Scoica

Scoica

de Adrian păunescu

Scoica mea de întuneric blând

Te-a lăsat pe aici o mare veche

Si te duc cu milă la ureche

Si aproape că te aud plângând.

Cu vuire din trecute mări

Răsucesti în tine vrajă multă,

Moare fulgerat cine te ascultă,

Cad din sei hipnotizati călări.

Însă tu esti numai scoica mea,

Te-au lucrat cu dălti de apă moale,

În răstimpul regăsirii tale

Orice alt cuvânt va înceta.

Parcă mi te-a rupt un val din sale,

esti vertebra care îmi lipsea.

Si acum răspunsul pe care l-am dat eu la înâlnirea mea cu această poezie acum câtiva ani buni...

Când mă întâlnesc

Când mă întâlnesc cu marea

În versurile tale,

Mi-e sete, mi-este cald si-mi este jale

Si parcă din oricare depărtare

M-adună zarea

Si mă întoarce în munti

Înspre curatele si albastrele izvoare....

Mă consider << eleva>> Poetului Adrian păunescu..Poezia dumnealui m-a făcut să redeschid propria-mi usă în poezie...Mi-e drag si Minulescu, cu el am început...dragi îmi sunt multi poeti...dar datoare în ale poeziei îi sunt Poetului Adrian Păunescu, mai cu seamă poeziei domniei sale ce merită a fi citită cu sufletul deschis, fără prejudecăti impuse...