Mama

puritate extraordinară acest discurs pentru mama, pentru Flori, cea pe care "niște mâini o acoperă în fiecare noapte.", cea ale cărei lacrimi "s-au preschimbat în cercei fini de aur". o mamă care a trudit și pentru care rădăcinile - la propriu și la figurat - au cea mai mare importanță.
casa de chirpici văruită are farmecul și sufletul ei. e bine că există și el, cel care "repară o bicicletă" și vede de ogradă.

versuri sensibile și bine conturate în jurul celei/ celor dragi. delicat exprimate!

Un poem emoționant, proaspăt și curat ca o apă de munte. Îmi aduce aminte de o interpretare a Anastasiei Lazariuc a unei melodii numită "mamă". Discursul e o dovadă vie a frumuseții unui mod simplu de exprimare și prezentare.

Nu înțeleg de ce casa de chirpici, văruită în alb, trebuie proiectată în estul Cubei. Astfel de case sunt specifice oricărei zone rurale din România. Din Romanați, din Covurlui, până la Jijia etc. Și, în fapt, în cele din urmă autoarea vine și precizează exact spațiul: undeva în câmpia Olteniei.
A duce o astfel de casă în estul Cubei, a o raporta la un astfel de spațiu, la o altă cultură, atât de diferită, e o nereușită. Nu văd de ce nu este așezată printre pir, printre pălămidă, printre bostani, printre candele luminând subțire. La o margine de sat, lângă cimitir, unde cei morți îi păzesc pe cei vii și invers.
Iar termenul "horticultor" este mult prea... academic față de linia poemului, pare forțat, în spațiul rural, horticultor e inginerul de la asociația agricolă, ceilalți au grijă de grădini. Mâinile alea, eu așa văd, sunt cele care se întrec cu toanele Dumnezeului, împărțind apă printre straturi, în iulie, când pământul face riduri.
Poemul nu trebuie abandonat, ci doar șlefuit.
Are prospețime prin aparenta stângăcie a versurilor. Și las un semn tocmai că iese din obișnuit.