Jurnale

Chiar ca nu ma pot sinucide, desi, recunosc - asta faceam - imi stregeam textele din vremea in care ma ascundeam dupa un pseudonim purtat din adolescenta... nu, n-are rost sa-mi fiu rea cu mine... si

Vezi, e parcă primăvară... Nu ninge, nu ne sunt drumurile oprite de ninsori...Care drumuri ? Care ninsoare ? Ninge iubite, ninge Dumnezeul iubirii Aleargă în văzduh După îngeri... Mai stii minte

Nu deschid mereu cutia cu scrisori.. am făcut-o azi, si am găsit o scrisoare frumoasă... Suntem niste puternici, scriind, imortalizând gânduri si sentimente...de fapt murim putin câte putin pe hârtie

Dea domnul să vă găsească sărbătorile de iarnă , pe toti mai fericiti, mai sănătosi..si îndrăgostiti de viată ! Încă o dată la multi ani !Intrăm într-un nou mileniu..Si cu iubirea din noi, l-am

Azi ne-am reântâlnit... mă bucur că te-am putut găsi cuvânt, în drumurile mele... Pe mine nu mă regăsesc, pe mine m-am pierdut...pe mine m-ai pierdut...dar totusi, există o sperantă...nu semeni de

În genunchi stau cuvintele limbii române, rugându-vă în lacrimi de dor să înviati...dar mi-e teamă că doar nepăsarea, alene vă îndeamnă cu inima gând pe aiurea s-o luati... Un mare, urias chiar -

Si ce mai faci ? Si cum e iarna asta în depărtarea care s-a lăsat ? Eu ce mai fac, de ce nu-mi este bine decând în ceată adâncă mi-ai intrat ? Vezi, nu-ti pot vorbi omeneste...iar scriu în versuri

Of... sunt iată o grămadă de ani trecuti din acel decmbrie 1989... Si tu taci... si-n vremea tăcerilor tale, curg zgomotos puhoaie de ape tulburi...Vărtej de gânduri răscolite...si n-am de unde să te

Îmi pare rău, că am supărat prin sinceritate, pe unul pe altii...s-ar putea ca în lumea aceasta să fim cam toti cei care scriem pe aici niste săriti...regret că nu am timp mai mult pentru a citi

Mi-ai spus cîndva că Dumnezeu tace...româneste... Si-i iarnă, prietene...si stim amândoi că Dumnezeu tace prin noi...noi suntem robii tăcerii...Nici nu stii cum mă dor cuvintele pe care nu le

Cineva, un cine cu C mare, mi-a cerut pentru o publicatie niste versuri...I-am dat câteva foi scrise...Mai nou, îmi cere să scriu la comandă ceva poezie cu temă dată pentru nu stiu ce concurs...cu

30 oct.2000 Albastru mă priveste cerul, copacii plâng auriu, de bucurie si nu de tristete..azi mi-e bine...mi-am luat analizele de la spital..nu-s tocmai bune...dar cum n-am bani de meicamente,

Stiu si eu, ar trebui să fiu bucuroasă, mi-au apărut niste versuri, si o pagină de proză într-o revistă literară.. Revista literară pe care mi-o doresc eu, nu mai apare...o pagină de revistă semnată

Chiar mi-era dor de ploaie... Trec pe lîngă niste plopi uriasi. Îmi place să mă catăr cu privirea până în vărfurile lor...Mi se pare că zbor..Undeva la mijloc mă întâlnesc cu frunzele desprinse de

Vezi, mi-ar place să alerg descultă printre firele de iarbă...Dar sunt mare, adultă, n-am voie să mă descalt în cetatea asta cu iarbă putină... si apoi, mi-e teamă, mi-e teamă să nu strivesc vreun

Miroase a galben - ruginiu...Bogată toamna aceasta se împacă bine cu sărăcia mea... sărăcia mea de tine, cea de arginti (vorba vine, de lei jigăriti) nici nu contează.. Mi-e bine...toate trec, chiar

Nu ma mai citesti...n-ai vreme... si nici nu vei mai avea... Cui sa-i mai spun ca ma plange toamna ? Cui sa-i mai alerg in cale numai gand ? Printre canibali stii doa ca nu pot veni, ca nu te mai pot

Sfârsit de mileniu... Cum va fi mileniul trei? Specatculos în ceea ce tine deprogresul fiintei ca realizare spirituală - este doar o iluzie pe care ne-o facem noi, generatia mea, cei care mai aveam

Toamna aceasta nu diferă cu nimic fată de altele...Acum, simt însă ceata în interior..plouă parcă dinspre suflet în afară... te plângeai de politete...n-ai pus tu bariera străinătătii între noi?

Nici măcar nu-ti pot scrie...Mă dor ochii tăi citind atâtea poeme...atâtea probleme...Doamne, cât de singur esti, amăgindu-te iar, că pustiul căutării absolutului e locuit de prieteni...