Oancea Sorin

Data viitoare voi prinde trupul unui copac până voi uita poeziile, poveștile, științele, metaliteratura. Vom plânge. (îmbrățișat în tăcere voi șopti - Pentru ce te-am părăsit?) Data viitoare voi

Mã doare conștiința ca o portocalã dulce-acrișoarã cu amintirii din epoca de aur. Mã doare limba pentru atâtea cuvinte care s-au respirat în van cãtre o lume surdã. Mã doare capul cu presupusul meu

sunt din generația deziluzie am un joben de nori gri în noapte sub braț îmi port cârja murdară. mă vezi, vrei să dispar; mă vezi, te ferești; de tine de tine, de tine cel cu buline. cu capul

Am adormit cu vorbele desfăcute căutând, din copilărie, o jucărie adevărată; când din bibliotecă un Don Juan de la livre mi le-a salutat cu un abject: Hello girls! și am aflat despărțirea.

Deodată toată litera- tura devine cumul cumulonimbus strato- cumulus hogy vogy? szia se aude pe scară și t'aime plus et plus like every morning singing vioae surprinzător de dureros și

vorbărie de amiază Un șlep de cuvinte de vise Plutim cu o ființă înviată Prea trează ne e amăgirea Și ritmul e fain ca pe Luntre Traversăm duși de Charon Cazanele vieții cernite în van Oh tu

Am făcut pete albe de inimă Nu știu cine le-a predestinat Nu știu cum le-am împrumutat Nu știu dacă nu sunt mai frumoasă Chitara rece curăță chirurgical Craterele calde de bube vechi Pianul

Furnicile spre mușuroi cu grămezile de merinde Din chimicele înconjurătoare se aliniază Asemănător albinele prin livadă și tufișuri Caută greutăți nemăsurabile de Om Pentru cupele picioarelor

Stăteau reci pe marginea rece, îmbrățișați-ntre felinarele înghețate. Dinspre cer curgea un amestec răcitor, un soi de gheață asociată cu fulgi peste asfaltul sticlos ca o mocirlă, lăsând natura

mitralierele au amuțit de mila atâtor morți când apăsau trăgacele soldații explodau în confeti țintele izbucneau în râs ne jucam cu mitraliere de plastic chicoteam pocnituri printre sfinți

îmi rupeai dinții de cer ca un clește rece îmbrățișând becul cald sub care-ți ascunzi noaptea cu mistere și povești pentru că-ți plăcea sângele meu îți plăcea să-mi vezi găurile roz pentru că

lecturasem încă un escu de pe situl ăsta, când din monolog interiorul se pomenise cu un interlocutor, rănit și nervos, țipând din mine în mine fără șansă de a se stăpâni, o senzație de

Acum plâng purecii de pe copii adormiți ca asupra unei mese cu bunâtãți nepermise; ca viermele pierdut în labirintul mãrului... cu ramurile lui plânse de rãșinã. Plâng ploile peste geamul

Prințul íntunericului va mușca tremurând din lacrimile unei generații postbelice doar porumbeii vor scãpa de data asta de beția unor rebeli cu aripile deschise larg tot mai angelici Alaiul de

am greșit numãratul frunzelor cãzute pe aleea întunecatã. am greșit numãrul de telefon scris pe o hârtie mototolitã. am greșit numele amintirilor apelate în scuzele mele. am greșit

Cineva zăcea pe trotuar în Paris, într-un clip despre frumusețea parisului luminii, că tot mi se ardea de-o țigară electronică,când se auzeau sudalmele din stradă, aceste sentințe hamletiene, și mi

mă iubește Dumnezeu, sunt poet, exaltarea mea e un ritual, o arcă, voi mă citiți cu cerul deschis apoi vă puneți mâinele în cap finish pentru încă un iluzionist și asta mă supără zilnic în

în mine și în râu curge repedele transparent atent privirii de lut mă înec în nămolul viu pietrele rămân pietrele se rod de aceea stai mă asculți mă iubești statuie

sunt călătorul pierdut după nouă în tramvai uscat de lehamite și bucurie după muncă și ceilalți pierduți care merg cu mine in cârd oamenii gri care așteaptă în stație viitorul ultimul călător

azi plâng, din ninsoare pe podea - ninge cu Sahara în Sahara-mi - rup din minte lacrimi de portret - ninge cu Sahara în Sahara-mi - cerul verde e un interpret, cânta prea aproapele

Planezi în lumea strâmtă și repeți aceeași poezie zgomotoasă. Am obosit să-ți recit zborul perfect printre blocuri gri. Cine ți-a spus că ai talent sau dreptul să strâmbi aripi? Planezi în corpul

Dim cuvinte fără stele surp vorbirea umbrei mele. Din avântul de cădere, spre-nceputuri de părere, umbra doarme, în foneme, cu fantoma unei steme. O, părere! Nu, părere! Arde pielea umbrei

frica, de astăzi, m-a lăsat și am ieșit incult pe stradă printre mine și tine, vorba să stea, ochiul ar vrea, s-ar bucura pereții școlilor se trandafireau, îmboboceau, înviau umbre de istorie m-au