire, azi restul e amăgire, cândva clocotire, mâine doar amintire. Șuvoaiele lasă-le să-ți biciuiască privirea, să-ți spele retina, să șteargă

Dorește-ți mai mult… Și, mai ales, nu uita să rămâi „tu”, cu toate exaltările sau ezitările tale, cu vastitatea azurie a gândurilor și înspumarea trăirilor abisale, să nu fii laș și să nu

Elipsă  tăcere, curbă  trăire, în  roșu și negru sunt doar arcuire, început și final, în plan subliminal, rațional și banal, dar în sens personal emoțional infernal… În roșu și negru eman

Prin inima mea, din inima Geei Gete, Se inalță arborele neamului meu, Cu ramuri imbrățișând generos viitorul Și rădăcini străbătând nestrămutat mileniile.   Stând strajă timpului,

În clipociri de unde cristaline Să uit de lume și de mine… Să uit de lume și de zilele pierdute, Să mă scufund în apele stătute, Să mă întind cu brațele în cruce Iar unda tremurândă

1 Trecutul nostru, Arc peste timp Prin visul gânditorului de la Hamangia, Urmaș al moșilor arhaici. Nestrămutați d'aci, Martori ai prăbușirii imperiilor; Visăm de mii de ani, Din vremea lui

Omule viu, tu, Să fii liber Fără resentimente și remușcări, Fără aripi frânte sau condiționări, Fără greutăți prinse de gleznă, Fără prăbușiri  și rătăcire prin beznă… Fără cuvinte

Îmi spuneai să am încredere-n tine, Atunci când era de-ajuns Să-mi spui acele două cuvinte. Azi, când cerul meu e atât de aproape Încât îi pot atinge stelele moarte, Simt tăcerea ta Ca o

Nu mă pot defini pe deplin decât ascultându-mi unduirile valurilor. Le simt pipăind malurile, sondând adâncimile, centrifugând undele tulburi… Vreau să cred că m-am liniștit în albia pe

M-am hotărât să mă reinventez: Azi voi începe cu gândurile… Mai întâi le voi capta într-un seif etanș Apoi le voi îngropa la rădăcina unui măr. În fiecare zi-primăvară vor înflori în

Șterge-mi ochii cu șoapte, te rog... Mi-e dor de visare și somn De aceea te rog, șterge-mi ochii cu șoapte Și în vis voi cuprinde nemărginirea. Sigur ne vom întâlni în locul acela

Sub o boltă-albastră parcă nesfârșită, Într-o noapte oarbă si nemărginită, Ca pe-o mare albă, sub stele de gheață, Te-așteptam și parcă nu eram de față. Cu sclipiri de spaimă, raza grea a

Adierea vântului mi-a răcorit gândurile,arșița buzelor, M-a legănat pe arcuirea unui surâs și mi-a suflat păpădia ochilor Intr-o depărtare albastră tivită cu dantela valurilor și broderia

Priveste cum aluneca - precum un fir de nisip in clepsidra Timpul meu, fiinta mea spre coordonatele vietii tale. N-as putea sa precizez daca se vor intersecta, Daca se vor insoti paralel sau vor

Sâmbure de azur, alunecând ca un balsam Prin sufletul meu avid după cer, Iți ascult pulsul bătând in ritm de doină Și-ți sărut buzele aspre de nerostirea cuvântului. Iți mângâi cu degete