indoiala

desi formal ramai in sfera econimiei de mijloace si nici cautarea paradoxelor nu este la tine o noutate, totusi s-a schimbat ceva ce nu as putea totusi detalia. imi pare ca incerci ceva nou, poate de aceea is nebun dupa adevarul tras pe roata si imi pare usor manierista (si nu tocmai spontana) apa mai vie decat focul.
remarc si simetria ritmica a primei strofe si continutul ei vag absurd si scurtcircuitand ideea, desi tocmai prin asta interesant.

ii spuneam lui Bogdan ca poezia e cea care ne scrie pe noi... iar straduintele noastre de a ne impune un altfel de ton, altfel de cuvinte, altfel de stil, sunt in final infrante de ceea ce sta in noi, in constructia noastra, in ochiul care percepe realitatea poetica in felul lui ...
la mine teoria functioneaza perfect, pot percepe frumosul din versurile tale, sau din alte versuri care nu incadreaza cu stilul meu, dar din pacate si spre disperarea mea, tot asa costruiesc, tot la fel imi iese versul,
iti spun toate astea pentru ca stiu ca intelegi, si stii
ca iau in serios poezia nu ma joc, practic insa nu reusesc intotdeauna sa depasesc pragul acestei... matematici :)
despre cautarea paradoxului, in viziunea mea el apare ca un nou adevar, nici nu sesizez limita, alunec ...
iar faptul ca tu vezi ca incerc in permanenta ceva nou (scriind tot despre vechi, alt paradox pe nesimtite),
ca absurdul, aceasta invechita moda poetica, poate fi interesanta (uneori), imi da o foame de \"mai mult\"...
sincer spun, ca ma ajuta tot ce mi se spune despre texte, si tot sincer, apreciez ca-ti faci timp sa-mi lasi
cuvinte de incurajare, si crezi macar putin in faptul ca incerc sa ma depasesc
cu aceeasi pretuire
anana