Nuta Craciun

ii spuneam lui Bogdan ca poezia e cea care ne scrie pe noi... iar straduintele noastre de a ne impune un altfel de ton, altfel de cuvinte, altfel de stil, sunt in final infrante de ceea ce sta in noi, in constructia noastra, in ochiul care percepe realitatea poetica in felul lui ...
la mine teoria functioneaza perfect, pot percepe frumosul din versurile tale, sau din alte versuri care nu incadreaza cu stilul meu, dar din pacate si spre disperarea mea, tot asa costruiesc, tot la fel imi iese versul,
iti spun toate astea pentru ca stiu ca intelegi, si stii
ca iau in serios poezia nu ma joc, practic insa nu reusesc intotdeauna sa depasesc pragul acestei... matematici :)
despre cautarea paradoxului, in viziunea mea el apare ca un nou adevar, nici nu sesizez limita, alunec ...
iar faptul ca tu vezi ca incerc in permanenta ceva nou (scriind tot despre vechi, alt paradox pe nesimtite),
ca absurdul, aceasta invechita moda poetica, poate fi interesanta (uneori), imi da o foame de \"mai mult\"...
sincer spun, ca ma ajuta tot ce mi se spune despre texte, si tot sincer, apreciez ca-ti faci timp sa-mi lasi
cuvinte de incurajare, si crezi macar putin in faptul ca incerc sa ma depasesc
cu aceeasi pretuire
anana

sper sa nu te supere aceasta contra-poezie, e adevarat
ca nu te cunosc destul,nu am nici talentul tau la astfel
de lucruri, dar am gasit aici la tine o \"speranta\" da
chiar cuvantul aceasta pe care multi il acuza de invechit, si desi cel care traieste doar din sperante risca sa moara de foame, personal tot mai cred ca ea infrumuseteaza,
imbogateste, este o divinitate ...
poezia din punctul meu de vedere, este cea care
ne scrie pe noi si nu invers:) mi-a placut versul tau curat pana la transparenta, prin care se poate vedea un suflet de copil mare, tanjind...


spala valul poezia, plaja s-a retras in mine
mi-a ramas doar dorul indreptat spre sud
toate nostalgiile imi apar straine
flux reflux uitarea-i, vantul sufla crud

insula iubirii mi-a primit exilul
am pierdut speranta de a te gasi
a ramas la tarm, suferind copilul*
ce amara viata, fara bucurii

n-am la mine pixul ca sa-mi scriu amarul
a ramas doar sticla din necaz golita
ti-o trimit pe mare si astept semnalul
\"cu talpile tanjind\" si inima ranita


copil = om mare, care inca mai poate simti dorul infruntand gravitatia

Astept tacut pe trepte sa se deschida poarta,
Iertarea ta cu mirul ei pe frunte sa ma unga.
Da-i ceas strain pe-afara, strajeri mi-amana soarta
Si-alunga trilul mierlei la mine sa n-ajunga.

Cei mai marunti ajung in timp sa creasca-n grad.
Eu tot mai plec ades ca sa veghez lumini
La geamul tau. Tristetea mea acum croit-a vad,
Poate de-ajuns, ca noi sa ne simtim straini ...

fiecare vers este un templu sacru, toate intrebarile care se nasc pot completa starea de lupta launtrica care intregeste, lupta ca prima conditie a biruintei
poate fi o stare de dor de infinit, dor de vant prielnic...
\"Fericirea nu e o rasplata, ci o virtute\" citez nu stiu cat de exact din Spinoza,
iar fericire poate fi si a face pe altii fericiti,... dar adevarat ca uneori obosim si nu ne mai vedem frumosi in oglinda propriei noastre constinte, atunci fericirea apare ca o \"imprastiere... pe gunoiul zilei\", dreptatea \"izbanda fara avere\", virtutea \"truda la galere\", iar vesnica \"mana stransa pe clanta\" nu inseamna nimic fara SPERANTA,
acest vis al omului treaz, aceasta bogatie a celor saraci, pe care tu o ai invatat sa o cultivi, sa o \"sorbi de pe buzele clipei\"
acest nou sonet intregeste cuvant cu cuvant un profil desavarsit
cu prietenie
Anana

bine te-am regasit femeie seducatoare :))
cele mai frumoase cuvinte tu le spui \"de dupa secundar,
odata cu ochii care te privesc in ritmul respir-inspirului vremii, prelungind secunde pana-nspre azi si un pic inspre maine barbatul prizonier intr-un marsupiu cu amintiri te smulge dinspre trup inspre sine,
cand sfera timpului danseaza prenuptiale valsuri\", vraja consta in \"draperiile trase la inceput
de poveste cand lumina fiinteaza\", intunericul din doi,
da Livia, mana ta mestesugeste cuvinte la fel de frumoase
cu drag Anana

