Pentru o clipă

hai că nu eşti cel mai neglijat poet din lume... O dovadă în acest sens este faptul că nişte oameni au fost atinşi de textele tale. Cu aceste dovezi trebuie să îţi întreţii flacăra pasiunii, pasiune care are la bază sentimentele tale cele mai profunde, chiar dacă unele mustesc de durere. Textul este de o sinceritate covârşitoare, riscând, totodată, să intre pe teritoriul lamentaţiei. Însă, consider că expunerea aceasta este un prim pas al catharsis-ului, urmat de posibilitatea transformării, a evoluţiei. Vor veni şi vremmuri mai bune, cu siguranţă...

Mulțumesc pentru comentariul cuprinzător, cred că tema identități eu liric față cu autorul e destul de amplă, în cazul de față e hit or miss.
Revență dle Caragea, faceți un efort demn de aplauze.

E o poezie despre trecere și uitare, despre cum umbrele sunt tot ce rămâne din noi. Mi se pare că fiecare vers e o felie de melancolie, servită fără pretenții, dar cu o sinceritate care te lovește în liniște.