Oancea Sorin

Poezia formelor pare brici Se despart clar umbrele Nu e loc de stat în mirare Se scrie gol și clar cu cretă Se mănâncă cretă se face febră O rețetă veche din secolul 18 O explozie de forme din

Cântecul de lebădă al generației Noastre sună ca o gâtuire. Laringele se cutremură de revelații. Spuma mării... spuma mării... Clinchet de cupe, artificii&artificii; Noi mai albi cu probleme

ai aură de sfânt cioplit din neodim și eu am o doză humbucker veche... ruginită... pe care o gâtuiesc ca o colivă flower power miroase a lămâi proaspepte și mujdei suntem unsuroși... murdari ca

Pe insula asta uitată, uităm de noaptea din România în care ne-am cunoscut. Vezi cum trec peștii prin apa caldă în amiază? Mă vezi dizolvat în lumina udă din apa asta? Ți-e dor de uimirea mea? Am

E o prigoană de idei printre file îmbătătoare ca timpul eschivelor cât să fugi cu turma de vise goale. Se face o gaură prin fapte uitate de mai ai un pic și te plimbi însetat prin deșertul de

desculț perpetuu prin lâna oii primordiale care paște departe de turmă și nu poate fi numărata când numărăm visele și geloziile pe cărarea neumblată de lupii fetei roșii sau de lupii roșii înșiși

am greșit numãratul frunzelor cãzute pe aleea întunecatã. am greșit numãrul de telefon scris pe o hârtie mototolitã. am greșit numele amintirilor apelate în scuzele mele. am greșit

Parcă e o ploaie de poezii pe cer, atât de departe de lumea asta, cer, un fel de undiță cosmică și vie, cer, un telescop care separă iluziile, cer, o umbră de versuri intergalactice să rimeze

Am văzut cum mă pot minți mințile Am văzut când mă pot minți mințile Am văzut tatuajul mincinos când s-a luminat camera Am văzut ce mă pot minți mințile de cum s-a luminat tatuajul

Pe atunci discurile compacte erau oameni vedetele pop erau prietenii și melodiile erau chitări crăpate și corzile se rupeau des ne văicăream infantili în semiobscur Pe atunci discurile compacte

totul e ín la minor și apăsător straniu cã a venit și un nor obscur că se ascunde în dor totul e în la minor și apăsător ca un trăgaci la televizor ca un radio bruiat pe coridor totul e în la

Îmi caut umbrele în suflet pe planeta amuțită de efemeritate, mai aproape de originea uitată în promisiunile de om neghiob către o oglindă vicleană și rece... Sunt un poet neglijat de lume la

ațipit la visul rupt din rai. Iarba mi-a mângâiat fața cu frică iar oamenii au venit să mă învie. Bucurie celor ce ies din vise! strigam înfășat de umbrele lor în iarba strivită de trudă.

când poeziile vor cădea ca perdelele peste fantome; va ninge, ninge, ninge, ninge cu fulgi mari, mari, mari, din lacrimile unui virus, Lumina va erupe șchioapă, mă va irita ca o infecție de

Când a vrut (Dumnezeu), ne-a ambalat peste stele și apoi ne-a micșorat. Au curs munții val cu val în mare sub pașii noștri magnifici. Când am vrut (noi), lumina s-a stins în camera cu umbre de

În târg se înserează cu lacrimi roșii de soare, curge lumina în felinare și suflete, pe bănci reci la alei de frunze căzute: galbene, roșii, verzi, ofilite; eu dau pagina înfrigurat de manele și

Doar în căști mai aud lumea pe care am crescut, ca o ciupercă cu ochii mirați, și, mirați - o bufniță uitată pe o bancă pe lângă care trec golanii și domnii, în același sordid prea-uman care mă

Cumpăram o merdenea fierbinte, pe la Rossetti, cu palmele de pod de Brăilița, alură de Mazzepa, și vorba de Șchei, mofturos pe lumea miticilor, și, nu, nu mai știu, erau licurici pe lângă

Un scaun pe zi e necesar ca o pipă stinsă și transpirația pe ceafă. Răd omonimele de paronime în neînțelegerea de fereastră deschisă de vânt cum face umbră pământului ca un om venit din abis.

Am văzut prin pielea mea aceșți adulți jerpeliți și bandajați de părăsire și am plâns cu ei eram negenerația noastră de nepăsare eram România noastră fugară din orizontul roșu eram bibliotecile

Se înseninează cerul, ploile se scriu pe asfalt. Zorii urcă vacarmul străzii, trecători calcă lent pe geam. O minusculă umbră se apropie de sol până se aude pleosc. Numai un martor de la etajul

Povestim... povestim... povestim datorită acestei iubiri de învățătură. Am o pălărie care vorbește prostii și se crede prea sus pe scăfârlie, e fierbinte, fiartă de focul solar. Mă frige pe

Scriu și vorbesc greu și rar... O, lumină! O, lume! O, har! Scriu în reluare, scriu cu opinca. Viața mă duce pe drumuri stricate. Am stat la maluri uitat de lupi și de noapte. Am stat pe

Fluieram ca o vrăbiuță care caută gardul; Sufla vântul lin din aerul condiționat și rece. Planul se încâlcea când venea seara prin câmpie; Mai zgândăream, lent, cu frică, coarda de chitară, Să