54 de cititori, pacat ca linistea acestui poem nu se
sparge-n cuvinte... de trecere
mi-au placut in mod deosebit aceste versuri, rodul unei poezii ca un mar copt, dorurile - cai neimblanziti,
cai inaripati, totul degaja aceea simplitate care inalta, intotdeauna cele mai simple cuvinte vor zugravi cel mai minunat tablou...
in noptile cu greieri, inimile, viorile canta acelasi refren...
penultima strofa geniala:
\"mi-e dor de poezie
mai ales in noptile presarate cu greieri
stii
niciodata nu sunt doua trepte la fel
in mine si niciodata
nu le urca
aceleasi dimineti\"
cu aleasa stima pentru cel ce poate manui atat de frumos simplitatea
Anana

pare a fi insasi \"Cartea de nisip\" a lui Borhes acest poem
fara sfarsit:) nimeni nu poate gasi misterul, fara nume esti asemeni animalului sacru ce ramane doar cantec suspendat intre luminile Universului...
mi-a adus o stare placuta de cosmos, de univers racoros,
aceasta pendulare-ratacire intre foile unei carti
de capatai
cu drag Anana

eu cred ca as intoarce ceasornicul impotriva
timpului, Victor:) pentru a ma gasi mai aproape de inceputuri, pentru a-mi regasi aripile si a-mi aminti zborul uitat in in radacini...
imi place ideea celor doua fete a timpului cand tu alegi
sa ramai pe loc pe acea fata dinspre rasarit, izolat in nemiscare, departe de lumea ce nu-ti intelege intotdeauna cuvintele...
acum ca stiu ca nu te superi pot sa-ti sugerez o schimbare?
de exemplu: secundarul ar putea trage dupa el ... altceva, nu secundele...clipa, - vorba Mariei, iar finalul mi-ar fi placut mai misterios, poate ceva de genul:
\"lumea ce nu-mi cunoaste adevarata fata\", sau ceva raportat la tine vizavi de lume, nu stiu...
in rest un poem ce intregeste un profil sensibil,
mereu in cautare de ideal,
timpul ca exercitiu de visare, este exact ce ma obsedeaza
si pe mine in ultimul timp:))
cu prietenie Anana

acum

stii cum e, daca as da frau tristetii care ma ademeneste de multe ori, morbidul meu ar fi deasupra morbidului tau...:))
dar uite cand ne scriem tristetile (o sa zica unii ca suna banal) parca ele se instraineaza putin de noi, sau noi putin de ele si iarasi soarele ne intra-n cuvinte...
ma bucur ca te-am gasit aici Danuta,
cu drag
Anana

in lupta cu tine insuti, timpul care trece, nu te macina ci te implineste;
Zeul si Omul traiesc in tine laolalta; prin \"sagetile\" pe care le-ai primit, prin \"gandul drept\", prin limitele tale care pot rodi, visul tau urca \"pod\" peste timp,
dar Omul atins de pacatul primordial, este supus greselii \"rosturilor vii de patima si miere\"
si astfel aruncat in \"valul pieritor\"...
este un sonet desavarsit, foarte aproape
de sufletul meu, acum...
intuiesc o apropiere de Dostoievski, si el si-a cladit opera pe drama omului singur fata in fata cu destinul,
cu tristetile cu zadarnicia...
dar (zic), un om nu poate ramane singur dacat daca a descoperit \"taina fericirii\"
sa fie aceasta, sonetul? :))
toate cele bune, cu prietenie Anana

nu mi-ai schimbat ideea poeziei si poate suna mai bine asa ... doar ca vezi tu Costin, eu nu folosesc niciodata litere mari la inceput de rand, simt ca poezia nu curge suficient de liber, apreciez ce vrei sa faci o sa ma gandesc la propunerea ta si poate gasesc o solutie,
multumesc de citire si propunere
drag Anana

...o tristete (fara nici o fereastra), sau
o clipa-calau, pot ucide...
dar o silueta curata ca o fantana poate trece prin duminica unui gand, aruncand praf in ochii mortii
multumesc Ela
drag Anana

