Poezie
Indecizie
1 min lectură·
Mediu
Între două clickuri
inima tace
neștiind în ce direcție să mai bată.
Cafeaua se răcește,
iar gândurile mele au rămas fixate
pe spațiul alb dintre două rânduri
ale unei notificări.
Încerc să le dau refresh,
dar cercul se învârte la nesfârșit
și gândurile amuțite
adorm pe tastatură.
Aș vrea să mă ridic,
să plec
dar mi-am lăsat curajul pe birou
lângă o carte neîncepută.
Să-ncerc din nou!
Click!
Inima își reia bătăile nesigure
și îți trimite pe ecran o hartă
care indică drumul tău spre mine.
Ai grijă cum pășești!
Hârtia e foarte fragilă,
iar traseul cam întortocheat.
02181
0
Tehnologia nu pare pusă de dragul modernității, cred că exprimă bine starea interioară.
Îmi place imaginea:
„mi-am lăsat curajul pe birou”, cu povestea lui interioară.
Ce m-a scos puțin din ritm:
Finalul „Asta sunt eu / în versiunea de acum” e sincer, dar prea vulnerabil, prea previzibil și declarativ, fără un impact puternic de închidere poetică.
„Clik!”, scris așa, parcă rupe un pic tonul poetic. Poate „Click” ar suna mai firesc, doar o părere.
și formularea:
„o versiune mai bună a mea”, care cred că e o formulare destul de comună și folosită prea des, plus că e mai puțin poetică decât restul.