Poezie
Evoluție
1 min lectură·
Mediu
Săracu’ Darwin ! a avut dreptate :
Numai privind maimuțele în pom,
Găsim că sînt la fel organizate,
Precum se vede bine și la om,
Căci fiecare-i la câte-un nivel
Pe ramuri, însă foarte diferite,
Iar dacă vr’una a mișcat nițel,
Cele din vârf devin neliniștite
Și-apoi, cele de sus privind în jos,
Zăresc mereu doar fețe zâmbitoare,
Ce râd adeseori chiar copios
Că-n sus privind văd numai funduri goale,
Iar dacă vr’una vrea să se ridice
Pe-o ramură mai sus, fără să-i pese,
Își face loc cum regula ne zice
Ușor, doar sărutând…câteva fese !
Valeriu Cercel
0164.526
0

Felicitãri pentru umor si pentru ironie!
P.S. Imi permit o pãrere: nu-i necesar sã te mai semnezi sub text... doar se vede, ca din pom, cui aparține!!!:))