Cred ca la prima citire am avut impresia ca privesti mult prea pesimist lumea, simteam o izolare, o placiditate, o ironie cu scopul de a umili si slabiciunile prea omenesti firesti de altfel...
Am citit cat am putut apoi am plecat sa ma plimb, in minte cu sonetele tale, in suflet cu linistea pe care mi-au
dat-o, cu mainile in buzunarele unei noptii
in care franturi cuvintele tale se roteau...
Temele la care te-ntorci sunt firesti, cuvintele la fel te infasoara in iedera trairii lucide, aproape de suflet iti este drumul drept, frumosul din tine isi scrie povestile, zadarniciile, puterea ta de \"a cauta scanteia\" in haurile ce ti se deschid in cale iti desavarseste spiritul poetic. Un vers tradand zbuciumul, singuratatea, dar in acelasi timp verticalitatea transpare ca o invatatura biblica prin iubirea aproapelui, a celui ce te dispretuieste...
Sunt impresionata, o sa raman un cititor fidel in limita unui timp mult prea ingust din pacate,
regret ca nu am nici o sansa de a vedea cartea ta cel putin deocamdata...
cu incantare si la cat mai multe si minunate sonete
Anana

ma bucur sa citesc poezie clasica buna, ma bucur ca am gasit bucati de suflet lasat pe la colturi de vers...
astazi ti-am citit multe sonete, sunt perfecte, si da, exista perfectiune in ce faci tu, nu poti contesta asta,
adulmec insa umbra unui streang undeva deasupra, un streang cautat parca inadins pentru a-ti spanzura neputintele, slabiciunile omenesti...
sunt multe lucruri pe care le simt, sunt multe de spus,
plec sa mai citesc, o sa revin...
cu incantare Anana

exista o stare venita anume sa ne ajute sa numaram amintiri, poate fi starea de poezie sau poate fi doar o stare in care putem face alte lucruri minunate, de exemplu sa ascultam Beatls vorba lui Dan Dediu.
si eu confund starile astea si scriu de cate ori imi pleaca ingerii la plimbare, dar cred, poezie inseamna sa deschizi ochii in fata reveriei nu sa-i inchizi si sa plutesti,
Victor o spun si pentru urechile mele, suntem aici si sa invatam de la cei care au mai multa experienta in condei, poemul tau e minunat, sensibil, dar cred ca poate fi usor restrans... sper sa nu te superi ca-ti spun asta, asa simt eu... in rest ceea ce scri tu seamana mult cu ceea ce simt eu, asa a ajuns mesajul tau (poetic) la mine...
cu drag Anana

poezia pe care o scriu imbraca uneori hainele evadarii
din lumea stramta de care ma lovesc, mi-e greu sa respect traiectoria unui timp in care nu se intampla nimic
iar atunci prelungesc imagini inchipuite...:)
ma bucur ca impartasim aceleasi emotii, o noua iubire inchipuita (sau nu) inseamna refacerea unei lumi, a unui univers, iar felul simplu de a spune asta simt
ca se potriveste mai bine cu ceea ce simt eu,
iti multumesc pentru comentariu, inseamna mult
pentru mine, esti binevenita oricand stiu ca esti un
cititor atent
cu drag Anana

am citit tarziu aceste poeme bune de atarnat in cuierul fiecarui suflet ,
suflet fidel melancoliei te ascunzi in visele unei mari iubiri si chiar daca esti singur, pleoapele de sticla pot cerne lumina unui adevar care va veni...
singuratatea e doar o nevoie de concordanta a sinelui
tau cu lumea, iar acest \"cineva\" este speranta aceea muta ce alearga cu talpile goale sa lege jumatati de vise...
mi-au placut toate aceste poeme minunat alcatuite,
ca niste curcubee aruncate peste un timp
cocosat de asteptare...
Anana

intotdeauna vi sa racoresti aerul prea incins al ranilor mele interioare, frumoasa interpretarea ta intregeste, prelungeste gandurile mele...
multumesc pentru gandurile bune si caderea \"in sus\":)
drag Anana

... uneori e usor sa te ridici deasupra, nu trebuie decat sa faci gestul maimutaresc...
ai surprins nemaipomenit acest lucru, poezia ta e perfecta si din punct de vedere ritm, rima,
ca de fiecare data, mi-ai intors zambetul pe buze
Anana

ma bucur ca te-am regasit, aceeasi...
comentariul Silviei, este cam ce am vrut si eu sa spun,
aceasta noua poezie dovedeste inca o data, ca acest stil iti apartine, nu il abandona,
imi place ideea mortii... viselor, a sperantelor, dar presupun ca este doar o moarte clinica... din care cea care stie visa, se va trezi si-si va continua viata de acolo de unde a lasat-o...
cu drag anana