Conan mănâncă în negura peșterii
cugetarea lui Platon despre el
Pasărea fenix îi zâmbește sec
lângă tava cu tablete sparte
De undeva de pe zid un liliac
se întreabă dacă e bolnav sau nu
Conan
Ești o daltă perfectă, iubito,
cerul se trage perdea
peste fereastra ta;
suspendați: lucrătorii
de la drumuri și poduri;
pescărușii în cor
de slavă, în chip de îngeri,
turturelele din
Jonglerul de frunze îmbujorate
Cum caruselul le mișcă pe alee
Tu vezi acestea-n mine adunate
Îmi prinzi din lume pe cornee
Albastrul tău murdar de libertate
Margine de neputincioasă
Exaltații toamnei m-au exilat, cochilie
Învelită cu o frunză roasă de vânt.
Pași în tină, afundatu-m-a în glie
Cerbul solitar înlăcrimat pe pământ.
Unde-s hrăniți cu lapte de aprilie
Ghiocei,
Cocorii părăseau în lumina d'amurg,
Umbre de veri peste candele scurg.
Un ecou, în timpane galeră, răsună,
O lumină tăcută, parcă-s norii ce tună.
Sutem lincșii frumoși, singuratici,
Pierduți
Mă spiralam
- un cartof pe băț - amețit
de sincer... de calm;
în lipsa verii. Tu încurcai
pe serpentina mea ademenitor
de abruptă, vie în amurgul îmbujorat;
aleea de vise cu frunze
căzute
Puneți coarda în text! striga absent
Orfeu cu lira pisică torcând.
Eu mă pierdeam cu intervalul, în măsura
albă de durere și intertext.
Trebuie să citim nu să cităm! mă apostrofa
Orfeu. Eu îi
E doar un blocaj de inspirație!
Striga, cu o cafea pe masă,
strâns de o haină din pielea lui
cu mica lui grămăjoară de subiecte.
Toate erau amare ca bila mare;
se urcau iedere din casa
Am să caut o farmacie să le dau durerea din inimă pe o pastilă umoristică, tragico-comică. Lor le sunt destinat deși am negat rostul chiar atunci când vedeam bunica cum coace cocoace pe plită. Lor le
Nu mi-a plăcut, niciodată,
fotbalul în parc.
Pentru mine mingiile,
când dădeam gol,
deveneau simboluri ale morții,
și nu puteam,
mă sfâșia recviemul,
galeria, ad-hoc, de
copii de pe
Sub ploaia de stele, a răcnit îndurerat.
Și-a smuls acele de pe ramuri, cum suflam
noi cornete când ne jucam de-a războiul.
Întunecimea pădurii care l-a salvat, până deunăzi, a luat foc, ca o
Soarele se ocupă cu restul, în jurul meu,
și, Doamne, ce treabă bună face!?
Absurdul ce ne cuprinde în inima asta
nouă, nu e în umbra lui, săracul. Tot
omul știe că va veni o clipă cănd se
Negenerația trage cu nepușca în neuman
din schijele astea se împrăștie poeți
iarba crește din neiarbă pe nepământ
și neplânșii trec netraumatizați
pe lângă poezii neterminate...
Despre gol se spune vanitate,
sau absență,
sau fotbal,
sau ultimul cuvânt,
apoi, tăcere, etern,
stop.
Lamentația durerii... e gol!
Abstractul liric... e gol!
Sufletul veleitar... e gol
Suntem niște pete, deja, sentimentale pe ecran,
închise de ochii unor deținuți politici, și, polen
cuvântător din flori de lotus, peste pistile de roze,
plutitori în candela lacului de lacrimi
Chitara din ceruri
prin flame și spume
domol țipăt de niciunde-lume,
Ecou din oasele omenirii
despletite, nervuri de dureri,
căzută din bucuria nemuririi
peste clipe sculptate ieri.
Val
Numele meu
e o problemă
liric-taxonomică,
de ființă căzută
din ființa vie.
Pot deveni acela
așteptat, de iure,
în interiorul cititorului meu
tâmp în lumina reflectoarelor
ispitirii de a
"O mal! mal-u-le"; strigai curajos
în sublimarea ta
ancorat în viața altora, aspirator
de bucurii nedrepte. Tot timpul.
Tot timpul ascultai armonii de pulsuri
cum rod în făr'delegea
Portul a rămas gol, și, rece;
pe uscat trec muște locvace,
pufăiesc, ritmat, din conace.
Marinarii dispar, în amurg,
cu aureola de burg.
Valuri de griji se scurg.
O să murim?!; strigă un
Am un text turban-valah
capac/pac-pac!
poc-poc?; mă doare,
mă animă, mă ia de inimă
un text - poveste cu eroi
căzuți/învinși,
din doi... în doi -
în noi strigoi,
chiar mai răi, în
text
De aș fi două catarge, unul acasă, celălalt aiurea -naufragiat-
învelit de pânza păianjenilor calmi cu
solzi chitinoși de gândaci de bucătărie,
în marele oraș, ca în copilărie, la școală
rece,
noi am rămas să ne amintim
cum s-a mișcat cerul
cuminte în lumina nopții
noi am rămas să ne iubim
cum s-a mișcat pământul
indignat de negura zilei
noi am devenit tăceri
precum s-a oprit
Sper să nu ne întâlnim pe faleza styxului
plescăind popcorn făcut din porumb
copt în flăcările iadului. Alterego de icar
adunați de prin cer nu ne vom vorbi
pentru că aici vorbele ni se fură
Poemul ăsta sparge bube cu oameni
adunați în valuri de noapte
către o piele zburlită
adâncă din noi
și rimele îi lipsesc din mușcătură
pentru că îi e de ajuns
să rimați cu el
din