Poezii

Hei, eu care îti veneam în vise Eu nu sunt Penelopa Nici tu nu esti Ulise, Eu nu sunt Dezdemona Nici tu nu esti Othello, Degeaba mă omori Si îmi tot strigi: Rebelo! Eu nu în

Am murit Tocmai cand Iarna A fericire Se nastea Pe pamant... Nici nu stii Cate oceane de lacrimi Am frant Aproape - departe Cu tine in gand... Cu tine in gand...

Ai putea veni oricând La marginea tăcerilor Gând... Ai putea aluneca În lacrima mea, Ai putea Trece pe sub curcubeu Fiindcă stii că acolo Sunt eu... Jumătatea rămasă atunci Dincolo De

Cam greu Te aud În sufletul meu... Vezi, Am de vorbit La margini de mit Despre Poezia Sufletului Sau poate asa cum simt Despre Sufletul Poeziei În irizările Zăpezilor de argint... Cam

Ninge Ca si cum În ochi mi se stinge Al luminii parfum... Ninge aproape De parcă mi-ai fi Lumină între pleoape Si mult m-ai iubi.. Ninge departe A lacrimă stea De parcă as fi Doar

Niciodată nu esti Lăngă mine Să-mi amintesti Cât de dor mi-e de tine În trăsnite povesti Din care nu stiu cum Lipsesc si lipsesti Tocmai când învătăm Să rostim în tăcere Te iubesc, te

Mă iartă Gabi, Pe aici e iarnă, E vânt, e ger uscat si nu Am mai deschis ferestrele visării Dar să nu crezi cumva că te-am uitat... Decembrie commemorat aiurea, Tristete multă, chiar

Si iar - Ai, hai … Ai, hai Prietene, Să-mi dai În iadul ce-l străbat, Măcar un colt de Rai … Ai, hai, Prietene, Să-aduci Cuvinte alese, Nuci … Si o toamnă în desfrunzire În ceasul de

- Doctore, deschide fereastra, să intre văzduhul peste noi. - De ce mă numești astfel ?Stii doar că nu sunt doctor. - Fiindcă mă doare sufletul... Simt că avându-te aproape, mă vindec de

CAL SIHASTRU… Foaie verde De fior albastru , Ceată multă, Boală si dezastru Simt la tâmple Alergând buiastru Cal de vânt Nechezând măiastru… Foaie verde De fior albastru Liber mi-este

Ce depărtare aspră s-a lăsat Si drumu-i lung Din ce în ce mai lung... De orizont mă împiedic Lumânare ard Si nu-ti ajung.. În noaptea nepăsării De seceta uitării Ca într-un abis înalt Orbită

Mai avem în zorii diminetii, Noapte încă, prin unghere ascunse , Dar cu o viată - îndatorați doar vietii Vremurilele or sta să ne acuze De-om umbla buimaci Fără repere Rătăcind în labirintul

De ce-ai mintit că mă iubesti? Plânge iubirea Hohotind amarnic Nentelegând Destinul tău haihui Si-n jurul meu Creste nemărginirea Pustiului De-a fi a nimănui Tot mai astept De înserare

<< În mijloc de furtună Rădăcini Tot mai adânc Înfig în glie, Sub vijelie Crengi, a mele mâini În frunze fosnitoare Linistea sfâsie...>> SOPTITA PORUNCÃ E galben mult În frunze Si de

DE DIMINEATÃ.... De-un fir de iarbă, Si de frunză verde De vară incendiară Mi-este dor Dar nu stiu cum Zidirile m-or pierde Punându-mi lacăt Peste vis si zbor. Aproape vertical Valul

Ascult Si spun ceva Despre inima unor cuvinte, Între noi Vuieste un ocean De aducere aminte... M-am întors Acasă Fără drumul de atunci... Si-a mea umbră De patimă arsă Se aruncă în

Drum fără capăt Plâns de fântână Cruce de piatră Tărm plin de stânci Toate acestea În mine adună Vremea prădată Dintre acum si atunci... Iar mi-este gri, si mi-e ceată Si încă Toamna

Ce faci tu cu atâta toamnă În depărtarea care-mi esti Ploaie doar de mine oarbă Si mereu fără de vesti? Parcă în simfonia mării Te resimnt dulce - amar Trist în geana depărtării Vin de

Vis hoinar in codru, Mut, haiduc in lume cucul S-a pierdut sau poate a murit... Galben plange nucul, Bate vant napraznic Marea parca si-a iesit din minti... Esti departe In jurul meu plang

De viata mea te spală, Lasă-mi visul... Te vindecă de dragoste ca de o boală Si închide usa încet Să nu mă doară Plecarea ta în era glaciară... Mi-am adunat pe rafturi Înfloriri Si-n coltul

Nu mai ajung, E depărtare multă De lacrimă Între faptă si cuvânt Si uite, Gândul nu mă mai ascultă La tine aleargă De oriunde îl duc...

Tăcerea ta asurzitoare M-a orbit.... Se scurge toamna Ca o lacrimă în infinit. Mi-adun Risipirea din nisip Sunt un altfel de drum Lângă fântâna Spatiului aproape coclit... Îti las fără

Idee/Cuvânt/Poezie... /Femeie/Scânteie/Si rug/De toamnă?Si de-o epopee/Bărbat/Într-un brad/La pământ...// Rugină/În frunză/Si-o scuză.../Buimac/Fără sens/Amănunt/Adio !/Alături să-mi fie/Repaosul

M-am tot întrebat de ce poezia noastră curge asa, ca apa...altfel totusi, în sus, de la mare înspre izvor. APA - este un cuvânt ce tine de leagănul vietii... Întâmplător sau nu, în toate limbile