NIMENI

În iubirea noastră Locuiesc toate iubirile Lui Eminescu, Minulescu, Sorescu, Bacovia, Coșbuc, Nichita, Romuls Vulpescu, Adrian Păunescu, Of...toți stâlpii Catedralei Spiritualității

Iubirea ta eternă A murit... Nu stiu cum de-a căzut Din ochii tăi În lama ruginitului cutit... Iubirea mea Abia acum se naste... Si-mi este toamnă Ca de cer spuzit... Dar uite, într-o

Sunt singur si sunt plin de scai. Am stăpânit cândva un cer de stele si lumilor eu le cântam din nai. Nimicul îsi încoardă struna. Azi nu străbate-n grota mea nici un străin, doar salamandrele

Să nu mă ierți Fiindcă sunt vinovată De risipire În labirinturi reci ... Să nu mă ierți Fiindcă de rătăcire Pădurile sub pași nu au poteci ... Să nu mă ierți Că am lăsat doar marea Închisă

Și apoi Din vise Printre ploi De ce n-aș lua Și pentru noi Un dor, Un cântec, O tăcere Și-un pas de zbor Peste durere... Fiindu-mi, Fiindu-ți Mângîiere?

Ninge Ca si cum În ochi mi se stinge Al luminii parfum... Ninge aproape De parcă mi-ai fi Lumină între pleoape Si mult m-ai iubi.. Ninge departe A lacrimă stea De parcă as fi Doar

Intr-o zi mi s-a îmbolnăvit creionul Si-a inceput a plănge... L-am dus la doctor Si doctorul, punându-si monoclul la ochi M-a intrebat de ce mă dor ochii a ploaie... Cînd vine toamna... -

30 oct.2000 Albastru mă priveste cerul, copacii plâng auriu, de bucurie si nu de tristete..azi mi-e bine...mi-am luat analizele de la spital..nu-s tocmai bune...dar cum n-am bani de meicamente,

Cineva, un cine cu C mare, mi-a cerut pentru o publicatie niste versuri...I-am dat câteva foi scrise...Mai nou, îmi cere să scriu la comandă ceva poezie cu temă dată pentru nu stiu ce concurs...cu

De ce-ai mintit că mă iubesti? Plânge iubirea Hohotind amarnic Nentelegând Destinul tău haihui Si-n jurul meu Creste nemărginirea Pustiului De-a fi a nimănui Tot mai astept De înserare

Ce depărtare aspră s-a lăsat Si drumu-i lung Din ce în ce mai lung... De orizont mă împiedic Lumânare ard Si nu-ti ajung.. În noaptea nepăsării De seceta uitării Ca într-un abis înalt Orbită

Am murit Tocmai cand Iarna A fericire Se nastea Pe pamant... Nici nu stii Cate oceane de lacrimi Am frant Aproape - departe Cu tine in gand... Cu tine in gand...

Iubirea ta eternă A murit... Nu stiu cum de-a căzut Din ochii tăi În lama ruginitului cutit... Iubirea mea Abia acum se naste... Si-mi este toamnă Ca de cer spuzit... Dar uite, într-o

Nici măcar nu-ti pot scrie...Mă dor ochii tăi citind atâtea poeme...atâtea probleme...Doamne, cât de singur esti, amăgindu-te iar, că pustiul căutării absolutului e locuit de prieteni...

Toamna aceasta nu diferă cu nimic fată de altele...Acum, simt însă ceata în interior..plouă parcă dinspre suflet în afară... te plângeai de politete...n-ai pus tu bariera străinătătii între noi?

De când scriu? Doamne, E atâta spațiu pustiu De când curge poezia asta Ca năpasta Prin labirintul peretlor orbi de urechi Muti de înteleptiune, Încât, aproape pot spune Că scriu De foarte

M-am tot întrebat de ce poezia noastră curge asa, ca apa...altfel totusi, în sus, de la mare înspre izvor. APA - este un cuvânt ce tine de leagănul vietii... Întâmplător sau nu, în toate limbile

Nu mai ajung, E depărtare multă De lacrimă Între faptă si cuvânt Si uite, Gândul nu mă mai ascultă La tine aleargă De oriunde îl duc...

Hei, eu care îti veneam în vise Eu nu sunt Penelopa Nici tu nu esti Ulise, Eu nu sunt Dezdemona Nici tu nu esti Othello, Degeaba mă omori Si îmi tot strigi: Rebelo! Eu nu în

Sfârsit de mileniu... Cum va fi mileniul trei? Specatculos în ceea ce tine deprogresul fiintei ca realizare spirituală - este doar o iluzie pe care ne-o facem noi, generatia mea, cei care mai aveam

Mi-ai spus cîndva că Dumnezeu tace...româneste... Si-i iarnă, prietene...si stim amândoi că Dumnezeu tace prin noi...noi suntem robii tăcerii...Nici nu stii cum mă dor cuvintele pe care nu le

Si iar - Ai, hai … Ai, hai Prietene, Să-mi dai În iadul ce-l străbat, Măcar un colt de Rai … Ai, hai, Prietene, Să-aduci Cuvinte alese, Nuci … Si o toamnă în desfrunzire În ceasul de

Îmi pare rău, că am supărat prin sinceritate, pe unul pe altii...s-ar putea ca în lumea aceasta să fim cam toti cei care scriem pe aici niste săriti...regret că nu am timp mai mult pentru a citi

Nu ma mai citesti...n-ai vreme... si nici nu vei mai avea... Cui sa-i mai spun ca ma plange toamna ? Cui sa-i mai alerg in cale numai gand ? Printre canibali stii doa ca nu pot veni, ca nu te mai pot