Poezie
Drumul
1 min lectură·
Mediu
Drumul a tăcut.
E aproape invizibil în ceața uitării.
Nimeni nu-l mai străbate,
nimeni nu mai râde în colbul lui,
nimeni nu mai plânge.
E un drum al pașilor interziși.
Un drum care a devenit o stare
a vidului absolut.
Viața s-a curbat în jurul lui
și l-a acoperit ca o iederă sălbatică.
A rămas acolo doar o minusculă aureolă plutitoare,
desprinsă din candela, cândva aprinsă, a bunicii
și-o icoană scorojită
din care privește blând
chipul Măicuței Sfinte.
Mă lovesc ca de un zid
de umbrele uitării,
în timp ce luminița plutitoare
mă strigă disperată
cu glasul copilăriei pierdute.
041223
0
Foarte bine!