Poezie
Adierea vântului mi-a suflat păpădia ochilor
magiei marii...
1 min lectură·
Mediu
Adierea vântului mi-a răcorit gândurile,arșița buzelor,
M-a legănat pe arcuirea unui surâs și mi-a suflat păpădia ochilor
Intr-o depărtare albastră tivită cu dantela valurilor și broderia algelor,
Risipită sub stralucirea unei inserări uitată in nemișcare.
Acolo pescărușii fac cusături largi deasupra valurilor
Iar pașii mei risipiți printre cochiliile uriașe ale melcilor,
Scriu o epistolă dizolvată in refluxul sufletului mării
Și purtată spre larg spre a fi decodată de oglindirea cerului.
Briza imi ia amprenta trupului pictat in purpuriul asfințitului
Și imi șoptește dezmierdări pe lobii urechilor și pe fluturarea pletelor,
Ca o fluturare de eșarfă către departările mării imi scutur simțurile
Și le depun, aluviune, la estuarul inimii tale.
004308
0