Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Groapa comună

1 min lectură·
Mediu
Cică se stătea la rând pentru ocuparea gropilor.
Aliniați, morți și vii laolaltă.
Toți doreau gropi de lux, ca niște cazemate,
să le fie somnul dulce, și-apoi, ce va vrea Domnul.
Morții ăia de seamă își luaseră seama,
doreau întoarcerea-n prunc,
să crească altfel, într-o lume în care zarul
nu mai nimerește pe roșu,
ca poporul ăsta ghinionist, care prinde toate semafoarele istoriei,
și când ajunge la castelul visat i se trântește ușa în nas.
De la o vreme, se interziseseră gropile,
rămăseseră doar acelea pentru proști, mult mai puțin însemnate.
De aceea, oamenii zburau pe alte planete, mai norocoase,
unde puteau să moară în voie.
Nici nu știau că și pe-acolo devenise obligatorie groapa comună.
033.812
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
116
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “Groapa comună.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14062053/groapa-comuna

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
proști de dăm în gropi!
ironic și totuși nelipsit de un zâmbet, poemul acesta, traversat de multe sensuri și de exprimări care pleacă de la/conduc la expresii cunoscute și interpretabile, are și un strop de filozofie. mi-a plăcut modul dinamic în care s-a scris poemul, condimentat atât cât trebuie pentru o bună (de)gustare.

bună idee aceea de a interzice gropile!

o apreciere de lector,
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Mulțumesc pentru aprecieri, Ottilia. De fapt, când am spus de acea desființare a gropilor, vorbeam de îngroparea morților, perspectiva nefiind prea optimistă, fiindcă această datină străveche ar cam vrea unii să fie înlocuită cu incinerarea. Așa că în mod sigur vei zice acum că nu este o idee bună.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
că nu ar fi o idee bună, numai că eu nu mă refeream la gropile celor de îngropat, ci la gropile de dat în gropi. a fost doar o paranteză. atât.

cert este că lecturând ceea ce ai scris mi-a trecut prin față o serie de imagini de/ din cimitir/ e, unele dintre ele grave, altele chiar smulgând un zâmbet (conotație pozitivă/ negativă).

poemul este frumos. nu trebuie să spunem altfel dacă substanța lui este de altă natură, nu-i așa?!
0