NCNuta Craciun
Verificat@nuta-craciun
Orastie - Hunedoara
„sau taci sau spui ceva mai bun decât tăcerea”
M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Deși discursul poetic recurge destul de frecvent la abstracțiuni și la construcții genitivale, cred că textul își păstrează forța datorită unei bune coerențe imagistice.
Titlul care la prima citire nu mi s-a părut potrivit, cred că intră într-o relație directă cu finalul și deschide o propoziție pe care ultimul vers o completează.
Ca impresie de lectură, nu am avut senzația că citesc un poem slab care încearcă să pară profund. Am senzația că citesc un poem cu ambiție vizionară reală, care reușește să-și susțină propria ambiție.
Titlul care la prima citire nu mi s-a părut potrivit, cred că intră într-o relație directă cu finalul și deschide o propoziție pe care ultimul vers o completează.
Ca impresie de lectură, nu am avut senzația că citesc un poem slab care încearcă să pară profund. Am senzația că citesc un poem cu ambiție vizionară reală, care reușește să-și susțină propria ambiție.
Pe textul:
„când viața refuză să..." de Anna Dzengan
0 suflu1
ContextTextul crează o atmosferă de introspecție și transmite o senzație de pierdere de sine și auto-observare într-o lume care te dizolvă, urmată de o revenire într-o realitate rece, dar precisă.
„Omul negru” poate fi ce rămâne după dizolvare, adică o formă redusă, esențializată, aproape golită de interior.
Îmi place poemul prin ineditul imaginilor, prin forma și prin modul de expresie refinată.
Titlul funcționează mai bine decât mi s-a părut la prima citire, destinația devine o „adresă precisă”, adică ceva
localizabil, dar parcă gol de emoție, nu neapărat o regăsire.
Luminez, să se vadă de departe! :)
„Omul negru” poate fi ce rămâne după dizolvare, adică o formă redusă, esențializată, aproape golită de interior.
Îmi place poemul prin ineditul imaginilor, prin forma și prin modul de expresie refinată.
Titlul funcționează mai bine decât mi s-a părut la prima citire, destinația devine o „adresă precisă”, adică ceva
localizabil, dar parcă gol de emoție, nu neapărat o regăsire.
Luminez, să se vadă de departe! :)
Pe textul:
„destinație" de nandi vardeanu
Recomandat0 suflu1
ContextMulțumesc, Otilia, cu aceeași bucurie de fiecare dată când treci pe-aici.
Da, e linistea aceea care nu doar tace, ci și liniștește, mă bucur că ai simțit-o.
Toate cele bune și frumoase!
Da, e linistea aceea care nu doar tace, ci și liniștește, mă bucur că ai simțit-o.
Toate cele bune și frumoase!
Pe textul:
„pe acoperișul dimineții" de Nuta Craciun
Recomandat0 suflu
ContextEu vă mulțumesc pentru că v-ați oprit și ați împărțit cu mine liniștea.
Toate cele bune!
Toate cele bune!
Pe textul:
„se face seară" de Nuta Craciun
0 suflu
ContextEu simt că aici, este un pic de loc de mai bine. L-am scris cum mi-a venit, poate curge dar parcă e prea ”povestit”. O să revin probabil, atunci când pot să mă detașez suficient de iarna acelei așteptări.
Îți mulțumesc de trecere și semn.
Îți mulțumesc de trecere și semn.
Pe textul:
„așteptare " de Nuta Craciun
0 suflu
ContextMultumesc de feedback și de cum ai surprins paradoxul bătrâneții, cam asta încercam, o combinație de liniște și neliniște. Plus o mică ghidușie, ”bătrânețea fură ritmul, bastonul ei bate ritmul”. :)
Pe textul:
„bătrânețea are glumele ei obosite" de Nuta Craciun
0 suflu
Context„am tergiversat mult revenirea / la o realitate secvențială”…sunt mai degrabă propoziții de jurnal filozofic decât imagini lirice. Am citit dar din păcate emoția nu ajunge la mine, e parcă pierdută în formulări prea pompoase care nu reușesc să creeze experiența vizuală sau emoțională care face ca un poem să rămână în minte.
Iar asta începând cu titlul care e prea clișeic. E doar o părere.
