Îmi caut umbrele în suflet
pe planeta amuțită de efemeritate,
mai aproape de originea uitată
în promisiunile de om neghiob
către o oglindă vicleană și rece...
Sunt un poet neglijat de lume
la
ațipit la visul rupt din rai.
Iarba mi-a mângâiat fața cu frică
iar oamenii au venit să mă învie.
Bucurie celor ce ies din vise!
strigam înfășat de umbrele lor
în iarba strivită de trudă.
când poeziile vor cădea ca perdelele
peste fantome; va ninge,
ninge, ninge, ninge cu
fulgi mari, mari,
mari, din lacrimile
unui virus,
Lumina va erupe șchioapă,
mă va irita ca o infecție de
Când a vrut (Dumnezeu), ne-a ambalat
peste stele și apoi ne-a micșorat.
Au curs munții val cu val în mare
sub pașii noștri magnifici.
Când am vrut (noi), lumina s-a stins
în camera cu umbre de
În târg se înserează cu lacrimi roșii de soare,
curge lumina în felinare și suflete,
pe bănci reci la alei de frunze căzute:
galbene, roșii, verzi, ofilite;
eu dau pagina înfrigurat de manele și
Doar în căști mai aud lumea pe care am crescut, ca o ciupercă
cu ochii mirați, și, mirați - o bufniță uitată pe o bancă pe lângă care trec golanii și domnii, în același sordid prea-uman care mă
Cumpăram o merdenea fierbinte, pe la Rossetti,
cu palmele de pod de Brăilița,
alură de Mazzepa, și vorba de Șchei,
mofturos pe lumea miticilor,
și, nu, nu mai știu,
erau licurici pe lângă
Un scaun pe zi e necesar
ca o pipă stinsă și transpirația pe ceafă.
Răd omonimele de paronime
în neînțelegerea de fereastră deschisă de vânt
cum face umbră pământului ca un om venit din abis.
Am văzut prin pielea mea aceșți adulți
jerpeliți și bandajați de părăsire
și am plâns cu ei
eram negenerația noastră de nepăsare
eram România noastră fugară din orizontul roșu
eram bibliotecile
Se înseninează cerul, ploile se scriu pe asfalt.
Zorii urcă vacarmul străzii, trecători calcă lent pe geam.
O minusculă umbră se apropie de sol până se aude pleosc.
Numai un martor de la etajul
Povestim... povestim... povestim
datorită acestei iubiri de învățătură.
Am o pălărie care vorbește prostii și se crede prea sus pe scăfârlie, e fierbinte, fiartă de focul solar.
Mă frige pe
Scriu și vorbesc greu și rar...
O, lumină! O, lume! O, har!
Scriu în reluare, scriu cu opinca.
Viața mă duce pe drumuri stricate.
Am stat la maluri uitat de lupi și de noapte.
Am stat pe
Fluieram ca o vrăbiuță care caută gardul;
Sufla vântul lin din aerul condiționat și rece.
Planul se încâlcea când venea seara prin câmpie;
Mai zgândăream, lent, cu frică, coarda de chitară,
Să
Mă tot gândesc la unicul om
ca la o sacoșă cu de toate
ca la o supravețuire
Mă tot gândesc ca un om
ca o scriere care vrea idei
ca o lacrimă peste o frunză
Mă tot pierd în noțiuni
ca un
Poți să fugi când
scade soarele...
poți să...
mare... să...
aer... să uiți...
în suflarea vântului
din nord
spre un meleag trac
curat și viu...
să fugi cu soarele zmeu
cu
Apare vulturul peste capul meu
cu capul în nori cu corpul aici
Cu el e un șoim care-mi vine
mănușă
cu capul în nori cu corpul aici
Apare în picaj de vânător de umbră
cu capul în nori cu corpul
Desenează un ochi mare cât toată fila
pune peste irisul lui albastru de nu mă uita
îmbolnăvește irisul cu urechi mici ca de pojar
simte durerea acelor bube de fiecare dată când
desenezi un ochi
Ambele brațe ale vulturului
știu cum se deschid ochii
Ambele picioare ale șarpelui
știu unde să deschidă ochii
Ambele trupuri ale stafiei
știu ce nu simt ochii
Doar al treilea trup al
La urmă am căzut înfrânt de zgură și gânduri mici
La urmă m-am lăsat măcinat în pasta lumii
La urmă am devenit o cușcă cu semne de întrebare
La urmă i-am văzut și am înțeles
unde mă grăbeam
Ne
Nu mai e nevoie de roboți ci doar
oameni în tablă de idei și automate
miliarde de nimeni pentru nimic
Nu mai e nevoie să plângi de amor
durerea și patima te fac sac
un nou experiment al
Am tras cu praștia să mai simt
piatra asta mare invadată
de un zar care nu se mai oprește
Am uitat de când se tot află
perpetuul nou naiv
stocastic departe de poezie
Nu am mai gândit
Insomnia adoarme România,
adoarme leul alb mușcat de leoaica
bătrână care stă la geam
și își vede puii plecați
la vânătoare, izgoniți de umbrele ghearelor.
Insomnia se luptă cu
S-au dărâmat pereții cu grafitti
albiți de frig și soare.
S-au dărâmat casele cu poze galbene
înrămate în ani de muncă.
S-au dărâmat ferestrele sparte
cuprinse de tristețe.
Nașterea lumii
Prin cameră se plimbă umbre pe pereții infiniți
Orice asemănare cu realitatea îți dă fiori
dislexici
Cuvinte tocite din zborul circular de bumerang
Ideea se repetă cu precizie pare-se