Poezie
antijurnalul dezosărilor
1 min lectură·
Mediu
fără propriile cuvinte
n-ar ști nimeni să ne batjocorească
poveștile adorm pe cei din jur numai când nu sunt reale
consumi și e limpede nu mai poți cere un rând
apoi întunericul străbătut pe bâjbâite
convingerea că nimic nu ți se va întâmpla
nici rău nici bun
că vei ajunge deși este ultimul lucru pe care ți-l dorești
străzi obscure
claxoane
vociferări
lătrături
în cele din urmă sunetul ploii pe olane
strident
sinistru
pământ aruncat peste trupuri abia coborâte în gropi
te așezi neglijent pe o bancă
inventariezi aburii
cât ți-ai dori să surprinzi matematic descompunerea
evaporarea de pe alee a șotronului
pe care ieri mai țopăiau copii
când credeau că nu îi vede nimeni
ștergeau urma greșelii cu piciorul
apoi au adormit istoviți
dimineață nu își vor aminti nimic
iar tu vei continua să îi privești cu ochi de părinte
până când
până când vremea rea va înceta
și nu va rămâne nimic pe oase
nici chiar în os
023358
0
despre cum se face să ajungă în felul acesta cuvintele nu pot spune decât: frumos de grav! sau mai bine zis: grav de frumos!