Iar asta începând cu titlul care e prea clișeic. E doar o părere.
Pe textul:
„Imposibila iubire" de adriana baxan
0 suflu1
ContextCred că textul vorbește mai mult despre epuizare decât despre independență, autoarea nu spune „vreau relații sănătoase”, ci „nu mai vreau să fiu necesară nimănui”, probabil ca să nu mai poată fi rănită.
Tonul este tranșant, totul e formulat la absolut: „nu mai iubesc”, „nu mai explic”, „nu mai repar nimic”, „accept doar”. Nu există nuanță sau ezitare, iar asta face vocea să pară foarte rigidă. Tocmai de aceea textul poate părea puternic, dar parcă și puțin neverosimil sau prea teatral. În viața reală, oamenii rareori ajung să nu mai iubească deloc sau să nu mai aibă nevoie de nimeni. Mai probabil spun asta ca să țină durerea la distanță.
Literar însă, tonul tranșant funcționează: transmite o stare extremă, de tăiere, de închidere.
Dacă ar fi fost mai nuanțat, probabil ar fi fost mai matur, dar și mai puțin memorabil. Așa, textul lovește, are impact, pentru că nu lasă loc de negociere.
Tonul este tranșant, totul e formulat la absolut: „nu mai iubesc”, „nu mai explic”, „nu mai repar nimic”, „accept doar”. Nu există nuanță sau ezitare, iar asta face vocea să pară foarte rigidă. Tocmai de aceea textul poate părea puternic, dar parcă și puțin neverosimil sau prea teatral. În viața reală, oamenii rareori ajung să nu mai iubească deloc sau să nu mai aibă nevoie de nimeni. Mai probabil spun asta ca să țină durerea la distanță.
Literar însă, tonul tranșant funcționează: transmite o stare extremă, de tăiere, de închidere.
Dacă ar fi fost mai nuanțat, probabil ar fi fost mai matur, dar și mai puțin memorabil. Așa, textul lovește, are impact, pentru că nu lasă loc de negociere.
Pe textul:
„Fără rest" de Jolanda Lászlò
0 suflu1
ContextTextul are un ton direct și acuzator, funcționează ca un manifest ecologist, nu doar ca o reflecție subtilă.
Generalizează și pune vina pe umanitate în bloc.
Cred că se poate nuanța puțin și lăsa finalul mai deschis, cu mai puțin verdict. Așa cum e acum, transmite o revoltă și parcă un dezgust fără ocolișuri. Deși posibil ca așa să fi dorit autorul, la acest poem franchețea e parte din stil.
Generalizează și pune vina pe umanitate în bloc.
Cred că se poate nuanța puțin și lăsa finalul mai deschis, cu mai puțin verdict. Așa cum e acum, transmite o revoltă și parcă un dezgust fără ocolișuri. Deși posibil ca așa să fi dorit autorul, la acest poem franchețea e parte din stil.
Pe textul:
„am ieşit prea mult din ecosistem" de Tudor Gheorghe Calotescu
0 suflu
ContextUn poem intens și apăsător, cu imagini puternice. Transmite ideea de blocaj în exprimare, iar metafora cu „degetele-ciocan” e memorabilă.
Răzbate parcă o durere care te readuce la viață după ce sufletul trăiește durerile răstignirii, iar întunericul distruge comunicarea. Ușor criptic, dar tocmai asta îi dă profunzime.
Răzbate parcă o durere care te readuce la viață după ce sufletul trăiește durerile răstignirii, iar întunericul distruge comunicarea. Ușor criptic, dar tocmai asta îi dă profunzime.
Pe textul:
„introspecție" de Lidia Muraru
0 suflu1
ContextE o rutină aici parcă golită de viață, aproape ritualică.
Dar dedesubt e ceva mult mai apăsător, o încremenire: ”niciun sunet”.
Cotidianul (ceaiuri, cafele, mese) coexistă cu ceva mult mai vechi și apăsător: istoria, memoria,
chiar sacrul degradat. E o poezie despre uzură, a timpului, a sensului, a sacrului.
Citind, senzația principală e de absorbție într-un spațiu greu, fără ieșire.
