NCNuta Craciun
@nuta-craciun
Orastie - Hunedoara
„sau taci sau spui ceva mai bun decât tăcerea”
M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
O să-l citesc... cu mulțumiri pentru cuvintele tale și pentru invitație!!
Toate cele bune!
Toate cele bune!
Pe textul:
„albie" de Nuta Craciun
0 suflu
ContextUn subiect de actualitate, comun într-un fel, dar bine desenat de un sentiment meditativ, o meditație la viaţă unde totul pare o luptă: cu timpul, cu noi înșine, cu sensurile.
Pe textul:
„Temă de viață" de Alexandru Mărchidan
0 suflu
Context *melancolie ”construită”
”melancolie” sumbră
”melancolie” sumbră
Pe textul:
„Marturisire (II)" de Cristian Vasiliu
0 suflu
ContextO melancolie parcă un pic prea sumbră, construit pe nopți adânci, demoni, osândă, flăcări, hoituri fericite, practic tot ce poate crea o atmosferă de decadență totală. O melancolie care te împinge aproape spre visceral: te scufundă în întuneric și în revoltă.
De fapt, întregul poem e cumva „nocturn la extrem”, nu există lumină, nu există micile detalii ale vieții care să contrasteze, să tempereze. Totul se învârte în jurul suferinței, vinovăției, spleen-ului.
Poate această melancolia sumbră nu e o slăbiciune, poate e chiar motorul poemului. Dar e adevărat că îl face prea intens, aproape greu de digerat dacă-l citești într-o sesiune completă.
Primul vers mi-a plăcut mult, face exact ce ar trebui să facă un început: te ancorează în poem și te face curios.
De fapt, întregul poem e cumva „nocturn la extrem”, nu există lumină, nu există micile detalii ale vieții care să contrasteze, să tempereze. Totul se învârte în jurul suferinței, vinovăției, spleen-ului.
Poate această melancolia sumbră nu e o slăbiciune, poate e chiar motorul poemului. Dar e adevărat că îl face prea intens, aproape greu de digerat dacă-l citești într-o sesiune completă.
Primul vers mi-a plăcut mult, face exact ce ar trebui să facă un început: te ancorează în poem și te face curios.
Pe textul:
„Marturisire (II)" de Cristian Vasiliu
0 suflu
ContextPrimele 2 versuri sunt conceptuale. Restul e senzorial.
Dacă s-ar elimina sau s-ar scrie altfel, textul cred că ar deveni mai viu,
mai personal.
Ar putea începe direct, îmi permit să sugerez ceva de genul:
Stai în fața mea și privești asfaltul.
Nu ridici ochii...
Dacă s-ar elimina sau s-ar scrie altfel, textul cred că ar deveni mai viu,
mai personal.
Ar putea începe direct, îmi permit să sugerez ceva de genul:
Stai în fața mea și privești asfaltul.
Nu ridici ochii...
Pe textul:
„Gravitația privirii" de CALINESCU MARIA
0 suflu
ContextM-a lovit puțin registru de scriere, frontal, fără umor, fără autoironie.
Nu prea aveam unde să respir, amplifică gravitatea până la simbol.
Recunosc că nu e stilul meu, e o altă filozofie a poeziei aici, căci nu vorbește despre suferință, ci o pune în scenă teatral.
Pentru mine un pic prea teatral, căci nu e o confesiune intimă, nu e cotidian, nu e nici urmă de ezitare.
Dar recunosc că tipul ăsta de expunere directă are un magnetism aparte.
Nu prea aveam unde să respir, amplifică gravitatea până la simbol.
Recunosc că nu e stilul meu, e o altă filozofie a poeziei aici, căci nu vorbește despre suferință, ci o pune în scenă teatral.
Pentru mine un pic prea teatral, căci nu e o confesiune intimă, nu e cotidian, nu e nici urmă de ezitare.
Dar recunosc că tipul ăsta de expunere directă are un magnetism aparte.
Pe textul:
„Poem" de Monica Mihaela Pop
0 suflu
Contextjocul ăsta, cu strofe aruncate ca niște gânduri plimbate tiptil din bulă în bulă.
Inițial m-a deranjat cuvântul ”bulă”, nu știu de ce dar îmi părea redundant, parcă funcționa ca un tic.
