Mediu
Nici măcar nu-ti pot scrie...Mă dor ochii tăi citind atâtea poeme...atâtea probleme...Doamne, cât de singur esti, amăgindu-te iar, că pustiul căutării absolutului e locuit de prieteni... Of...Singurătatea ta , stii bine că asteaptă clipa întâlnirii cu singurătatea mea....jumătatea aceea promisă...neatinsă...de atătea drumuri urcătoare în adâncuri...Îmi fac eu timp de ochii tăi... Trec, uite - cu toamna asta să te sărut la noapte peste visele în care mai suntem împreună...Trebuie să dormii adânc....să nu cumva să auzi depărtarea ce mă va face iar, la plecare să plâng...Mai e numai viata aceasta, si apoi, dincolo de linia orizontului, nimeni si nimic nu ne va mai despărti...Stii doar că sunt capătul infinitului ....marginea miezului din sufletul tău...Ai să vezi...degeaba m-a scos Dumnezeu coastă din pieptul tău...la trezire, în zori, pipăie locul văduvit de mine...si-ai să vezi că m-am întors....fiindcă tare mi-era greu printre străini, încercând să ascult glasurile pustiurilor...
002.033
0