Îmi plac metaforele grele: „timpul coboară în tălpile trecătorilor”... și-mi place faptul că
nu se explică nimic, autorul nu spune ce simte, doar lasă imaginile să lucreze.
Dar dedesubt e ceva mult mai apăsător, o încremenire: ”niciun sunet”.
Cotidianul (ceaiuri, cafele, mese) coexistă cu ceva mult mai vechi și apăsător: istoria, memoria,
chiar sacrul degradat. E o poezie despre uzură, a timpului, a sensului, a sacrului.
Citind, senzația principală e de absorbție într-un spațiu greu, fără ieșire.
Îmi plac metaforele grele: „timpul coboară în tălpile trecătorilor”... și-mi place faptul că
nu se explică nimic, autorul nu spune ce simte, doar lasă imaginile să lucreze.
Pe textul:
„Setea lutului" de Djamal Mahmoud
0 suflu1
ContextO să-l citesc... cu mulțumiri pentru cuvintele tale și pentru invitație!!
Toate cele bune!
Toate cele bune!
Pe textul:
„albie" de Nuta Craciun
Recomandat0 suflu
ContextUn subiect de actualitate, comun într-un fel, dar bine desenat de un sentiment meditativ, o meditație la viaţă unde totul pare o luptă: cu timpul, cu noi înșine, cu sensurile.
Pe textul:
„Temă de viață" de Alexandru Mărchidan
0 suflu
Context *melancolie ”construită”
”melancolie” sumbră
”melancolie” sumbră
Pe textul:
„Marturisire (II)" de Cristian Vasiliu
0 suflu
ContextO melancolie parcă un pic prea sumbră, construit pe nopți adânci, demoni, osândă, flăcări, hoituri fericite, practic tot ce poate crea o atmosferă de decadență totală. O melancolie care te împinge aproape spre visceral: te scufundă în întuneric și în revoltă.
De fapt, întregul poem e cumva „nocturn la extrem”, nu există lumină, nu există micile detalii ale vieții care să contrasteze, să tempereze. Totul se învârte în jurul suferinței, vinovăției, spleen-ului.
Poate această melancolia sumbră nu e o slăbiciune, poate e chiar motorul poemului. Dar e adevărat că îl face prea intens, aproape greu de digerat dacă-l citești într-o sesiune completă.
Primul vers mi-a plăcut mult, face exact ce ar trebui să facă un început: te ancorează în poem și te face curios.
De fapt, întregul poem e cumva „nocturn la extrem”, nu există lumină, nu există micile detalii ale vieții care să contrasteze, să tempereze. Totul se învârte în jurul suferinței, vinovăției, spleen-ului.
Poate această melancolia sumbră nu e o slăbiciune, poate e chiar motorul poemului. Dar e adevărat că îl face prea intens, aproape greu de digerat dacă-l citești într-o sesiune completă.
Primul vers mi-a plăcut mult, face exact ce ar trebui să facă un început: te ancorează în poem și te face curios.
Pe textul:
„Marturisire (II)" de Cristian Vasiliu
0 suflu
ContextM-a lovit puțin registru de scriere, frontal, fără umor, fără autoironie.
Nu prea aveam unde să respir, amplifică gravitatea până la simbol.
Recunosc că nu e stilul meu, e o altă filozofie a poeziei aici, căci nu vorbește despre suferință, ci o pune în scenă teatral.
Pentru mine un pic prea teatral, căci nu e o confesiune intimă, nu e cotidian, nu e nici urmă de ezitare.
Dar recunosc că tipul ăsta de expunere directă are un magnetism aparte.
Nu prea aveam unde să respir, amplifică gravitatea până la simbol.
Recunosc că nu e stilul meu, e o altă filozofie a poeziei aici, căci nu vorbește despre suferință, ci o pune în scenă teatral.
Pentru mine un pic prea teatral, căci nu e o confesiune intimă, nu e cotidian, nu e nici urmă de ezitare.
Dar recunosc că tipul ăsta de expunere directă are un magnetism aparte.
Pe textul:
„Poem" de Monica Mihaela Pop
Recomandat0 suflu
Contextjocul ăsta, cu strofe aruncate ca niște gânduri plimbate tiptil din bulă în bulă.