Dar poate prin simplitatea și copilărescul lui contrastează destul de frumos cu gravitatea temei și cred că e mai degrabă un câștig stilistic, nu o problemă cum am văzut la început.
Cred că poezia are voce proprie și un bun echilibru între grav și autoironic
Mai e un typo: ”întrega bulă”.
Inițial m-a deranjat cuvântul ”bulă”, nu știu de ce dar îmi părea redundant, parcă funcționa ca un tic.
Dar poate prin simplitatea și copilărescul lui contrastează destul de frumos cu gravitatea temei și cred că e mai degrabă un câștig stilistic, nu o problemă cum am văzut la început.
Cred că poezia are voce proprie și un bun echilibru între grav și autoironic
Mai e un typo: ”întrega bulă”.
Pe textul:
„mă joc: deci, exist" de George Pașa
0 suflu
ContextPoemul ăsta, (mă) chiar lovește, are o tensiune continuă între absurd, ironie și disperare lucidă.
Totul e viu și detaliat, cu multe imagini reale, foarte puternice:
„cele mai mari pericole nu sunt amigdalele / ci gravitația / și parolele pentru trecerea porților dintre oameni”... o mutare genială a pericolului din zona fizică (amigdalele), spre ceva metafizic.
„oamenii înnebunesc cu toții / scot limba la doctor sau leagă dopul de sticlă”,
asta cu dopul și sticla, ca o acțiune absurdă, inutilă, care poate simboliza încercarea de control asupra unei lumi incontrolabile.
Apoi vine finalul cu acel moment fragil, curajul de a iubi în ciuda tuturor absurdităților.
Tipul de poezie existențialistă contemporană, merită mai mult decât pot eu spune. Eu pot doar să luminez cu firava mea putere.
Pe textul:
„O femeie frumoasă și surdă" de Alexandru Manta
0 suflu
ContextTema e actuală / viața trăită între clickuri, refresh, notificări.
Tehnologia nu pare pusă de dragul modernității, cred că exprimă bine starea interioară.
Îmi place imaginea:
„mi-am lăsat curajul pe birou”, cu povestea lui interioară.
Ce m-a scos puțin din ritm:
Finalul „Asta sunt eu / în versiunea de acum” e sincer, dar prea vulnerabil, prea previzibil și declarativ, fără un impact puternic de închidere poetică.
„Clik!”, scris așa, parcă rupe un pic tonul poetic. Poate „Click” ar suna mai firesc, doar o părere.
și formularea:
„o versiune mai bună a mea”, care cred că e o formulare destul de comună și folosită prea des, plus că e mai puțin poetică decât restul.
Tehnologia nu pare pusă de dragul modernității, cred că exprimă bine starea interioară.
Îmi place imaginea:
„mi-am lăsat curajul pe birou”, cu povestea lui interioară.
Ce m-a scos puțin din ritm:
Finalul „Asta sunt eu / în versiunea de acum” e sincer, dar prea vulnerabil, prea previzibil și declarativ, fără un impact puternic de închidere poetică.
„Clik!”, scris așa, parcă rupe un pic tonul poetic. Poate „Click” ar suna mai firesc, doar o părere.
și formularea:
„o versiune mai bună a mea”, care cred că e o formulare destul de comună și folosită prea des, plus că e mai puțin poetică decât restul.
Pe textul:
„Indecizie" de Talabă Nela
0 suflu
ContextVă mulțumesc pentru referințe și pentru felul în care ați citit poemul meu.
Îmi place să cred că imaginile își găsesc singure rude, prin timp. Poate că ne întâlnim, fără să știm, în aceleași adevăruri...
Mă bucur dacă poemul meu a deschis astfel de legături.
Toate cele bune!
Îmi place să cred că imaginile își găsesc singure rude, prin timp. Poate că ne întâlnim, fără să știm, în aceleași adevăruri...
Mă bucur dacă poemul meu a deschis astfel de legături.
Toate cele bune!
Pe textul:
„un pic de umbră " de Nuta Craciun
0 suflu
ContextMulțumesc pentru lectura atentă și pentru felul în care ai dus versurile mai departe, spre ideea „Originalului” și a umbrei care cheamă Lumina.
Textul ăsta a avut multe forme, am tot scris și am sters nemulțumită că nu puteam șlefui destul ideea. Lumina dăruită și cuvintele tale mă ajută să cred că o să ramână așa. :)
Mulțumesc mult!
