Sunt singur si sunt plin de scai.
Am stăpânit cândva un cer de stele
si lumilor
eu le cântam din nai.
Nimicul îsi încoardă struna.
Azi nu străbate-n grota mea
nici un străin,
doar salamandrele
Cineva, un cine cu C mare, mi-a cerut pentru o publicatie niste versuri...I-am dat câteva foi scrise...Mai nou, îmi cere să scriu la comandă ceva poezie cu temă dată pentru nu stiu ce concurs...cu
<< În mijloc de furtună
Rădăcini
Tot mai adânc
Înfig în glie,
Sub vijelie
Crengi, a mele mâini
În frunze fosnitoare
Linistea sfâsie...>>
SOPTITA PORUNCÃ
E galben mult
În frunze
Si de
30 oct.2000
Albastru mă priveste cerul, copacii plâng auriu, de bucurie si nu de tristete..azi mi-e bine...mi-am luat analizele de la spital..nu-s tocmai bune...dar cum n-am bani de meicamente,
DE DIMINEATÃ....
De-un fir de iarbă,
Si de frunză verde
De vară incendiară
Mi-este dor
Dar nu stiu cum
Zidirile m-or pierde
Punându-mi lacăt
Peste vis si zbor.
Aproape vertical
Valul
Stiu si eu, ar trebui să fiu bucuroasă, mi-au apărut niste versuri, si o pagină de proză într-o revistă literară.. Revista literară pe care mi-o doresc eu, nu mai apare...o pagină de revistă semnată
Scoica
de Adrian păunescu
Scoica mea de întuneric blând
Te-a lăsat pe aici o mare veche
Si te duc cu milă la ureche
Si aproape că te aud plângând.
Cu vuire
Ascult
Si spun ceva
Despre inima unor cuvinte,
Între noi
Vuieste un ocean
De aducere aminte...
M-am întors
Acasă
Fără drumul de atunci...
Si-a mea umbră
De patimă arsă
Se aruncă în
Chiar mi-era dor de ploaie... Trec pe lîngă niste plopi uriasi. Îmi place să mă catăr cu privirea până în vărfurile lor...Mi se pare că zbor..Undeva la mijloc mă întâlnesc cu frunzele desprinse de
Vezi, mi-ar place să alerg descultă printre firele de iarbă...Dar sunt mare, adultă, n-am voie să mă descalt în cetatea asta cu iarbă putină... si apoi, mi-e teamă, mi-e teamă să nu strivesc vreun
Drum fără capăt
Plâns de fântână
Cruce de piatră
Tărm plin de stânci
Toate acestea
În mine adună
Vremea prădată
Dintre acum si atunci...
Iar mi-este gri, si mi-e ceată
Si încă
Toamna
De atâta libertate
Libertinajului vânduti
Alunecăm în moarte
Crescând păduri de cruci...
Se moare urât, se moare des... ce trist progres-regres demografic... Putini stiu însă că politica demografică
Ce faci tu cu atâta toamnă
În depărtarea care-mi esti
Ploaie doar de mine oarbă
Si mereu fără de vesti?
Parcă în simfonia mării
Te resimnt dulce - amar
Trist în geana depărtării
Vin de
Miroase a galben - ruginiu...Bogată toamna aceasta se împacă bine cu sărăcia mea... sărăcia mea de tine, cea de arginti (vorba vine, de lei jigăriti) nici nu contează.. Mi-e bine...toate trec, chiar
Vis hoinar in codru,
Mut, haiduc in lume cucul
S-a pierdut sau poate a murit...
Galben plange nucul,
Bate vant napraznic
Marea parca si-a iesit din minti...
Esti departe
In jurul meu plang
Nu ma mai citesti...n-ai vreme... si nici nu vei mai avea... Cui sa-i mai spun ca ma plange toamna ? Cui sa-i mai alerg in cale numai gand ? Printre canibali stii doa ca nu pot veni, ca nu te mai pot
De viata mea te spală,
Lasă-mi visul...
Te vindecă de dragoste ca de o boală
Si închide usa încet
Să nu mă doară
Plecarea ta în era glaciară...
Mi-am adunat pe rafturi
Înfloriri
Si-n coltul
Sfârsit de mileniu... Cum va fi mileniul trei? Specatculos în ceea ce tine deprogresul fiintei ca realizare spirituală - este doar o iluzie pe care ne-o facem noi, generatia mea, cei care mai aveam
Tăcerea ta asurzitoare
M-a orbit....
Se scurge toamna
Ca o lacrimă în infinit.
Mi-adun
Risipirea din nisip
Sunt un altfel de drum
Lângă fântâna
Spatiului aproape coclit...
Îti las fără
M-am tot întrebat de ce poezia noastră curge asa, ca apa...altfel totusi, în sus, de la mare înspre izvor. APA - este un cuvânt ce tine de leagănul vietii... Întâmplător sau nu, în toate limbile
Vezi, e toamnă multă... Vara s-a dus, si n-am primit nici un răspuns întrebărilor pe care le-am tăcut strasnic. Nu mai am curajul ce mă făcea să alerg dor în poarta inimii tale. Împietresc. Mă bat
De când scriu?
Doamne,
E atâta spațiu pustiu
De când curge poezia asta
Ca năpasta
Prin labirintul peretlor orbi de urechi
Muti de înteleptiune,
Încât, aproape pot spune
Că scriu
De foarte