Inițial m-a deranjat cuvântul ”bulă”, nu știu de ce dar îmi părea redundant, parcă funcționa ca un tic.
Dar poate prin simplitatea și copilărescul lui contrastează destul de frumos cu gravitatea temei și cred că e mai degrabă un câștig stilistic, nu o problemă cum am văzut la început.
Cred că poezia are voce proprie și un bun echilibru între grav și autoironic
Mai e un typo: ”întrega bulă”.
Inițial m-a deranjat cuvântul ”bulă”, nu știu de ce dar îmi părea redundant, parcă funcționa ca un tic.
Dar poate prin simplitatea și copilărescul lui contrastează destul de frumos cu gravitatea temei și cred că e mai degrabă un câștig stilistic, nu o problemă cum am văzut la început.
Cred că poezia are voce proprie și un bun echilibru între grav și autoironic
Mai e un typo: ”întrega bulă”.
Pe textul:
„mă joc: deci, exist" de George Pașa
Recomandat0 suflu
ContextPoemul ăsta, (mă) chiar lovește, are o tensiune continuă între absurd, ironie și disperare lucidă.
Totul e viu și detaliat, cu multe imagini reale, foarte puternice:
„cele mai mari pericole nu sunt amigdalele / ci gravitația / și parolele pentru trecerea porților dintre oameni”... o mutare genială a pericolului din zona fizică (amigdalele), spre ceva metafizic.
„oamenii înnebunesc cu toții / scot limba la doctor sau leagă dopul de sticlă”,
asta cu dopul și sticla, ca o acțiune absurdă, inutilă, care poate simboliza încercarea de control asupra unei lumi incontrolabile.
Apoi vine finalul cu acel moment fragil, curajul de a iubi în ciuda tuturor absurdităților.
Tipul de poezie existențialistă contemporană, merită mai mult decât pot eu spune. Eu pot doar să luminez cu firava mea putere.
Pe textul:
„O femeie frumoasă și surdă" de Alexandru Manta
0 suflu
ContextTema e actuală / viața trăită între clickuri, refresh, notificări.
Tehnologia nu pare pusă de dragul modernității, cred că exprimă bine starea interioară.
Îmi place imaginea:
„mi-am lăsat curajul pe birou”, cu povestea lui interioară.
Ce m-a scos puțin din ritm:
Finalul „Asta sunt eu / în versiunea de acum” e sincer, dar prea vulnerabil, prea previzibil și declarativ, fără un impact puternic de închidere poetică.
„Clik!”, scris așa, parcă rupe un pic tonul poetic. Poate „Click” ar suna mai firesc, doar o părere.
și formularea:
„o versiune mai bună a mea”, care cred că e o formulare destul de comună și folosită prea des, plus că e mai puțin poetică decât restul.
Tehnologia nu pare pusă de dragul modernității, cred că exprimă bine starea interioară.
Îmi place imaginea:
„mi-am lăsat curajul pe birou”, cu povestea lui interioară.
Ce m-a scos puțin din ritm:
Finalul „Asta sunt eu / în versiunea de acum” e sincer, dar prea vulnerabil, prea previzibil și declarativ, fără un impact puternic de închidere poetică.
„Clik!”, scris așa, parcă rupe un pic tonul poetic. Poate „Click” ar suna mai firesc, doar o părere.
și formularea:
„o versiune mai bună a mea”, care cred că e o formulare destul de comună și folosită prea des, plus că e mai puțin poetică decât restul.
Pe textul:
„Indecizie" de Talabă Nela
0 suflu
ContextVă mulțumesc pentru referințe și pentru felul în care ați citit poemul meu.
Îmi place să cred că imaginile își găsesc singure rude, prin timp. Poate că ne întâlnim, fără să știm, în aceleași adevăruri...
Mă bucur dacă poemul meu a deschis astfel de legături.
Toate cele bune!
Îmi place să cred că imaginile își găsesc singure rude, prin timp. Poate că ne întâlnim, fără să știm, în aceleași adevăruri...
Mă bucur dacă poemul meu a deschis astfel de legături.
Toate cele bune!
Pe textul:
„un pic de umbră " de Nuta Craciun
0 suflu
Context