Textul ăsta a avut multe forme, am tot scris și am sters nemulțumită că nu puteam șlefui destul ideea. Lumina dăruită și cuvintele tale mă ajută să cred că o să ramână așa. :)
Mulțumesc mult!
Pe textul:
„un pic de umbră " de Nuta Craciun
0 suflu
ContextVă mulțumesc pentru cuvintele de apreciere și vă asigur de acelasi
respect și apreciere,
Toate cele bune!
respect și apreciere,
Toate cele bune!
Pe textul:
„lanțurile de sub piele" de Nuta Craciun
0 suflu
ContextAș renunța la prima strofă, e mai declarativă decât restul poemului.
Dacă se începe direct cu:
îți scriu numele
pe un colț de calendar rupt”
intrarea e mai intimă, cumva mai „optzecistă” ca stil, te aruncă direct în viață, nu într-o explicație.
Mi-a plăcut cum iubirea e așezată în gesturi mici: calendarul rupt, mașina de scris, paginile, literele încălzite... iar asta îi dă autenticitate.
Cred că în ultima strofă e ”opzeciști”, cu un singur ”i”.
Dacă se începe direct cu:
îți scriu numele
pe un colț de calendar rupt”
intrarea e mai intimă, cumva mai „optzecistă” ca stil, te aruncă direct în viață, nu într-o explicație.
Mi-a plăcut cum iubirea e așezată în gesturi mici: calendarul rupt, mașina de scris, paginile, literele încălzite... iar asta îi dă autenticitate.
Cred că în ultima strofă e ”opzeciști”, cu un singur ”i”.
Pe textul:
„Amândoi" de ovidiu cristian dinica
0 suflu
ContextO simt ca pe o poezie despre iubire dusă până la dizolvarea de sine.
„nu mai port în sânge / nici celule roșii, nici albe”,
e o imagine nu doar decorativă ci viscerală, în care biologicul e înlocuit cu emoționalul.
Curge ca o confesiune, nu ca o poezie „construită”.
Puteti eventual renunța la unele cuvinte de legătură: ”și nu mai pot face un pas”, fără ”și”, ”le-ai mâncat pe toate tu”, fără ”tu”, fără ”aievea”. Doar o părere.
„nu mai port în sânge / nici celule roșii, nici albe”,
e o imagine nu doar decorativă ci viscerală, în care biologicul e înlocuit cu emoționalul.
Curge ca o confesiune, nu ca o poezie „construită”.
Puteti eventual renunța la unele cuvinte de legătură: ”și nu mai pot face un pas”, fără ”și”, ”le-ai mâncat pe toate tu”, fără ”tu”, fără ”aievea”. Doar o părere.
Pe textul:
„acum ai două trupuri" de ILIE GRIGORE
0 suflu
Context”nu știe ce să facă cu ...atâta spațiu între el și el”, da, poate este o exprimare inestetică din punct de vedere literar și nu suficient de elegantă.
Aș putea spune: „nu știe cum să umple atâta spațiu” sau ”nu știe umple spațiul dintre el și el”... dar mie imi suna mai expresiv ce am folosit eu.
O să mă gândesc, mulțumesc mult!
Toate cele bune!
Aș putea spune: „nu știe cum să umple atâta spațiu” sau ”nu știe umple spațiul dintre el și el”... dar mie imi suna mai expresiv ce am folosit eu.
O să mă gândesc, mulțumesc mult!
Toate cele bune!
Pe textul:
„lanțurile de sub piele" de Nuta Craciun
0 suflu
Contexte a cuiva care simte foarte adânc, vede lucrurile dureros de clar, dar are reflexul de a se retrage ca să nu fie rănită.
Poezia nu are o sensibilitate diafană, ci carnală, trăită, pare o luciditate emoțională, plus o vulnerabilitate, plus o claie de îndoieli.
O nevoie de a simți intens, dar și nevoia de a te proteja de propriile emoții.
Mi-a plăcut!
Poezia nu are o sensibilitate diafană, ci carnală, trăită, pare o luciditate emoțională, plus o vulnerabilitate, plus o claie de îndoieli.
O nevoie de a simți intens, dar și nevoia de a te proteja de propriile emoții.
