Vibrația trecătorilor

Doar în căști mai aud lumea pe care am crescut, ca o ciupercă

cu ochii mirați, și, mirați - o bufniță uitată pe o bancă pe lângă care trec golanii și domnii, în același sordid prea-uman care mă molipsește, ca boala de oase a eternității.

Câteodată clipitul este o umbrelă de lacrimi ce nu vor să mai atingă pământul, ca niște palme ce se ridică cu evlavie și durere prea-umană către asfaltul etern.