Mi-a plăcut!
Pe textul:
„Poezia ca o bucată de carne " de Zavalic Antonia-Luiza
0 suflu
ContextAm scris așa ... doar pentru că pur și simplu mie îmi suna bine cum era.
Dar acum că mi-ai sesizat, da, cred că pot simplifica puțin, cel puțin versul acesta "care poartă lanțuri sub piele”, îl iau și-ți mulțumesc.
Restul o să mai văd, o să mă gândesc. Îmi dau seama că e deranjantă folosirea repetată a lui ”le”, dar nu am acum altceva.
Sună bine cum ai reformulat, dar momentan … nu se lipește suficient de mine.
Mulțumesc mult pentru ajutor, am nevoie și mă bucur când îl găsesc.
Numai de bine!
Dar acum că mi-ai sesizat, da, cred că pot simplifica puțin, cel puțin versul acesta "care poartă lanțuri sub piele”, îl iau și-ți mulțumesc.
Restul o să mai văd, o să mă gândesc. Îmi dau seama că e deranjantă folosirea repetată a lui ”le”, dar nu am acum altceva.
Sună bine cum ai reformulat, dar momentan … nu se lipește suficient de mine.
Mulțumesc mult pentru ajutor, am nevoie și mă bucur când îl găsesc.
Numai de bine!
Pe textul:
„lanțurile de sub piele" de Nuta Craciun
0 suflu
ContextÎmi place simplitatea, naturalețea exprimării, curată, neornamentată. Nu încerci să înfrumusețezi, sau să impresionezi cu metafore mari sau imagini sofisticate, ci lași lucrurile să fie ce sunt: cafea, periuță, vecini, chei, becul de pe scară.
Mie poemul tău îmi transmite, înainte de toate, o singurătate blândă, domestică, nu dramatică, așezată printre gesturi obișnuite.
Ceea ce îl face memorabil pentru mine, este versul final. Dacă tot poemul e despre rutină, gesturi banale, zgomot, verificări, la final apare o mișcare aproape intimă:
„mă-ntorc şi scriu pe cine iubeşti tu”
După tot inventarul zilei, versul ăsta discret, e un mic amănunt de viață, care te face să simți omul din spatele textului.
Te felicit pentru un poem prin care ne arăți admirabil și natural, că realul e suficient, fără să-l împodobești.
Mie poemul tău îmi transmite, înainte de toate, o singurătate blândă, domestică, nu dramatică, așezată printre gesturi obișnuite.
Ceea ce îl face memorabil pentru mine, este versul final. Dacă tot poemul e despre rutină, gesturi banale, zgomot, verificări, la final apare o mișcare aproape intimă:
„mă-ntorc şi scriu pe cine iubeşti tu”
După tot inventarul zilei, versul ăsta discret, e un mic amănunt de viață, care te face să simți omul din spatele textului.
Te felicit pentru un poem prin care ne arăți admirabil și natural, că realul e suficient, fără să-l împodobești.
Pe textul:
„pentru că mă obişnuisem cu tine " de Ottilia Ardeleanu
0 suflu
ContextMi-a plăcut ideea de arc, poemul începe și se termină cu imaginea păunilor, ca un cerc. La început sunt două prezențe separate, iar la final devin o pereche în stare de grație, ca și cum apropierea îi transformă și îi aduce la același ritm.
În plus, păunul ca simbol se potrivește perfect cu erotismul discret din text, fiind un animal al grației și al etalării.
Și îmi place și ideea care leagă totul, un fel de Adam și Eva ai propriei lumi.
Doi oameni care se caută și se recunosc într-un spațiu suspendat între noapte și dimineață, un Adam și o Evă în stare de grație, nu personaje biblice, ci simbolul începutului fiecărei iubiri.
Felicitări!
În plus, păunul ca simbol se potrivește perfect cu erotismul discret din text, fiind un animal al grației și al etalării.
Și îmi place și ideea care leagă totul, un fel de Adam și Eva ai propriei lumi.
Doi oameni care se caută și se recunosc într-un spațiu suspendat între noapte și dimineață, un Adam și o Evă în stare de grație, nu personaje biblice, ci simbolul începutului fiecărei iubiri.
Felicitări!
Pe textul:
„Adam și Eva " de Monica Mihaela Pop
0 suflu
Context